Ploi în weekend în toată ţara cu posibile căderi de grindină. Vremea se răcește
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 16.05.2021

Ploi în weekend în toată ţara cu posibile căderi de grindină. Vremea se răcește

GALERIE
ploaie
  • ploaie
- +

Vremea se va răcori în weekend, urmând să plouă în toată ţara, în special în zonele de nord şi la munte, unde vor fi averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de ale vântului, dar şi posibile căderi de grindină. Temperaturile vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade Celsius, mai ridicate în sudul ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă vremea se va mai răcori, mai ales în nord, în centru şi în zonele de munte, iar instabilitatea atmosferică va creşte.

Vor fi ploi torenţiale însoţite de frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în special pe crestele montane, unde vor fi şi posibile căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile minime se vor situa între 12 şi 22 de grade.

Şi duminică sunt aşteptate ploi la deal, la munte, local şi prin nordul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor fi mai însemnate, iar grindina poate apărea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade Celsius şi 30 de grade, mai scăzute în nord, centru şi vest şi mai ridicate în sud.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.