
Planul unor tineri din Sibiu de a se îmbogăți rapid s-a încheiat brusc: prinși în timp ce tăiau un cablu de cupru de pe linia de tramvai

Trei tineri au fost prinși, sâmbătă dimineață, de polițiștii sibieni în timp ce tăiau un cablu de cupru, destinat alimentării cu energie electrică a liniei de tramvai din zona Pădurii Dumbrava, informează un comunicat de presă al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, citat de Agerpres.
Intervenția a avut loc în jurul orei 3:30, pe DJ 106 A, în cadrul unei acțiuni organizate de Poliția Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale. Cei trei suspecți, domiciliați în municipiile Sibiu și Mediaș, ar fi tăiat aproximativ 240 de metri de cablu, pe care intenționau să îl sustragă, transportându-l într-un autoturism.
„Totodată, cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au identificat un clește și o pereche de mănuși textile, pe care bărbații le-ar fi folosit la săvârșirea infracțiunii”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Tramvaiul care face legătura între Pădurea Dumbrava și Rășinari este o linie de tramvai istorică din Sibiu, dată în folosință la începutul secolului trecut. Aceasta este singura linie de tramvai din Sibiu care a supraviețuit dezafectărilor din perioada 1966-1972. În 2012, tramvaiul a fost preluat de Primăria Rășinari și reinaugurat în 2018 ca linie turistică, mai fiind pus în circulație de câteva ori pe an când există solicitări din partea grupurilor de turiști, la ocazii speciale ori pentru derularea unor momente artistice.
Publicitate și alte recomandări video