Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pianista din Iaşi Alexandra Dăriescu a fost numită ambasador special al României

GALERIE
Alexandra Dariescu Foto kronpress.ro
  • Alexandra Dariescu Foto kronpress.ro
- +

Pianista Alexandra Dăriescu a primit din partea statului român titlul de ambasador special al României, însoţit de un paşaport diplomatic, acordat de oficialităţile locale.

"Sunt onorată să primesc titlul de ambasador special al României într-un moment important, la împlinirea a 20 de ani de carieră pianistică. Sunt mândră că sunt româncă şi sunt bucuroasă că prin intermediul carierei mele am şansa de a-mi reprezenta şi promova ţara şi şcoala pianistică română în întreaga lume", a declarat pianista Alexandra Dăriescu.

Anul 2015, care marchează împlinirea celor 20 de ani de carieră pianistică ai Alexandrei Dăriescu, este unul încununat de succes. Pianista a susţinut concertul de debut la Concertgebouw din Amsterdam, cu o interpretare în premieră pentru publicul olandez a "Sonatinei pentru mâna stângă", aparţinând compozitorului şi pianistului român Dinu Lipatti, concert ce a făcut parte dintr-un turneu de două săptămâni în Olanda. De asemenea, a concertat împreună cu Orchestra Filarmonicii Regale din Londra în Dubai şi la Royal Albert Hall din Londra.

În următoarele luni, pianista Alexandra Dăriescu va debuta în Norvegia, alături de Orchestra Stavanger şi dirijorul John Storgårds, va susţine un nou concert la Royal Albert Hall, precum şi la Wigmore Hall din Londra şi va lansa trei CD-uri, cu Royal Philharmonic Orchestra, cu Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, şi volumul 2 de "Preludii integrale".

Pentru publicul din România, pianista a pregătit două momente speciale, un concert la Festivalul Internaţional "George Enescu" 2015 şi evenimentul de lansare a noului său disc, care va fi urmat de o sesiune de autografe.

"Revin cu drag şi cu multă emoţie în România şi sunt onorată de invitaţia de a urca din nou pe scena Festivalului «George Enescu». De asemenea, sunt încântată de oportunitatea de a organiza evenimentul de lansare a noului meu disc în cadrul festivalului şi aştept cu nerăbdare întâlnirea cu publicul român", a declarat pianista Alexandra Dăriescu.

Alexandra Dăriescu a devenit în vara anului 2013, la numai 27 de ani, prima pianistă din România care a urcat pe scena Royal Albert Hall, pentru a concerta alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, la eveniment fiind prezenţi şi membri ai Casei regale a României.

Alexandra Dăriescu are o capacitate naturală de a comunica, prin intermediul muzicii sale, cu publicul. "Cu un spirit duios şi entuziasm, ea vorbeşte cu publicul prin intermediul muzicii sale", spunea la momentul respectiv Rosemary Johnson, directorul executiv al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra, potrivit presei britanice.

În noiembrie 2013, Alexandra Dăriescu s-a numărat printre câştigătoarele Women of the Future Awards, o competiţie naţională desfăşurată anual în Marea Britanie, care premiază cele mai talentate femei tinere, ce reprezintă un model pentru generaţiile viitoare.

Alexandra Dăriescu s-a născut în România, a studiat la Iaşi, la Şcoala Pocklington şi la Colegiul de Muzică Royal Northern din Marea Britanie. A absolvit, în anul 2008, cu Medalia de Aur, cea mai mare distincţie oferită de colegiu.

Considerată de BBC Music Magazin "o stea în devenire", Alexandra Dăriescu a debutat la prestigioasa Carnegie Hall din New York. De atunci, susţine în mod constant concerte în Marea Britanie, cu ansambluri precum Royal Philharmonic Orchestra şi Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra, BBC National Orchestra of Wales, şi colaborează cu unii dintre cei mai importanţi dirijori ai momentului.

CD-ul de debut al Alexandrei Dăriescu (Champs Hill Records, 2012) a primit o recenzie de patru stele în BBC Music Magazine şi a intrat în top 10 al celor mai bune albume ale anului la Manchester Evening News. Anul trecut, pianista a susţinut concertul pentru pian "Mesmerism", compus special pentru ea de Emily Howard. Concertul, distins cu premiul British Composer 2012, a fost transmis de BBC Radio 3. Alexandra Dăriescu a mai interpretat, în premieră, la Londra, "Concertul în stil clasic" de Dinu Lipatti.

De-a lungul anilor, Alexandra Dăriescu a fost premiată cu mai multe distincţii prestigioase, printre care premiul Verbier Cubs, la Festivalul Academiei Verbier în Elveţia (2008), premiul Guildhall Wigmore şi premiul de excelenţă acordat de ambasadorul României la Londra pentru contribuţia extraordinară la promovarea imaginii ţării noastre în Regatul Unit. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri