Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pica

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Pica a fost unică. Poate să se dea de acum înainte de trei ori peste cap hazardul că nu va mai putea aduce pe lume o altă Pică. Pe lumea asta nu există nici clipe, nici fiinţe identice. Totul curge, cum curge acum şi Pica, înălţându-se spre un cer care va avea de acum înainte forma sa.

O mână de om. Ba nu, o mână de căţel.

Nu, nu de căţel, ci de căţeluşă: Pica.

Era de mărimea unui pisoiaş, care abia a făcut ochi, dar câtă dârzenie! Şi ce caracter! Avea un auz atât de ascuţit, încât ne simţea paşii încă de cum traversam linia de tramvai, îndreptându-ne spre Piaţa Chirilă. Ne întâmpina de la poartă, în sezonul cald, lătrând de bucurie şi ţopăind în două labe sau învârtindu-se în jurul cozii. Iarna ne aştepta la uşă, apoi intra din nou, mârâind ca să n-o dăm afară, sub calorifer.

Era prietenă cu toate pisicile din casă, mai puţin cu cele străine ce escaladau gardul. Pe acestea le lătra de mama focului, gata-gata să le sfâşie în bucăţi.

Nu suporta toamna nici frunzele pe care vântul le împrăştia prin curte, nici fluturii nocturni, nici turturelele, nici stelele ce răsăreau noaptea pe cer.

Aduna din curte toate oasele şi toate hârtiile depozitându-le în cuşca ei. Aduna şi jucăriile lui Celsius. Era de-o lăcomie fără seamăn. Şi de o drăgălăşenie ieşită din comun. Voia să fie prezentă peste tot. Dacă trecea prin faţa gardului un câine de zece sau de douăzeci de ori mai mare decât ea, dădea să se repeadă la gâtul lui.

Uneori dormea singură, alteori dormea cu Maşa, la care mârâia prin somn.

Pica - un fel de pinscher pitic, desigur fără pedigriul care s-o înnobileze. Numai că pentru noi însă lipsa mărcii a reprezentat un adaos de nobleţe şi afecţiune.

Precizez că pinscherul pitic, înainte de a deveni king of the toys pentru lorzi şi pentru doamnele cochete, a fost creat de către nemţi, în urmă cu 300 de ani prin încruşirea mai multor rase canine, având un nobil scop, acela de-a stârpi şoarecii şi şobolanii din grajdurile nobiliare. Apoi, din pricina drăgălăşeniei, pinscherii s-au mutat din grajduri în saloane, răsfăţându-se în poalele şi în poşetele doamnelor, astfel că şobolanii au continuat să se înmulţească, invadând în vremea molimelor palatele regale şi catedralele gotice, adăpostindu-se chiar şi în tuburile orgilor lui Bach.

Pica moştenise multe calităţi specifice rasei sale. Era plină de viaţă, jucăuşă, şi de o inteligenţă diabolică. Uneori lătra excesiv la orice fleac, semănând cumva cu o notă discordantă ce fuge învârtindu-se pe portativ. Alteori, tăcea mâlc, tresărind uşor prin somn.

Deşi au trecut 300 de ani de la crearea rasei sale, Pica nu şi-a trădat instinctul. Nu a avut şansa să alerge după şobolanii din grajdurile împărăteşti, dar a luptat cu un şobolan venit din Piaţa Chirilă, pe care l-a ucis şi ni l-a pus pe pragul uşii. A fost răsplătită pe măsură. În schimbul şobolanului, a primit un os mai mare decât ea.

Săraca Pica!

Pica a fost unică. Poate să se dea de acum înainte de trei ori peste cap hazardul că nu va mai putea aduce pe lume o altă Pică. Pe lumea asta nu există nici clipe, nici fiinţe identice. Totul curge, cum curge acum şi Pica, înălţându-se spre un cer care va avea de acum înainte forma sa.

Ieri a fost o zi neagră pentru Pica.

Degeaba am dus-o la un cabinetul veterinar din zonă. Veterinarii ne-au ţinut o polologhie lungă cât o zi de post, arătându-şi în acest mod lipsa de scrupule şi de credinţă. Deşi polologhia lor suna a gol, am ascultat-o până la capăt. Ba mai mult decât atât, am admirat şi expoziţia de diplome şi de participări la conferinţe naţionale şi internaţionale a doamnelor veterinar. Diplomele fuseseră expuse pe pereţi tocmai pentru a impresiona vizitatorii. Nu ştiu dacă pe mine diplomele m-au impresionat sau nu, dar pe Pica, sigur, nu. Privindu-le, ea şi-a dat seama că atât diplomele, cât şi polologhia aveau drept scop umflarea notei de plată. Şi faptul acesta nu i-a prea plăcut, căci Pica a mârâit, dezvelindu-şi uşor colţii. Căţeluşa îşi apăra astfel stăpânii nu numai de intruşi, ci şi de spiritele rele.  Sărăcuţa de ea şi-a dat seama că boala ei se va transforma într-un fel de os de ros pentru medicii veterinari. Dacă ar fi putut, ne-ar fi spus ce-o să se întâmple. Dar fiindcă noi nu-i înţelegeam limbajul, s-a resemnat, sprijinindu-şi boticul de bolul de faianţă.

Pica ştia din propria-i experienţă că nu toţi medicii sunt la fel. Unii au suflet, alţii n-au. Unii iubesc căţeii, alţii doar banii pe care-i scot de pe urma lor. Pica a amuşinat aerul şi trupuşorul ei slăbit de boală s-a înfiorat. Aerul miroase urât. Înfiorându-se, a încercat să descopere în el şi alte mirosuri amestecate cu sentimente omeneşti. N-a descoperit decât autosuficienţă şi nepăsare. Aici veterinarii îşi făceau meseria ca şi cum ar fi fost nu medici, ci hingheri. Privindu-i cu ochi tulburi, Pica şi-a adus aminte de perioada sa de glorie când fusese lăsată la o clinică veterinară, aflată departe de casa ei. Acolo şi profesorii, şi studenţii de la Agronomie o răsfăţau. Dimineaţa, Pica, alături de alţi doi câini de talie mai mare, alergau pe banda rulantă, acompaniaţi de muzică lui Mozart. Pica se împrietenise cu cei doi câini, care o adulau şi ei. Mozart, desigur, nu era pe gustul lor, dar de dragul Picăi cei doi dulăi nu-şi arătau aversiunea faţă de muzica lui Mozart decât târziu noaptea, când lătrau la lună plină. Uneori lătrau şi la cea nouă. Şi mai era acolo şi o domnişoară medic, care o răsfăţase atât de mult pe Pica, încât Pica se transformase într-o vedetă.

Acum amuşinând aerul din jur, Pica simţea dispreţ şi umilinţă. Doamnele veterinar ştiau că Pica nu mai are şanse să trăiască, asta o simţea şi ea, dar voiau să stoarcă bani de pe urma bolii sale. De aceea se arătau a fi atât de amabile cu stăpânii, iar stăpânii aproape lăcrimau. Însă Pica ştia că fiecare lacrimă vărsată se va adăuga la nota de plată, umflată ca o pungă golită de gogoşi. Doamnele veterinar i-au luat sânge pentru analize, au anesteziat-o şi i-au făcut tomografie, deşi ştiau dinainte că orice analiză e de prisos. Dacă ar fi putut Pica şi-ar fi apărat stăpânii ca să nu fie jecmăniţi, dar în urma injecţiilor trupuşorul ei fu cuprins de somnolenţă. Acum aproape că nu-i mai păsa nici de sănătatea ei, nici de altceva. Pica îi avertizase de atâtea şi atâtea ori. Îi avertiza şi acum, închizându-şi şi deschizându-şi ochi, şi scoţând un mârâit. Dar stăpânii n-o ascultau.

Pica s-a mai rugat de stăpâni s-o bage înapoi în cuşcuţa în care au adus-o şi s-o ia acasă. Stăpânii însă nu au ascultat-o nici de data asta, ci au lăsat-o acolo, pe masă, la cabinet, în timp ce doamna veterinar decupându-i cu un aparat de ras electric părul de pe o lăbuţă se pregătea s-o pună sub perfuzii.

„Frecţii la picior de lemn, şi-a spus Pica. Perfuziile astea n-o să mă ajute la nimic, ba dimpotrivă, simt că o să-mi scurteze şi orele pe care le mai am de trăit. Aş vrea să-mi dau sufletul la mine acasă, la bucătărie sau pe hol, sub calorifer. Acolo e un loc gol, un fel de pâlnie muzicală, ce leagă lumea această de lumea de apoi. Acolo poţi să-ţi lepezi sufletul mult mai uşor...”

Dar stăpânii nu i-au auzit oftatul, iar Pica a rămas pe masa placată cu făinuţă, căzând într-o stare de prostraţie.

Nu ştie dacă doamnele i-au făcut sau nu perfuzie. Gândurile sale zburau acum în altă parte. Timp de două ore, cât a petrecut la cabinet au fost cele mai cumplite din viaţa ei. Dacă ar fi putut atunci să-şi pună capăt zilelor, şi-ar fi pus. Dar Pica nu-şi mai putea mişca nici lăbuţele, nici ochi, ci doar limba. Pe ochi i se pusese ceaţa, în schimb auzul îi devenise parcă şi mai ascuţit. Auzea respiraţia celorlalţi câini aflaţi în cabinet. Auzea parcă respirând şi umbrele. Umbrele foştilor câini aflaţi acum în lumea morţii.

A auzit de departe şi paşii stăpânilor săi venind spre cabinet. Şi a tresărit în agonia ei, de bucurie. N-a avut însă timp să se bucure prea mult, căci două mâini străine, reci, au luat-o aşa, aproape moartă de pe masă şi au băgat-o înapoi în cuşcuţa adusă de acasă. Acolo,Pica şi-a găsit sfârşitul. Dar asta au aflat-o stăpânii abia după ce au ajuns acasă. Căci la cabinet, doamnele veterinar s-au grăbit să le arate fişele de analize şi să le ţină o altă pologire despre boala Picăi. Bineînţeles că au făcut şi nota de plată. Când a auzit despre ce sumă e vorba, Pica a vrut să mârâie, dar n-a mai mârâit, ci, muşcându-şi limba, a simţit cum sufletul ei se înalţă uşor ca un abur trist printre colţişorii încleştaţi, strecurându-se din cabinet şi îndreptându-se spre locul unde se aflase până atunci căsuţa ei.

Întorcându-şi botişorul sub formă de abur spre uşa cabinetului, Pica a lătrat şi a aruncat un crunt blestem asupra celor care au chinuit-o.

Iar stăpânii Picăi, după ce au ascultat polologhia doamnelor veterinar, au scos cardul şi au plătit, fără să se mai uite şi înăuntru cuşcuţei unde zăcea, învelit într-un prosopel, trupuşorul Picăi rămas fără suflare.

Au văzut că e fără răsuflare Pica abia după ce au ajuns acasă. Acolo i-au întins trupuşorul contorsionat de agonie sub calorifer.

Iar a doua zi, au îngropat-o în grădiniţa casei în preajma unei tufe de trandafiri. Trupul Picăi a fost tămâiat şi acoperit cu cetină de brad şi ghiocei, iar la căpătâiul ei a fost aşezat un os în chip de lumânare.

Drum bun spre ceruri, Pica, acolo unde nu există nici medici veterinari, nici şobolani. Şi somn lin, somn lin.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri