Ploile de luna trecută ne lasă tot cu multe lacuri goale în județ: cele mai mari acumulări, abia umplute pe sfert
Astă-vară, gradul mediu de umplere era sub 50 la sută pentru tot bazinul hidrografic Prut-Bârlad. Ironia sorții a fost că, atunci când am avut în sfârșit precipitații, cele mai mari probleme au fost tot în acest bazin hidrografic, respectiv în județele Galați și Vaslui, a remarcat ministrul Mediului, aflat în vizită la Iași.
După o vară secetoasă, aria restricțiilor în furnizarea apei potabile din rețeaua ApaVital s-a restrâns la trei sate din comuna Tătăruși, respectiv Tătăruși, Uda și Pietrosu. Programul se rezumă la intervalele orare 5.00-10.00 și 19.00-22.00, până la sfârșitul lunii octombrie. De la reprezentanții societății de apă am aflat că acesta este un program minimal și că utilizatorii din cele trei localitățile au apă la robinete în cea mai mare parte a zilei.
CITESTE SI: Recorduri negative doborâte de ploi: În Vaslui a plouat cât pentru un an întreg
Și în municipiul Roman au fost aplicate restricții în furnizarea apei până la sfârșitul lunii, dar aici din al motiv decât lipsa precipitațiilor: pierderi semnificative de apă din rețeaua de distribuție. Din acest motiv, presiunea în conducte va fi mică pe perioada nopții (intervalul orar 24.00-4.00), precizează ApaVital.
Lacul din județ care mai este plin doar 3 la sută
Până la jumătatea lui octombrie, partea de nord-vest a județului, respectiv zona Tătăruși-Hârlău-Deleni, rămăsese sub restricții impuse asupra programului de furnizare a apei. Acumularea Pârcovaci era cauza restricțiilor, dat fiind gradul redus de umplere, între 25 și 30 la sută.
După cele două episoade de ploi abundente de luna trecută, Administrația Națională Meteo a indicat județul Iași alături de Vaslui și Bacău cu precipitații de peste 200 mm căzute pe metrul pătrat. Cu o lună înainte, polul precipitațiilor fusese Vama Veche, cu peste 325 mm.
Am întrebat la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad dacă ploile din septembrie au umplut la loc acumulările din județ. Am aflat astfel că, la începutul lunii în curs, gradul de umplere la Pârcovaci era la fel, 27 la sută. Cea mai mare acumulare din județ, Hălceni, avea un coeficient de umplere de doar 21 la sută. Potrivit răspunsului primit de la ABA Prut-Bârlad, doar două lacuri de acest fel erau pline-ochi: Podu loaiei și Ciric III. Acumularea Rediu avea și ea gradul de umplere 93 la sută. Ezăreniul era plin pe trei sferturi, însă acumulările Sârca și Plopi Gurguiata (lângă Belcești) aveau cele mai mici cantități de apă, fiind pline doar în proporție de 11 la sută, respectiv 3 la sută.
„În anul 2025 se va discuta foarte des despre apă”
Bazinul hidrografic Prut-Bârlad este printre cele mai afectate de fenomenul secetei pedologice. Gradul de umplere a acumulărilor de aici era astă-vară cel mai mic din țară, sub 50 la sută, a amintit ministrul Mediului, aflat la Iași la sfârșitul săptămânii trecute. Ca o ironie a sorții, atunci când am avut în sfârșit precipitații, cele mai mari probleme au fost tot în acest bazin hidrografic, respectiv în județele Galați și Vaslui, a remarcat Mircea Fechet. „Suntem obligați să investim și să ne asigurăm că nu doar proiectele începute în perioada comunistă trebuie duse la capăt, e nevoie și de investiții luate de la zero”, a spus ministrul. El s-a arătat convins că în anul 2025 se va discuta foarte des despre apă – despre lipsa ei sau de fenomene extreme –, iar „primul bazin hidrografic care necesită cea mai mare atenție e Prut-Bârlad, începând de la Botoșani și terminând la Galați”.
Bani europeni pentru 13 baraje. Se finalizează Amenajarea Hidroenergetică Pașcani?
La sfârșitul săptămânii trecute a fost semnat contractul de finanțare din PNRR pentru 13 baraje, respectiv pentru o sumă de peste un miliard de lei. Între aceste baraje se află și Amenajarea Hidrotehnică Pașcani, a precizat ministrul Mediului. Astfel de acumulări pot să aibă și rolul de alimentare a populației cu apă potabilă, a subliniat el.
Ziarul de Iași a relatat despre ultima intenție – eșuată, din nefericire – de finalizare a Barajului Pașcani. Era vorba de achiziționarea și montarea echipamentului hidromecanic pentru barajul de pe Siret, însă licitația organizată în acest sens astă-primăvară nu a atras niciun ofertant și procedura nu a mai fost reluată de atunci.
Publicitate și alte recomandări video