De Business

Punem punctul pe știi

Piața de carte din Iași – vânzări mai mari, profituri mai mici

sâmbătă, 26 octombrie 2024, 02:00
7 MIN
 Piața de carte din Iași – vânzări mai mari, profituri mai mici

Miercuri, 23 octombrie, la Iași a debutat a XII-a ediție a FILIT – cel mai mare festival internațional de literatură și traducere din Europa de Est. Timp de cinci zile, sute de scriitori, traducători și editori își vor da întâlnire cu cititorii lor, din Iași, din România, dar și din străinătate. O parte importantă a programului FILIT este dedicată acțiunilor în liceele și universitățile ieșene, acolo unde se află viitoare generație de scriitori și traducători, dar și cei cărora li se adresează o mare parte din producțiile literare. Cât de bine merge însă piața de carte? Pe baza bilanțurilor aferente anului 2023 depuse de editurile ieșene, ultimele date disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe, am realizat o analiză asupra situației financiare. Care sunt concluziile, aflați în rândurile de mai jos.

De 12 ediții încoace, în fiecare octombrie, FILIT Iași își confirmă anual statutul de cel mai iubit festival de literatură din România. Tot an de an și tot în octombrie mai are loc un eveniment legat de literatură care îi ține în loc pe români, observă prof. Gabriel Mursa, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din carul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași:

„An de an, în luna octombrie, România așteaptă cu sufletul la gură acordarea Premiului Nobel pentru Literatură. În acest timp:

  •  93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an
  • în medie, un român cheltuie pe cărți trei euro pe an, mai puțin decât pentru un pachet de țigări
  • România reprezintă cea mai mică piață de carte din UE
  • România are cel mai mic număr de librării pe cap de locuitor din UE

În România, rata analfabetismului funcțional în rândurile absolvenților de gimnaziu este de peste 40%. Și, totuși, an de an, România așteaptă cu sufletul la gură acordarea Premiului Nobel pentru Literatură”, își încheie postarea pe pagina sa de Facebook profesorul Mursa.

Multiplu nominalizat la premiul Nobel pentru Literatură, scriitorului român Mircea Cărtărescu nu i-a fost acordat marele premiu nici în acest an. Românii par însă mai puțin dezamăgiți decât atunci când Simona Halep pierdea o finală, sau atunci când David Popovici nu reușea să se plaseze pe primul loc în vreuna din marile competiții internaționale. Poate și pentru că timpul investit de români în urmărirea competițiilor sportive și a comentariilor legate de acestea e mai mare decât cel dedicat cititului. La prima vedere, cifrele contrazic însă această opinie: după un ușor recul în primul an de pandemie, când cifra totală de afaceri a editurilor din România a scăzut cu 1% față de anul anterior, a urmat o creștere cu 20% în 2021 față de 2020, apoi în fiecare din următorii doi ani cifra de afaceri totală a editurilor a crescut cu circa 9%. Acest fenomen se datorează într-o anumită măsură și faptului că prețurile cărților au urcat destul de mult din cauza inflației, iar acest aspect se vede și în cifra de afaceri, motivul nefiind neapărat vânzarea mai multor cărți.

Totalul vânzărilor înregistrate de edituri în 2023 a depășit suma de un miliard de lei, în creștere cu 42% față de anul 2019; Sursă grafic: www.lege5.ro

„Românii sunt pe ultimul loc în Europa la consumul de carte, în ciuda faptului că România a avut una dintre cele mai accelerate creșteri economice din regiune”, scria Dan Vidrașcu, CEO, Voxa în studiul „Piața de Carte Digitală din România, Ediția I – Martie 2023”. VOXA, lansată la finalul anului 2021, este prima platformă de audiobookuri și e-bookuri în limba română.

Studiul realizat de această platformă după primul an complet de activitate aproxima vânzările de carte din România anului 2022 la o valoare de 100 – 110 milioane de dolari anual (circa 500 de milioane de lei) și arăta cum „după ce pandemia le-a diminuat semnificativ veniturile, anul 2022 a fost din nou un an mai complicat pentru jucătorii din piața de carte, reflectând situația de incertitudine de la nivel global. Războiul din Ucraina, inflația în creștere și costurile majorate de producție și transport au condus, din nou, la o scădere a vânzărilor de carte. Asociația Editorilor din Franța a raportat o scădere de 5%, piața americană a înregistrat un minus de 6,5%, iar piața germană de carte a declarat un minus de 2,1%”.

Creșterea prețului hârtiei și a costului forței de muncă s-au reflectat în creșterea prețului cărților. Prin urmare, o cifră mai mare de afaceri realizată în ultimii ani e mai degrabă rezultatul acestor scumpiri, decât a vânzării unui volum mai mare de carte. În același timp, profitul editorilor de carte a scăzut, semn că editurile fac cu greu față conjuncturii economice și a schimbărilor din societate.

Platformele de audiobook-uri au văzut în acest fenomen o oportunitate – iar VOXA a realizat în primul an de activitate venituri de 860.000 de dolari (aproximativ patru milioane de lei) din abonamentele vândute cititorilor de carte digitală sau ascultătorilor de audiobook-uri. Cele patru milioane de lei realizate de Voxa, împreună cu cifra de afaceri de 1.066.691 lei raportată în 2022 de Nemo EPG SRL, care administrează AudioTribe (cel de-al doilea jucător român pe piața de audiobook) reprezintă doar 0,6% din piața de carte din România anului 2022. Cumulat, cei doi competitori și-au dublat cota pe piața totală de carte, după ce Nemo a crescut în 2023 cu 45%, iar Voxa a înregistrat o creștere cu 176% a cifrei de afaceri, în timp ce vânzările editurilor clasice au crescut cu doar 9,2% în 2023 față de 2022.

