Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputatilor a depus, ieri, la Parchetul ICCJ, o plingere penala impotriva presedintelui Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, in care il acuza de doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice, a anuntat deputatul liberal Dragos Ujeniuc.
Grupul PNL solicita ca, in urma actelor de urmarire penala efectuate de catre Parchetul General, sa se dispuna trimiterea in judecata a presedintelui Camerei Deputatilor, Adrian Nastase.
Una din infractiuni se refera la sedinta?din 30 august a?Biroului Permanent al Camerei. Atunci, Nastase a refuzat sa convoace sedinta plenului in sesiune extraordinara, desi exista cererea unei treimi din numarul deputatilor, conform prevederilor Regulamentului”, a explicat deputatul PNL. El a spus ca cea de-a doua infractiune pentru care este reclamat Nastase se refera la sedinta plenului Camerei, din data de 15 septembrie. „Atunci, presedintele institutiei a incalcat flagrant Regulamentul,?in?privinta procedurii de vot, pentru ca?a refuzat sa anunte abtinerile”, a mai spus Ujeniuc. Deputatii PNL considera ca cele doua fapte arata ca „se aduce o grava tulburare a bunului mers al Parlamentului, prin? vicierea vointei reale a majoritatii”. Infractiunea de abuz in serviciu este considerata de cei 62 de deputati liberali semnatari ai plingerii penale drept una „calificata”, avind in vedere consecinta „deosebit de grava”, care consta in „obstructionarea cu rea credinta a activitatii celei mai importante institutii a statului”. Deputatul liberal Dragos Ujeniuc, cel care a redactat plingerea impotriva lui Adrian Nastase, a precizat ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de abuz in serviciu in forma calificata este de la 5 la 15 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi. Deputata Mona Musca a spus ca?deputatii PNL?vor face o sesizare pe aceeasi tema la Biroul Permanent al Camerei, precum si la Comisia de imunitati. Deputatul PNL sustine ca?reprezentantii puteri vor depune, la Camera si o motiune simpla pe tema „abuzurilor comise de Adrian Nastase”. Surse parlamentare au afirmat, ieri, ca si deputatii PD pregatesc, separat, plingeri penale impotriva presedintelui Camerei.
Nastase: Penibilul ajunge la cote alarmante in Parlament
Presedintele Camerei Deputatilor Adrian Nastase crede ca plingerea depusa de PNL la Parchet impotriva sa arata ca „penibilul ajunge la cote alarmante in cadrul Parlamentului”. „Inteleg ca doamna Mona Musca trebuia sa fie, la intoarcerea domnului Basescu din America, presedinte al Camerei. Nu s-a intimplat lucrul acesta si, cu ajutorul Parchetului, poate reusesc sa faca chestiunea asta. Eu am sugerat o ordonanta de urgenta pentru schimbarea presedintilor, dar, daca se doreste eventual o incercare de inlocuire prin intermediul Procuraturii, poate ca asta este o solutie mai simpla”, a declarat Adrian Nastase.
Publicitate și alte recomandări video