Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

sambata, 30.03.2024

Plagiatul. Impostură, infracţiune, infamie (I)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Am scris textul de mai jos împins de sentimentul de revoltă şi neputinţă pe care mi l‑a produs recentul scandal public legat de uciderea, într‑un spital de stat, prin incendiere accidentală, a unei paciente, pe masa de operaţie, din nepriceperea, prostia, dispreţul pentru fiinţa umană şi insensibilitatea unor medici. Responsabilul este un cunoscut plagiator. Stabilesc o legătură directă între furtul intelectual şi dispreţul faţă de viaţa omului umil!

Ipochimenul care, de bună voie, şi‑a asumat „greşeala”, şef de clinică şi „profesor”, a fost ministrul sănătăţii în 2003, părăsindu‑şi postul în urma unei acuzaţii dovedite de plagiat. Este un impostor pe mai multe planuri. Domnul „profesor” şi‑a construit cariera pe falsuri. Plagiatul în cauză privea traducerea cuvânt cu cuvânt a tratatului unui medic american şi tipărirea sub nume propriu a textului, în româneşte. Senatul Institutului de Medicină i‑a retras titlul academic de conferenţiar şi l‑a dat afară de pe post. Ai fi zis că, iată, străvechiul adagiu Fiat iustitia pereat mundus!/ „Să se facă dreptate, chiar dacă piere lumea!” nu este doar o frază frumoasă. Minunea a ţinut însă doar câteva luni, căci neruşinatul individ a fost reintegrat, a ajuns profesor şi şef de clinică, de parcă nici usturoi n‑a mâncat, nici gura nu‑i miroase! Ca să întregesc portretul „reputatului chirurg”, constat, pe baza interviurilor pe care le‑a dat, că individul este, în plus, un incult şi un agramat, mutilând, cu inconştienţă şi tupeu, limba română. Pornind de la informaţiile pe care ni le oferă presa şi youtube - fiecare pasăre pre limba ei piere! -, afirm că, dacă am distila, precum alchimiştii odinioară, fiinţa acestui individ, am vedea că esenţele alcătuirii sale sunt infracţiunea, impostura şi infamia. Tipul este un infractor pentru că a furat bunul altuia, prezentându‑l drept al său şi trăgând foloase din acest furt. Este un impostor fiindcă ocupă în societate şi în sistemul academic un loc care nu este al său, pentru care nu are nici chemare, nici calităţile intelectuale şi morale necesare. Şi este un infam, pentru că, în ciuda evidenţei, îndrăzneşte să sfideze în continuare lumea. Cu dispreţul prostului parvenit faţă de normele şi valorile stabilite, plagiatorul de odinioară dă buzna în sala de operaţie, ca un Deus ex machina, chipurile, ca să‑şi ajute colegii, dar o face, contra normelor igienice elementare, în ţinută de stradă, cu ceasul la mână, fără mănuşi, fără mască şi costum de protecţie. Un măcelar! ai spune, dacă nu ai şti că şi măcelarii sunt astăzi obligaţi de normele de igienă să poarte mănuşi în exerciţiul funcţiunii.

Dar cazul chirurgului impostor nu este, din păcate, singular. Potrivit expresiei fericite a unui comentator politic, suntem martori sau participanţi la o cultură a plagiatului. Asta vrea să spună că, dintr‑un accident regretabil şi condamnabil din lumea academică, cum era odinioară, plagiatul a devenit un obicei larg răspândit, practicat „de toată lumea”. De la elevul sau studentul „inocent”, care‑şi confecţionează „portofolii“, referate şi lucrări de semestru, colaţionând citate de pe unde le poate găsi, renunţând în cele din urmă la ghilimele, până la dl academician, încărcat de ani şi de glorie, onorat de societate cu indemnizaţii grase, sau un prim-ministru găunos şi bun de gură, nevoit în cele din urmă să demisioneze, dar din alte pricini, toată lumea plagiază!

În cluburi „selecte“, la petreceri simandicoase pentru strângerea de fonduri în scopuri filantropice, prin avioane sau aeroporturi - nu, trenurile şi autobuzele nu mai sunt pentru noi, „elitele”, ci pentru poporul „de jos”! - auzi frecvent, când se întâmplă să vină vorba despre această temă, rezoluţii precum: „Aşa se face! Aşa face toată lumea! Ce mai atâtea mofturi! Ce-or mai fi vrând palavragii ăştia, aşa-zişi cavaleri fără prihană sau aşa-zise fecioare nevinovate, de nu lasă lumea în pace să trăiască? Să arunce cu piatra cel care se ştie fără păcat. În fond, cărţile din cărţi se fac!” etc., etc. Plagiatul ar fi deci un fel de joc de societate, interzis muritorilor de rând, dar permis d-lui academician, care nu copiază şi el câteva paragrafe acolo, ci pune să se traducă din americană, publicând cu numele lui pe copertă, un întreg tratat de urologie! Iar colegii dumisale, domnii academicieni, spun ceva? Nu, nu au nimic de spus!