Problemele adevărate sunt însă reflectate mai degrabă de profituri: Nemo EPG a înregistrat pentru al treilea an la rând pierderi mai mari decât totalul cifrei de afaceri, Voxa a avut pentru prima dată profit (de 2.005 lei), iar profitul total obținut de editorii din România a fost cu 10% mai mic în 2023 decât în 2022 și cu 14% mai mic decât în 2021.

TOP 11 Edituri din Iași

Anul 2023 nu a fost ușor nici pentru editurile ieșene. Cu ajutorul portalurilor de date financiare listafirme.ro și lege5.ro am încercat să ne dăm seama cât de mare este piața editurilor din acest județ. Ambele portaluri au la dispoziție date din declaraţiile de bilanț depuse de firme. Astfel, din 105 companii care au ca obiect principal de activitate editarea cărților, doar 54 figurau ca active anul trecut (restul fiind suspendate, radiate sau în curs de dizolvare). Iar dintre acestea, doar 28 au avut o cifră de afaceri mai mare de un leu în anul 2023. Iar dintre ele, doar patru au avut cifre de afaceri mai mari de un milion de lei.

Top 11 Edituri din Județul Iași e condus detașat de Polirom SA, compania care în 2023 a realizat o cifră de afaceri de 29.014.738 lei, în scădere cu 0,4% față de anul anterior

Editura Polirom SA

La Iași, lider detașat pe piața editurii de carte rămâne Polirom SA. Față de anul anterior, editura a înregistrat în scădere ușoară (-0,4%), în timp ce profitul s-a diminuat cu 37% față de 2022. La nivel național, compania a căzut de pe locul 4 în 2022, pe locul 7 în 2023. Polirom SA este deținută de Adrian Butucă (54%), Silviu Alexandru Lupescu (17%), Irina Dolhascu și Anca Mihociu (fiecare cu câte 13%), precum și de Viorel Bunduc (2%) și Cecilia Alice Boiciuc (sub 1%).

Dintre cele 11 edituri de top din Iași, doar două au făcut angajări în 2023, iar Polirom, care la finalul anului trecut avea 75 de salariați, a fost una dintre acestea.

2 + 4 Editura Gama SRL și Editura Gama Junior SRL

Ocupantele locurilor 2 și 4 din Top 11 edituri din Iași sunt companii aparținând cuplului de oameni de afaceri Diana și Adrian Iulian Mocanu. Pe locul secund al clasamentului, Editura Gama a realizat în 2023 o cifră de afaceri de peste 11 milioane de lei, în scădere cu 7% față de 2022 și profit de asemenea în scădere (cu 13%). 80% din acțiunile companiei aparţin Dianei Mocanu, iar 20% partenerului ei.

Cât despre Gama Junior, deținută în mod egal de Diana și Adrian Mocanu, compania a avut vânzări cu 2% mai mici decât în 2022 și profit cu 235 mai scăzut. Ambele edituri sunt centrate pe copii, iar produsele lor sunt cărți de colorat, povești, instrumente educative de citit la diverse vârste.

Trebuie spus că din cele 11 companii din top, doar patru au avut vânzări mai mari în 2023 decât în anul anterior, iar creșterea în cazul acestora a fost între 7% și 19%. Iar în ce privește profiturile, situația a fost și mai complicată: doar două din cele 11 companii și-au crescut profiturile față de 2022 (iar acestea au fost companiile de pe locurile 9 și 10, care aveau oricum printre cele mai mici profituri înregistrate). A existat însă și o companie care nu a înregistrat deloc profit, ci doar pierderi.

Alpha Group SRL – Locul al treilea în top 11 este ocupat de editura Alpha Group SRL – companie deținută de Artur Bălăuca (50%) și Ioan Tudor Tcaciuc (50%). Aceasta a fost a doua companie din top 11 care a făcut angajări în 2023 (+2 salariați). La finalul anului trecut, Alpha Group a reușit să-și refacă efectivul de salariați pe care l-a avut înainte de pandemie (19). Aceasta a fost și una dintre puținele companii care au avut o creștere a vânzărilor (cu 11%). Însă chiar și în cazul Alpha Group, profitul a scăzut (-13%).

Editura Cartea Românească Educațional SRL – este singura editură din top 11 Iași care e deținută de o persoană juridică. Acționar unic e Domenico SRL, iar beneficiarul real e Vasile Burlui. Compania sa a fost singura din Top 11 edituri din Județul Iași are a înregistrat pierderi (de 16.987 lei). Totuși, comparativ cu 2022, când pierderile declarate erau de peste 175.000 de lei, situația acestei edituri pare să se fi îmbunătățit. În același timp, cifra de afaceri a crescut cu 7%, ajungând la aproape 874.000 lei în 2023.

Dintre cele 11 edituri de top, una se ocupă, de fapt, cu producția de etichete (Panfilius SRL) iar cele mai multe par să-și câștige mai degrabă veniturile din editarea și tipărirea de fișe școlare și de cărți pentru copii.

Între timp, la ediția a XII-a a FILIT, scriitorii și traducătorii vor vizita în fiecare zi de festival școli din județul Iași, unde vor provoca la discuție elevii pe teme cât mai atractive. Pentru că piața de carte e susținută acum în mare parte de ei, și tot de către ei ar putea fi salvată.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii