anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Plănuiți să mergeți în Cehia? Trebuie să anunțați autoritățile de acolo

GALERIE
cehia
  • cehia
- +

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că Cehia a revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul ceh, iar România va fi de luni, ora 00.00, inclusă pe lista roşie - risc de înalt de infectare. 

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei (spre deosebire de persoanele din statele terţe, aflate pe lista roşie), însă, imediat după intrare, trebuie să îşi notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat (hotel, locuinţă) şi să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situaţia în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.

De asemenea, „toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să îşi notifice prezenţa autorităţilor sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, şi să prezinte ulterior Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat un test molecular privind infecţia cu COVID-19”, mai arată sursa citată.

Aflați amănunte de pe news.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Otravă şi prostie veche (I)

Cătălin ONOFREI

Otravă şi prostie veche (I)

Recurgeţi la următorul experiment mental: închipuiţi-vă că, în mai 1990, Ion Iliescu şi FSN au luat decizia istorică de a nu mai intra în lupta electorală.

Filmuletul zilei

opinii

Într-o bună zi…

Briscan ZARA

Într-o bună zi…

Anii trec, corpul îmbătrâneşte, voinţa se diminuează şi mai mult, iar la un moment dat chiar spui fără să îţi dai seama că nu mai poţi fizic face lucrurile pe care le-ai tot amânat. Nu te mai ţin balamalele. Nu mai poţi urca pe munte, nu mai poţi alerga, nu mai poţi înota, nici măcar nu mai poţi sta treaz mai târziu de ora 23, nimic. Ai amânat până ce le-ai anulat.

Conflictualitatea elitelor şi consolidarea democraţiei

Ciprian IFTIMOAEI

Conflictualitatea elitelor şi consolidarea democraţiei

Consolidarea democraţiei reprezintă un proces eminamente focalizat pe îndeplinirea unor standarde politice: alegeri libere şi corecte, independenţa mass-media, guvernare democratică (stat de drept, eficienţă, transparenţă, corectitudine în alocarea şi cheltuierea fondurilor publice, echidistanţă, imparţialitate), societate civilă, justiţie independentă, combaterea eficientă a corupţiei. 

A doua pângărire a Hagiei Sophia (Sfânta Înţelepciune) (II)

Mihai DORIN

A doua pângărire a Hagiei Sophia (Sfânta Înţelepciune) (II)

Sau cum Turcia sfidează lumea creştină.

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de ghinărarul Plaicuboi? Iacătă-l, biznisman!

Vă mai amintiţi de ghinărarul Plaicuboi? Iacătă-l, biznisman!

Informaţii interesante ne parvin recent din lumea biznisului ieşean, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Repatriere

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.