Pintea, replică pentru Orban: Renunțarea la rezidențiat, o declarație „puțin hazardată”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Pintea, replică pentru Orban: Renunțarea la rezidențiat, o declarație „puțin hazardată”

GALERIE
sorina
  • sorina
- +

Declarația de renunțare la examenul de rezidențiat este „puțin hazardată”, a declarat ministrul demis al sănătății, Sorina Pintea, comentând ideea enunțată în acest sens de premierul desemnat, Ludovic Orban. Orban a spus că, în opinia sa, rezidenţiatul nu e o formă de examinare „absolut necesară”.

„Domnul prim-ministru desemnat nu știe că de fapt absolventul, la terminarea facultății, poate să lucreze ca și medic cu competență limitată în spitale. De asemenea, cei care absolvă Stomatologia sau Farmacia pot să se încadreze direct, deci pot să lucreze, nu este ca și cum nu ar putea avea un loc de muncă. Pe de altă parte, am văzut că declarația dânsului se referă și la cifra de școlarizare. Îi aduc aminte că există o legislație foarte clară în acest domeniu, cifrele de școlarizare se aprobă cu șase luni înainte de susținerea examenului de rezidențiat, pentru că este vorba de alcătuirea unor bugete pentru plata viitorilor rezidenți. Mai mult decât atât, se fac niște simulări legate de numărul de absolvenți dintr-un an, capacitatea de pregătire a coordonatorilor, a spitalelor... Anul trecut, după susținerea examenului de rezidențiat, am majorat numărul de locuri cu 300, pentru că erau absolvenți cu aceeași medie și nu puteam să-i lăsăm pe dinafară. Din 2010 până în 2017, numărul de locuri la rezidențiat a fost fix: 4.000, în 2018 a fost 5.730, în 2019 - 4.710, deci oricum mai mult decât în ultimii 10 ani”, a declarat Sorina Pintea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X