Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
„Exista indicii care au condus spre aprecierea ca în acest caz este vorba de omor califi (...)
citeste totjoi, 11.08.2022
Piaţa auto românească a înregistrat în luna iulie cea mai bună evoluţie începând din mai 2012, însă după primele şapte luni afişează o scădere de 14% faţă perioada corespunzătoare din 2012, la aproape 43.000 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
„Din decembrie 2011 şi până în iulie 2013, doar luna mai 2012 a înregistrat un volum mai mare de autovehicule vândute de către operatorii din piaţa auto. Totuşi, pe ansamblul pieţei, livrările totale (autoturisme şi vehicule comerciale) înre-gistrează după şapte luni din 2013 o scădere de 14% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut. În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismele, care au un declin al vânzărilor de 13,2%, scăderea fiind totuşi atenuată faţă de procentul înregistrat luna trecută, când acesta era de peste -19%“, arată APIA, într-un comunicat.
În continuare, potrivit asociaţiei, vânzările sunt susţinute de achiziţiile rea-lizate de către persoanele juridice (76% din total în primele şapte luni). Astfel, pe fondul începerii târzii a Programului „Rabla“, dar şi a accesului dificil la credite, vânzările către persoanele fizice reprezintă la şapte luni doar 24% din total (în creştere totuşi faţă de primele şase luni când acest procent era de 19%). „Este însă de remarcat faptul ca în luna iulie, acest raport a fost mult mai echilibrat (47% persoane fizice versus 53% persoane juridice), această situaţie fiind efectul demarării Programul «Rabla»“, se mai spune în analiza asociaţiei.
În plus, potrivit APIA, continuă să se manifeste în piaţă impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de 128.504 unităţi la autoturisme şi 25.700 la vehicule comerciale, au o creştere de 44%, respectiv 7% faţă de 2012. „Din aceste cifre, rezultă că, la fiecare autovehicul (autoturism şi vehicul comercial) nou vândut în România, au fost aduse alte 3,6 rulate“.
În primele şapte luni au fost vândute 36.069 de autoturisme, comparativ cu 41.551 în intervalul similar din 2012. În luna iulie, vânzările de autoturisme au crescut faţă de iunie cu 24,2%, la 7.105 unităţi. Topul pe mărci la şapte luni este format din Dacia, cu 11.346 unităţi vândute (31,5% din total), Volkswagen (4.149 unităţi / 11,5%), Skoda (2.769 unităţi / 7,7%), Renault (2.091 unităţi / 5,8%), Ford (2.042 unităţi / 5,6%) şi Hyundai (1.631 unităţi / 4,5%).Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Volkswagen Golf şi Skoda Octavia.
„Analizând pe clase, remarcăm faptul că, după şapte luni, doar clasa monovolum este pe plus, toate celelalte fiind pe minus. Modificarea Codului Fiscal - prin care a fost limitată deductibilitatea amortizării - se dovedeşte a fi un factor suplimentar de scădere pentru autoturismele din clasele superioare, acestea înregistrând scăderi peste media pieţe (31% - 32%)“, conform comunicatului.Producţia a înregistrat în luna iulie o creştere de 25% faţă de luna precedentă, ceea ce face ca, după primele şapte luni, acest indicator să urce cu 40,2%, la 270.064 unităţi, cifră datorată în exclusivitate producţiei de autoturisme, care înregistrează un avans de 48,8%, la 270.050 unităţi. În cifre absolute, faţă de aceeaşi periodă din 2012, au fost fabricate în 2013 cu 77.406 mai multe autovehicule. Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Sandero (76.153 unităţi, dublu faţă de 2012), urmată de Dacia Duster (75.624 unităţi), Dacia Logan (65.285 unităţi) şi Ford B-MAX (50.434 unităţi).
Şi exporturile au crescut cu 17,5% în primele şapte luni, la 225.388 unităţi, evoluţie susţinută în exclusivitate autoturismelor. Cel mai exportat model în luna iulie, a fost Dacia Sandero (11.652 unităţi), urmat de Duster (9.932 unităţi) şi B-MAX (7.132 unităţi). Pe ansamblul primelor şapte luni, pe primul loc este Duster (74.168), urmat de Sandero (72.098) şi Ford B-MAX (50.444). Ar mai fi de remarcat faptul că peste 83% din producţia naţională a fost exportată, industria auto contribuind astfel în mod semnificativ la reducerea deficitului comercial al României.
Cuvinte cheie: + piata, auto, romaneasca
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Trenuri care pot atinge o viteză de 200 km/h vor circula între Iași și orașe de la munte și mare
Mergeți la mare, la Constanța? Nu veți avea apă caldă două săptămâni
VIDEO ”Diavolul de foc” a atacat Los Angeles.Lupta disperată a pompierilor cu o tornadă de flăcări
Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer "foarte promiţător"
Prima rectificare din 2022. Cine primește și cine pierde bani
Romeo Vatră, director pe 4 ani la Aeroportul Iași. A dat concurs
Două noi sens giratorii pe raza comunei Miroslava: la Valea Adâncă și Vorovești
VIDEO A reînceput sezonul incendiilor de vegetație uscată în județul Iași
Trupul unuia dintre tinerii dispăruţi miercuri în mare la Costineşti a fost găsit între stabilopozi
Trenduri în materie de frumusețe pe care nu trebuie să le ratezi (P)
Sorin Grindeanu anunţă începerea lucrărilor la primul lot al Autostrăzii Poieşti-Buzău
Liviu Dragnea, declaraţii cel puţin susprinzătoare despre Traian Băsescu
Parlamentul leton declară Rusia drept un ”stat care susţine terorismul”
Secetă apocaliptică în Europa. Cele mai mari râuri rămân fără apă
Limuzină de nuntă, transformată într-un vehicul tactic de unitatea specială ucraineană Kraken
Actriţa americană Anne Heche, aflată în comă, este vizată de o anchetă a poliţiei
CEO-ul Ryanair Michael O'Leary anunţă sfârşitul erei biletelor de zece euro
Delicii culinare şi destinaţii de shopping, printre ultimele noutăţi ale verii, la Palas
Serena Wiliams , eliminată de Belinda Bencici, în turul doi la Toronto
Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu
Antibiotice Iaşi are în plan o investiţie de 200 milioane de lei
Nouă persoane care se ocupau cu vânzarea de telefoane false au fost arestate
Rata anuală a inflaţiei a sărit de 15%. Gazul s-a scumpit cu 70%, iar uleiul cu 52%
Monica Niculescu, eliminată în turul doi la dublu, la Toronto
3 aspecte care arata utilitatea unor combinezoane de lucru in ateliere industriale (P)
O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier petrecut la Butea (UPDATE)
ANALIZĂ Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câştigă lupta în Transilvania
Accident grav noaptea trecută la Chicerea! Un puști băut a lovit cu mașina o casă
Simona Halep o va întâlni pe Jil Teichmann în turul trei la Toronto
Pompierii ieşeni au fost puşi degeaba pe drumuri de o alertă falsă. De fapt se făcea deratizare
Kim Jong-Un declară victoria împotriva Covid şi a ordonat ridicarea măsurilor stricte
Toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 9 ani din Londra vor fi vaccinaţi împotriva poliomielitei
Bărbatul de 34 de ani lovit de o piatră în Cheile Bicazului este din Iaşi
De ce se produce alergia atât de repede în șocul anafilactic
Boala Alzheimer ar putea fi oprită într-un stadiu fără simptome
Pacienții din România vor avea mai ușor acces la studiile clinice
Ioan Alexandru TOFANO idee pentru Legea învăţământului superior |
Codrin Liviu CUȚITARUNebuna de la Rhornfield Hall |
Dan TAPALAGACriză majoră de încredere în politicienii români |
Ioan STANOMIRCălăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.