Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Imagini cu urme lasate de un animal de talie mare în Padurea Bârnova-Dobrovat au st&acir (...)
citeste totduminica, 29.05.2022
Cu toate că a obţinut peste 22 de mii de voturi în străinătate – cât în două judeţe din România unde a primit cele mai multe voturi (Iaşi şi Buzău, câte 11 mii) – Partidul Mişcarea Populară nu a mai găsit de data asta poarta de intrare în Parlament. În total, PMP a avut 284.501 voturi, dar i-au mai lipsit aproximativ două mii ca să treacă pragul de 5 la sută, necesar accederii în Camera Deputaţilor. În străinătate, partidul a avut cel mai bun procentaj, peste 8 la sută.
În comparaţie, Alianţa pentru Unirea Românilor a acumulat la Iaşi 25.212 voturi şi va avea doi deputaţi. Însă, diaspora i-a adus de aproape trei ori mai multe voturi decât PMP, destul de aproape de USR PLUS (85 de mii) şi mai ales de PNL (65 de mii).
Singurul deputat de Iaşi de la PMP, Petru Movilă, întrerupe astfel cariera parlamentară începută în 2004. El a preferat să nu facă declaraţii ieri, după anunţarea rezultatelor şi după demisia preşedintelui PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.
În urma sa rămâne o activitate parlamentară, cu un vârf înregistrat cu doi ani în urmă, odată cu promulgarea Legii Autostrăzii Unirii (291/2018). În schimb, la Iaşi, el şi aleşii locali ai partidului au sprijinit deschis mai multe proiecte imobiliare controversate, ceea ce cu siguranţă a afectat popularitatea filialei. Cele 5,51 de procente obţinute la Iaşi, la deputaţi (la Senat fiind sub prag) n-au mai fost de ajuns pentru un al cincilea mandat consecutiv al lui Movilă. În 2016, PMP Iaşi a avut 6,58 la sută, din peste 16 mii de voturi. De remarcat că, dacă la Iaşi ar fi obţinut numărul de voturi din 2016, ar fi fost suficient ca întreg partidul să treacă pragul la nivel naţional.
Cuvinte cheie: + Petrica Movila, prag, jos, alegeri, impiedicat
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO: Trasee pregătite de studenții de la Geografie și fanii Codrii Iașilor în pădurea Bârnova
VIDEO: Ieșenii înfruntă ploaia pentru a vedea creațiile designerilor români la Fashion Week
VIDEO: Inna, huiduită la Satu Mare, după ce a salutat publicul în maghiară
VIDEO: Două mașini au luat foc după ce s-au izbit una în alta la semafor
Turiștii au început să meargă la plajă. Înotul, interzis în Marea Neagră
VIDEO: Polițiști obligați să pedaleze o barcă de agrement pentru prinderea unui infractor
Oamenii lui Kadîrov răpesc bărbați pe care-i forțează să lupte „voluntar” în Ucraina
Biden, avertizat că trece „linia roșie” dacă dă Ucrainei lansatoare multiple de rachete
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen. Cîmpeanu vrea schimbare
O badantă română din Italia a încercat să salveze viața bătrânei, dar a omorât-o
VIDEO: Prima reacție a Irinei Begu după ce a ajuns în optimi la Roland Garros
Tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la UMF Iași, valabile pentru anul 2023
Rușii din Herson au închis „granița” cu Ucraina și au anunțat trecerea la ora Moscovei
VIDEO: Incendiu devastator la un ghetou al romilor din Cluj-Napoca. Colibele au fost făcute scrum
GALERIE VIDEO/FOTO Prezentări de modă fascinante la Romanian Fashion Week Iași
Biserica Ortodoxă Ucraineană, până acum subordonată Patriarhiei Ruse, anunţă desprinderea de aceasta
VIDEO: Este sau nu voie să circuli pe linia de tramvai ”ca să nu fie blocaje”?
VIDEO: Rusia folosește în Donbas aruncătoare grele de flăcări: soldații, arși de vii în tranșee
FOTO ”Minune” mare în Podu Roș. Au fost marcate benzile de circulație din intersecție
VIDEO: Momente inedite la absolvirea liceului: coronițe, baloane, vals
O româncă arbitru îi "zăpăcește" pe francezi cu frumusețea ei
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la "Românii au talent"
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.