anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Pielea se regenerează. Şi atunci de ce unele tatuaje sunt permanente?

GALERIE
tatuaj
  • tatuaj
- +

Dacă pielea se regenerează la fiecare câteva săptămâni, cum este posibil ca tatuajele să se menţină ani în şir? Desigur, se ştie că cerneala utilizată de artiştii tatuatori este inserată în stratul imediat inferior epidermei care se reînnoieşte, dar chiar şi acele celulele epiteliale suferă schimbări de-a lungul vremii. Iată de ce, acest aparent paradox i-a bulversat chiar şi pe cei mai mari împătimiţi ai acestei arte de decorare a corpului. Din fericire, o echipă de oameni de ştiinţă a anunţat, marţi, că a găsit în sfârşit un răspuns.

În cadrul unui studiu publicat în Journal of Experimental Medicine, cercetătorii francezi au demonstrat că tatuajele pot fi permanente deoarece celulele pielii asigură în mod activ menţinerea pigmenţilor din tuş în locul inserţiei, notează Inverse Science. Particulele de cerneală, au explicat aceştia, sunt ''pasate'' continuu de la celulele îmbătrânite la cele nou apărute care le înlocuiesc, ca într-o cursă de ştafetă.

Elementul esenţial al descoperirii îl reprezintă identitatea acestor celule: macrofagele, parte a sistemului imunitar, care încapsulează corpi străini precum bacterii dar şi pigmenţi din tuşul utilizat la tatuaje.

''Lipsa unui consens cu privire la modalitatea de identificare a tipurilor de celule imunitare prezente în piele a împiedicat determinarea cu exactitate a celulelor care captează particulele de cerneală din soluţia pentru tatuaje şi le reţin pe loc timp îndelungat'', au declarat pentru sursa citată dr. Sandrine Henri şi dr. Bernard Malissen din cadrul Centrului de imunologie Marseille-Luminy din Franţa. Cei doi au semnat această lucrare alături de alţi doisprezece cercetători.

Macrofagele sunt extrem de tenace în efortul lor de a menţine pigmenţii de tuş în aceeaşi zonă, ceea ce explică de ce, chiar şi după îndepărtarea cu laserul a tatuajului, urmele acestuia rămân vizibile pe piele. Noile macrofage ''înfulecă'' fragmentele de tuş risipite şi le păstrează în acelaşi loc.

Această cercetare face lumină în ceea ce priveşte înţelegerea modului în care tatuajele sunt permanente. Chiar dacă practica tatuajului datează de mii de ani, abia acum se înţelege ce se întâmplă de fapt cu cerneala inserată în piele, noile date putând contribui la îmbunătăţirea tehnicilor de îndepărtare a acestor modalităţi de decorare a corpului.

În cadrul unei cercetări anterioare, echipa de oameni de ştiinţă a descoperit în pielea şoarecilor de laborator celule imunitare numite melanofage, care conţin la rândul lor pigmenţi consumaţi de la melanocitele moarte, celule care conferă culoarea pielii şi a firelor de păr.

''În timp ce analizam dinamica schimbului melanofagelor, am început să ne întrebăm cum sunt reţinuţi în piele perioade îndelungate pigmenţii din tuşul pentru tatuaje'', au declarat Henri şi Malissen.

Pentru a afla acest lucru, oamenii de ştiinţă au tatuat cozile şoarecilor şi apoi, după trei săptămâni, când au estimat că tuşul a fost captat de macrofagele din piele, ei au distrus aceste celule prin injecţii cu toxină difterică. Ipoteza lor s-a confirmat: chiar dacă celulele care conţineau cerneala au fost distruse, tatuajul s-a menţinut.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat că tuşul a fost, probabil, recaptat de macrofagele care preluaseră ştafeta de la celulele moarte. Acest lucru poate explica de ce este nevoie chiar şi de zece sesiuni pentru îndepărtarea cu laser a tatuajelor.

Tehnica utilizată în prezent pentru eliminarea tatuajelor permanente descompune particulele de pigment, însă nu distruge macrofagele, astfel încât de fiecare dată când o astfel de celulă este ''bombardată'', ea este înlocuită de o alta nouă care recompune fragmentele afectate. De aceea, oamenii de ştiinţă estimează că o modalitate nouă şi eficientă de îndepărtare a tatuajelor va necesita distrugerea macrofagelor concomitent cu dezintegrarea pigmentului cu ajutorul laserului, o tehnică combinată ce trebuie să fie foarte precisă astfel încât să nu fie afectate alte celule ale pielii.

Henri şi Malissen au anunţat că intenţionează să încheie un parteneriat cu specialişti dermatologi pentru a perfecţiona şi testa pe oameni acest mod nou de abordare a îndepărtării tatuajelor.AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.