
Ovarele sunt implicate în mult mai mult decât procesul de reproducere. Cele două glande de formă ovală aflate de o parte și de alta a uterului nu produc și eliberează doar ovule, ci pompează și hormoni care ajută la menținerea sănătății inimii, oaselor, creierului și sistemului imunitar al unei persoane pe măsură ce aceasta îmbătrânește.
Citiți aici integral Ziarul de Sănătate nr. 14
Un nou studiu îi îngrijorează acum pe oamenii de știință în ceea ce privește îndepărtarea chirurgicală a ambelor ovare, care se pare că ar putea avea consecințe nebănuite asupra sănătății pe termen lung.
O analiză concentrat pe imagistica cerebrală a inclus date de la mai mult de 1 000 de femei cu vârsta de peste 50 de ani din Statele Unite.
Participantele cărora li s-au extirpat ambele ovare înainte de vârsta de 40 de ani au prezentat o reducere a materiei albe în mai multe zone ale creierului, comparativ cu 907 femei sub 50 de ani care nu au fost supuse aceleiași proceduri.
Femeile cărora li s-au extirpat ambele ovare după vârsta de 40 de ani au prezentat o integritate redusă a materiei albe, dar semnificativ mai puțin decât cele care au suferit operația mai devreme.
Modificările observate seamănă mai mult cu bolile vasculare ale creierului decât cu boala Alzheimer, notează cercetătorii, dar este de asemenea adevărat că acestea sunt „caracteristici precoce, preclinice ale patologiei [bolii Alzheimer]”.
Cercetări recente au arătat că pacientele cărora li s-au extirpat ambele ovare înainte de a ajunge la menopauză prezintă un risc mai mare de deteriorare cognitivă și demență mai târziu în viață. Recentul studiu este unul dintre primele care încearcă să afle de ce.
Până în prezent, marea majoritate a studiilor neurologice s-au concentrat asupra creierului masculin.
Dintre toate lucrările de imagistică cerebrală publicate, mai puțin de 0,5% iau în considerare și explorează modul în care hormonii – inclusiv cei produși de gonade – pot influența sănătatea și dezvoltarea creierului.
În general, creierul masculin are un volum mai mare de materie albă în comparație cu creierul feminin.
Unii oameni de știință bănuiesc că acest lucru se datorează diferențelor în modul în care hormonii sexuali, produși de testicule și ovare, influențează dezvoltarea creierului.
Deși testosteronul este adesea considerat un hormon masculin, acesta este produs și de ovare și joacă un rol esențial în corpul feminin.
Hormonul este, de asemenea legat de integritatea substanței albe din creier.
Dacă ovarele sunt scoase din organism înainte de menopauză, pierderea bruscă de testosteron ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării creierului.
În cadrul recentei analize imagistice a creierului, participantele cărora li s-au extirpat ambele ovare înainte de vârsta de 40 de ani au luat de obicei estrogen pentru a înlocui ceea ce gonadele lor sexuale produceau odată. Dar această terapie de substituție hormonală nu a avut niciun impact asupra integrității materiei albe.
„S-ar putea emite ipoteza că explicația rezultatelor se datorează în parte pierderii de testosteron”, sugerează echipa de cercetători, care subliniază necesitatea efectuării de studii suplimentare pentru a replica această constatare.
Multe întrebări fără răspuns există încă până în prezent cu privire la rolul pe care ovarele îl joacă în sănătatea pe tot parcursul vieții persoanelor de sex feminin și ce se întâmplă atunci când acestea sunt îndepărtate.
De ani de zile, oamenii de știință dezbat consecințele extirpării ovarelor pentru afecțiuni benigne și, dacă da, la ce vârstă este cel mai sigur să se facă acest lucru.
În cazurile de cancer, este vital ca ovarele să fie extirpate pentru a salva pacienta, dar ooforectomiile bilaterale sunt, de asemenea, frecvent utilizate pentru a trata endometrioza, chisturile ovariene și fibroamele necanceroase.
În Statele Unite, puțin peste jumătate dintre persoanele care suferă o histerectomie au ambele ovare extirpate, iar mai mult de o treime din acest grup au sub 44 de ani.
În lumina dovezilor recente, unii experți susțin că riscurile și beneficiile extirpării ambelor ovare la o vârstă fragedă nu sunt cântărite în mod corespunzător de către chirurgi sau paciente.
Pentru copii și adolescenți, extirparea ambelor ovare pentru afecțiuni benigne ar putea fi ”inutilă” și poate prezenta riscuri pe tot parcursul vieții.
Dacă ambele ovare sunt îndepărtate în timpul anilor de reproducere ai unei persoane, organismul poate intra într-o menopauză precoce, iar acest lucru crește riscul unor afecțiuni cronice grave care includ pierderea densității osoase, afectarea sănătății sexuale, boli cardiovasculare, tulburări cognitive, apnee în somn și artrită.
Există numeroase motive pentru care ovarele ar trebui să fie cruțate atunci când este posibil. Protejarea creierului de posibile daune este doar unul dintre acestea.
Studiul a fost publicat în iunie în jurnalul Alzheimer’s and Dementia.
Publicitate și alte recomandări video