În sportul de performanţă, dacă eşti prins că te‑ai dopat, nu doar că eşti eliminat din competiţia respectivă, dar eşti şi exclus definitiv din toate competiţiile. Lumea cea mai de jos are coduri şi norme stricte. Dacă trişezi la barbut în lumea parlagiilor şi a puşcăriaşilor, te trezeşti cu un buzunar în burtă, rău famat pe vecie între semeni, un marginalizat şi un exclus. Dacă, mafiot, îl furi pe boss sau ciripeşti la poliţie, ai terminat‑o cu lumea asta. În schimb, în lumea noastră, a „gulerelor albe”, infracţiunea plagiatului te poate costa, cel mult, şi doar dacă este descoperit, pierderea postului de ministru, niciodată a celui de „profesor” sau „academician”, care sunt adjudecate pe viaţă. Nu este deloc o crimă strigătoare la cer, ci doar un fel de „gentleman (sau lady delict)”, un fel de moft boieresc, scuzabil şi repede uitat, cum ar fi, de exemplu, frecventarea ocazională a unui bordel, dacă eşti „domn”, sau o aventură de o seară cu un profesionist, într‑un hotel de lux de pe Riviera, dacă eşti „doamnă”. Cum să vorbeşti de frânghie în casa spânzuratului? Cine ar îndrăzni să deschidă cutia Pandorei şi să pretindă celor judecaţi de forurile competente, dovediţi drept plagiatori şi cu diplomele retrase, cum ar fi d‑nii Victor Ponta sau Gabriel Oprea, măcar să returneze la bugetul de stat cele 15 sau 20 de procente de spor la salariu încasate ani de zile fără drept? Sau domnului academician Ioanel să dea înapoi milioanele încasate, ca îndemnizaţie, ani la rând?

Repertoriul de justificări al celor prinşi cu mâţa în sac sau al celor care îi apără este divers, argumentele fiind însă întotdeauna alături de realitatea faptelor, răstălmăciri, sofisme, praf în ochi. În aparenţă, cel mai redutabil argument împotriva incriminării plagiatului la personalităţi de mare suprafaţă, cum ar fi cazul unor chirurgi care „au salvat zeci de vieţi omeneşti“, dar au plagiat masiv în lucrările publicate sub numele lor, este în fond, o crasă eroare de raţionament, pe care vechii logicieni o denumeau ignoratio elenchi! Ca exemplu, prelucrez puţin, fiindcă nu o suportă pagina tipărită, o cunoscută butadă vulgară: „Tu îi spui că îi plouă în casă, iar el îţi răspunde că şi bunicu‑tău a făcut puşcărie“! Altfel spus, dacă sunt cel mai iscusit pescar de pe Dunăre, de la Călăraşi până la Tulcea, oare asta înseamnă că am dreptul să public cu numele meu, în traducere, tratatul despre pescuit (Halieutica) al lui Ovidiu, sau măcar un „ghid al pescarului amator“ scris şi tipărit, „pre limba lor“, de camarazi ai mei de pe malurile Mississippi-ului? Oare doar scopul „practic“ (salvarea de vieţi) să conteze, nu promovarea mea ca „profesor“ sau „academician“?

Nu declara cu „ingenuitate” ziariştilor, acum câţiva ani, o doamnă „profesoară de sport” şi prodecan de facultate, de pe la noi, plagiatoare, că „doar nu o să descoper eu roata acum”!? Adică, cum ar veni, doar genialul nostru strămoş care a inventat roata, sau sir Isaac Newton, sau Albert Einstein nu ar avea voie să plagieze, noi, ăştilalţi, mititeii, putem să o facem! Că ce, până la urmă? Mare scofală să fii conferenţiar şi prodecan!! Aceeaşi „specialistă” pretindea, mai apoi, să i se şteargă acuzaţia de plagiat, deoarece „ar fi căzut la pace” cu autorul plagiat, un coleg de la Galaţi, care a declarat în scris că „nu are nici o pretenţie”. Atât cât o ducea pe dumneaei capul şi cât a învăţat de la profesorii dumisale, „doamna“ nu putea înţelege cu nici un chip că plagiatul este şi el un viol, dar, spre deosebire de violul propriu-zis, persistă să fie o infamie, chiar dacă, eventual, victima consimte să se căsătorească cu violatorul. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri