Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Pica a fost unică. Poate să se dea de acum înainte de trei ori peste cap hazardul că nu va mai putea aduce pe lume o altă Pică. Pe lumea asta nu există nici clipe, nici fiinţe identice. Totul curge, cum curge acum şi Pica, înălţându-se spre un cer care va avea de acum înainte forma sa.
O mână de om. Ba nu, o mână de căţel.
Nu, nu de căţel, ci de căţeluşă: Pica.
Era de mărimea unui pisoiaş, care abia a făcut ochi, dar câtă dârzenie! Şi ce caracter! Avea un auz atât de ascuţit, încât ne simţea paşii încă de cum traversam linia de tramvai, îndreptându-ne spre Piaţa Chirilă. Ne întâmpina de la poartă, în sezonul cald, lătrând de bucurie şi ţopăind în două labe sau învârtindu-se în jurul cozii. Iarna ne aştepta la uşă, apoi intra din nou, mârâind ca să n-o dăm afară, sub calorifer.
Era prietenă cu toate pisicile din casă, mai puţin cu cele străine ce escaladau gardul. Pe acestea le lătra de mama focului, gata-gata să le sfâşie în bucăţi.
Nu suporta toamna nici frunzele pe care vântul le împrăştia prin curte, nici fluturii nocturni, nici turturelele, nici stelele ce răsăreau noaptea pe cer.
Aduna din curte toate oasele şi toate hârtiile depozitându-le în cuşca ei. Aduna şi jucăriile lui Celsius. Era de-o lăcomie fără seamăn. Şi de o drăgălăşenie ieşită din comun. Voia să fie prezentă peste tot. Dacă trecea prin faţa gardului un câine de zece sau de douăzeci de ori mai mare decât ea, dădea să se repeadă la gâtul lui.
Uneori dormea singură, alteori dormea cu Maşa, la care mârâia prin somn.
Pica - un fel de pinscher pitic, desigur fără pedigriul care s-o înnobileze. Numai că pentru noi însă lipsa mărcii a reprezentat un adaos de nobleţe şi afecţiune.
Precizez că pinscherul pitic, înainte de a deveni king of the toys pentru lorzi şi pentru doamnele cochete, a fost creat de către nemţi, în urmă cu 300 de ani prin încruşirea mai multor rase canine, având un nobil scop, acela de-a stârpi şoarecii şi şobolanii din grajdurile nobiliare. Apoi, din pricina drăgălăşeniei, pinscherii s-au mutat din grajduri în saloane, răsfăţându-se în poalele şi în poşetele doamnelor, astfel că şobolanii au continuat să se înmulţească, invadând în vremea molimelor palatele regale şi catedralele gotice, adăpostindu-se chiar şi în tuburile orgilor lui Bach.
Pica moştenise multe calităţi specifice rasei sale. Era plină de viaţă, jucăuşă, şi de o inteligenţă diabolică. Uneori lătra excesiv la orice fleac, semănând cumva cu o notă discordantă ce fuge învârtindu-se pe portativ. Alteori, tăcea mâlc, tresărind uşor prin somn.
Deşi au trecut 300 de ani de la crearea rasei sale, Pica nu şi-a trădat instinctul. Nu a avut şansa să alerge după şobolanii din grajdurile împărăteşti, dar a luptat cu un şobolan venit din Piaţa Chirilă, pe care l-a ucis şi ni l-a pus pe pragul uşii. A fost răsplătită pe măsură. În schimbul şobolanului, a primit un os mai mare decât ea.
Săraca Pica!
Pica a fost unică. Poate să se dea de acum înainte de trei ori peste cap hazardul că nu va mai putea aduce pe lume o altă Pică. Pe lumea asta nu există nici clipe, nici fiinţe identice. Totul curge, cum curge acum şi Pica, înălţându-se spre un cer care va avea de acum înainte forma sa.
Ieri a fost o zi neagră pentru Pica.
Degeaba am dus-o la un cabinetul veterinar din zonă. Veterinarii ne-au ţinut o polologhie lungă cât o zi de post, arătându-şi în acest mod lipsa de scrupule şi de credinţă. Deşi polologhia lor suna a gol, am ascultat-o până la capăt. Ba mai mult decât atât, am admirat şi expoziţia de diplome şi de participări la conferinţe naţionale şi internaţionale a doamnelor veterinar. Diplomele fuseseră expuse pe pereţi tocmai pentru a impresiona vizitatorii. Nu ştiu dacă pe mine diplomele m-au impresionat sau nu, dar pe Pica, sigur, nu. Privindu-le, ea şi-a dat seama că atât diplomele, cât şi polologhia aveau drept scop umflarea notei de plată. Şi faptul acesta nu i-a prea plăcut, căci Pica a mârâit, dezvelindu-şi uşor colţii. Căţeluşa îşi apăra astfel stăpânii nu numai de intruşi, ci şi de spiritele rele. Sărăcuţa de ea şi-a dat seama că boala ei se va transforma într-un fel de os de ros pentru medicii veterinari. Dacă ar fi putut, ne-ar fi spus ce-o să se întâmple. Dar fiindcă noi nu-i înţelegeam limbajul, s-a resemnat, sprijinindu-şi boticul de bolul de faianţă.
Pica ştia din propria-i experienţă că nu toţi medicii sunt la fel. Unii au suflet, alţii n-au. Unii iubesc căţeii, alţii doar banii pe care-i scot de pe urma lor. Pica a amuşinat aerul şi trupuşorul ei slăbit de boală s-a înfiorat. Aerul miroase urât. Înfiorându-se, a încercat să descopere în el şi alte mirosuri amestecate cu sentimente omeneşti. N-a descoperit decât autosuficienţă şi nepăsare. Aici veterinarii îşi făceau meseria ca şi cum ar fi fost nu medici, ci hingheri. Privindu-i cu ochi tulburi, Pica şi-a adus aminte de perioada sa de glorie când fusese lăsată la o clinică veterinară, aflată departe de casa ei. Acolo şi profesorii, şi studenţii de la Agronomie o răsfăţau. Dimineaţa, Pica, alături de alţi doi câini de talie mai mare, alergau pe banda rulantă, acompaniaţi de muzică lui Mozart. Pica se împrietenise cu cei doi câini, care o adulau şi ei. Mozart, desigur, nu era pe gustul lor, dar de dragul Picăi cei doi dulăi nu-şi arătau aversiunea faţă de muzica lui Mozart decât târziu noaptea, când lătrau la lună plină. Uneori lătrau şi la cea nouă. Şi mai era acolo şi o domnişoară medic, care o răsfăţase atât de mult pe Pica, încât Pica se transformase într-o vedetă.
Acum amuşinând aerul din jur, Pica simţea dispreţ şi umilinţă. Doamnele veterinar ştiau că Pica nu mai are şanse să trăiască, asta o simţea şi ea, dar voiau să stoarcă bani de pe urma bolii sale. De aceea se arătau a fi atât de amabile cu stăpânii, iar stăpânii aproape lăcrimau. Însă Pica ştia că fiecare lacrimă vărsată se va adăuga la nota de plată, umflată ca o pungă golită de gogoşi. Doamnele veterinar i-au luat sânge pentru analize, au anesteziat-o şi i-au făcut tomografie, deşi ştiau dinainte că orice analiză e de prisos. Dacă ar fi putut Pica şi-ar fi apărat stăpânii ca să nu fie jecmăniţi, dar în urma injecţiilor trupuşorul ei fu cuprins de somnolenţă. Acum aproape că nu-i mai păsa nici de sănătatea ei, nici de altceva. Pica îi avertizase de atâtea şi atâtea ori. Îi avertiza şi acum, închizându-şi şi deschizându-şi ochi, şi scoţând un mârâit. Dar stăpânii n-o ascultau.
Pica s-a mai rugat de stăpâni s-o bage înapoi în cuşcuţa în care au adus-o şi s-o ia acasă. Stăpânii însă nu au ascultat-o nici de data asta, ci au lăsat-o acolo, pe masă, la cabinet, în timp ce doamna veterinar decupându-i cu un aparat de ras electric părul de pe o lăbuţă se pregătea s-o pună sub perfuzii.
„Frecţii la picior de lemn, şi-a spus Pica. Perfuziile astea n-o să mă ajute la nimic, ba dimpotrivă, simt că o să-mi scurteze şi orele pe care le mai am de trăit. Aş vrea să-mi dau sufletul la mine acasă, la bucătărie sau pe hol, sub calorifer. Acolo e un loc gol, un fel de pâlnie muzicală, ce leagă lumea această de lumea de apoi. Acolo poţi să-ţi lepezi sufletul mult mai uşor...”
Dar stăpânii nu i-au auzit oftatul, iar Pica a rămas pe masa placată cu făinuţă, căzând într-o stare de prostraţie.
Nu ştie dacă doamnele i-au făcut sau nu perfuzie. Gândurile sale zburau acum în altă parte. Timp de două ore, cât a petrecut la cabinet au fost cele mai cumplite din viaţa ei. Dacă ar fi putut atunci să-şi pună capăt zilelor, şi-ar fi pus. Dar Pica nu-şi mai putea mişca nici lăbuţele, nici ochi, ci doar limba. Pe ochi i se pusese ceaţa, în schimb auzul îi devenise parcă şi mai ascuţit. Auzea respiraţia celorlalţi câini aflaţi în cabinet. Auzea parcă respirând şi umbrele. Umbrele foştilor câini aflaţi acum în lumea morţii.
A auzit de departe şi paşii stăpânilor săi venind spre cabinet. Şi a tresărit în agonia ei, de bucurie. N-a avut însă timp să se bucure prea mult, căci două mâini străine, reci, au luat-o aşa, aproape moartă de pe masă şi au băgat-o înapoi în cuşcuţa adusă de acasă. Acolo,Pica şi-a găsit sfârşitul. Dar asta au aflat-o stăpânii abia după ce au ajuns acasă. Căci la cabinet, doamnele veterinar s-au grăbit să le arate fişele de analize şi să le ţină o altă pologire despre boala Picăi. Bineînţeles că au făcut şi nota de plată. Când a auzit despre ce sumă e vorba, Pica a vrut să mârâie, dar n-a mai mârâit, ci, muşcându-şi limba, a simţit cum sufletul ei se înalţă uşor ca un abur trist printre colţişorii încleştaţi, strecurându-se din cabinet şi îndreptându-se spre locul unde se aflase până atunci căsuţa ei.
Întorcându-şi botişorul sub formă de abur spre uşa cabinetului, Pica a lătrat şi a aruncat un crunt blestem asupra celor care au chinuit-o.
Iar stăpânii Picăi, după ce au ascultat polologhia doamnelor veterinar, au scos cardul şi au plătit, fără să se mai uite şi înăuntru cuşcuţei unde zăcea, învelit într-un prosopel, trupuşorul Picăi rămas fără suflare.
Au văzut că e fără răsuflare Pica abia după ce au ajuns acasă. Acolo i-au întins trupuşorul contorsionat de agonie sub calorifer.
Iar a doua zi, au îngropat-o în grădiniţa casei în preajma unei tufe de trandafiri. Trupul Picăi a fost tămâiat şi acoperit cu cetină de brad şi ghiocei, iar la căpătâiul ei a fost aşezat un os în chip de lumânare.
Drum bun spre ceruri, Pica, acolo unde nu există nici medici veterinari, nici şobolani. Şi somn lin, somn lin.
Nichita Danilov este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |