Mirajul cifrelor

Imaginați-vă că deschideți Ziarul de Iași și citiți o declarație a premierilor Dăncilă, Ciucă, Ciolacu: „PIB-ul țării a crescut cu 3%, cu 5%, samd.” Sună bine, nu-i așa? Președinții îl anunță ca pe un triumf, economiștii îl saluta la televiziuni, iar politicienii îl folosesc ca dovadă a succesului lor. Dar dacă te uiți în jur, la viața reală a oamenilor, lucrurile nu par la fel de luminoase: salarii mici, datorii care cresc, migrația forței de muncă calificate, inflație cu 2 cifre care erodează puterea de cumpărare, iar mulți români sau cetățeni din Republica Moldova simt că „numărul magic” nu le schimbă viața.

Ce ne spune PIB-ul cu adevărat despre o națiune și ce nu? Povestea lui începe cu mai puțin de un secol în urmă. În anii 1930, în timpul Marii Depresiuni din Statele Unite, economia s-a prăbușit. Milioane de oameni au rămas șomeri, iar guvernul avea nevoie de o metodă să înțeleagă ce mai merge și ce nu în economie. Economistul Simon Kuznets a conceput primele conturi naționale, o radiografie a producției economice. Ideea era să existe o imagine clară pentru planificarea politică și luarea deciziilor.

La început, PIB-ul a fost doar un instrument tehnic. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, el a devenit un instrument central pentru guvernele care trebuiau să planifice producția de tancuri, avioane și nave, fără să prăbușească economia. Astăzi, PIB-ul este privit ca termometrul oficial al succesului economic: dacă crește, economia merge bine; dacă scade, economia e în criză. Dar chiar așa stau lucrurile?

Cum se calculează PIB-ul

PIB-ul nu înregistrează fiecare pâine coaptă la brutăria din cartier, fiecare tunsoare făcută în Piața Unirii sau fiecare călătorie cu taxiul sau cu Uber-ul. Este o estimare statistică bazată pe trei abordări principale:

1. Abordarea producției (valoarea adăugată): se măsoară cât adaugă fiecare sector – agricultură, industrie, servicii. Dacă o brutărie cumpără făină pentru 3 lei și vinde pâine pentru 5 lei, valoarea adăugată la PIB este doar 2 lei, pentru că 3 lei erau deja incluși în agricultură.
2. Abordarea cheltuielilor: PIB-ul este suma consumului, investițiilor, cheltuielilor guvernamentale și exporturilor minus importurile. Simplu spus, dacă familiile cheltuiesc 100, companiile investesc 50, guvernul cheltuiește 30 și exportă 20 mai mult decât importă, PIB-ul însumează 200.
3. Abordarea venitului: tot ce obțin oamenii și companiile din producție – salarii, beneficii, chirii, impozite minus subvenții.

Datele provin din sondaje, înregistrări fiscale și statistici oficiale. De aceea, PIB-ul este mereu revizuit: primele cifre sunt preliminare, apoi sunt corectate. Practic, PIB-ul este o fotografie aproximativă, nu un portret complet al economiei.

În mod curios, atunci când un premier ne spune că PIB-ul a crescut cu 3,1%, nimeni nu adaugă și acea mică și onestă paranteză întâlnită în științele exacte — de plus sau minus 2%. PIB-ul nu are în formula sa abatere standard, nici marjă de eroare declarată, deși se bazează pe sondaje, extrapolări și ipoteze. Este o cifră rotundă, prezentată ca adevăr absolut, deși e doar o aproximație elegantă.

Capcanele PIB-ului

Deși util, PIB-ul are mai multe limitări:

• Nu măsoară distribuția bogăției: PIB-ul poate crește în timp ce inegalitatea crește. De exemplu, dacă o companie minieră din Argentina sau Mexic își triplează exporturile, PIB-ul crește, dar banii ajung în mâinile câtorva persoane, nu în buzunarele majorității.
• Nu distinge între cheltuieli bune și rele: investițiile în școli sau spitale din România cresc PIB-ul, dar și cheltuielile pentru armament inutil sau lucrări publice prost gândite prin programul Anghel Saligny. Un dezastru natural poate chiar crește PIB-ul anual următor, pentru că reconstrucția generează activitate economică, deși oamenii au pierdut tot.
• Ignoră economia informală: în America Latină, până la 60% din activitatea economică are loc în sectorul informal – vânzători ambulanți, mici ateliere, servicii fără factură. În România și Republica Moldova, economia informală include muncă la negru, vânzări stradale, mici afaceri neînregistrate – activități care nu apar în statistici, dar susțin viața a milioane de oameni.
• Poate fi susținut de datorii: creșterea PIB-ului poate veni din împrumuturi guvernamentale sau private. Mexicul anilor ’90, Spania înainte de criza 2008 sau China în boom-ul său infrastructural sunt exemple unde PIB-ul a crescut, dar datorii enorme ascundeau fragilitatea economiei. În România, cheltuielile publice finanțate prin împrumuturi cresc PIB-ul temporar, dar cresc și datoria publică care va trebui plătită de generațiile viitoare.

Exemple internaționale și locale

• Mexic, anii ’90: creștere economică statistică datorită reformelor și liberalizării comerțului, dar salariile reale stagnau și clasa de mijloc se îndatora pentru a supraviețui.
• Argentina, 2001: PIB-ul arăta creștere, dar sistemul financiar defect și corralito-ul (pe 1 decembrie 2001, ministrul economiei Domingo Cavallo a introdus ceea ce istoria avea să numească „corralito” — un gard invizibil în jurul economiei) făcea ca oamenii să nu mai poată retrage mai mult de 250 de dolari pe săptămână din conturile lor, transferurile în străinătate erau blocate, iar moneda națională își pierdea credibilitatea. Statisticile au arătat progres, dar oamenii au pierdut totul.
• Spania, înainte de 2008: PIB-ul creștea constant datorită boom-ului imobiliar, dar o bulă de credit nesustenabilă ascundea probleme reale. Când a explodat, milioane de familii au rămas fără adăpost.
•  România, 2000–2020: PIB-ul creștea în cifre, precum Făt-Frumos, dar inegalitatea, sărăcia rurală și creșterea economiei informale arătau o realitate diferită. Multe comunități rurale și muncitori calificați se confruntă cu salarii mici și migrație masivă.
• Republica Moldova: creșterea PIB-ului în statistici este adesea susținută de remitențe din străinătate și investiții externe limitate, fără a schimba real viața cotidiană a populației majoritare.

Aceste exemple arată că PIB-ul nu măsoară bunăstarea, ci doar activitatea economică. Uneori această activitate e susținută de datorii, bule financiare sau sectoare care nu ajută majoritatea populației.

Ce contează cu adevărat

Adevărata economie nu se rezumă la procentul pe care îl vezi în ziar. Ceea ce contează pentru tine sunt:

• Libertatea financiară: capacitatea de a nu depinde de datorii neplătibile.
• Puterea de a economisi și de a-ți proteja averea de inflație.
• Accesul la servicii esențiale: educație, sănătate, securitate.
• Controlul asupra propriei vieți economice și planificarea viitorului.

PIB-ul rămâne „numărul magic” al guvernelor și investitorilor, dar realitatea zilnică depinde de tine și de modul în care gestionezi resursele proprii.

Lecția finală

Când vezi că PIB-ul țării tale a crescut, cititorule întreabă-te: cine a beneficiat de această creștere? Mari corporații, bănci, exportatori sau familii care se luptă să ajungă la sfârșitul lunii? Statisticile nu plătesc chiria, nu umplu cămara și nu-ți garantează viitorul.

PIB-ul nu e busolă, ci o oglindă care deformează dacă nu știm să privim în ea. Învață să te uiți dincolo de cifre și să-ți construiești propriul drum către libertate și bunăstare. Educația economică și informarea valoroasă sunt singurele active care nu se devalorizează și nu pot fi confiscate. Înțelegând regulile jocului, vei putea lua decizii mai bune, indiferent de numerele din ziar.

Adevărata economie se măsoară prin libertatea financiară: capacitatea de a nu depinde de datorii, de a economisi și proteja averea de inflație, de a avea acces la sănătate și educație, de a controla propriul destin economic. PIB-ul nu poate înlocui aceste lucruri. Este o oglindă care reflectă activitate, nu bunăstare.

Privind retrospectiv, Mexicul, Argentina, Spania, România și Republica Moldova ne învață aceeași lecție: cifrele pot minți, guvernele pot transforma statistici în propagandă, dar viața reală se desfășoară în buzunarele oamenilor. Înțelegerea regulilor jocului economic și educația financiară sunt singurele active care nu pot fi confiscate și care îți permit să faci alegeri reale. 4

Pentru cei care aspiră să înțeleagă mai profund mecanismele economice și să le aplice în viața de zi cu zi, în industrie, politici publice sau inițiative antreprenoriale și să contribuie la modelarea viitorului, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă programe academice riguroase de licență, masterat și doctorat — într-un cadru academic solid, unde gândirea critică devine acțiune cu impact și curiozitatea se transformă în competență.

Dan Chirleșan – este conferențiar universitar doctor la FEAA, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Departamentului de Finanțe, Monedă și Administrație Publică

Publicitate și alte recomandări video