Partidul Național Liberal are ca obiectiv bunăstarea ieșenilor și are credința că mijlocul prin care poate fi atins acest obiectiv este dezvoltarea infrastructurii în domeniile cheie: educațional, sanitar, rutier și de transport, precum și deschiderea generală pentru atragerea investițiilor.
Am pornit în această dublă campanie electorală cu sentimentul că fac parte dintr-o echipă corectă, cu standarde înalte, în mod cât se poate de evident bine intenționată, profesionistă și, nu în ultimul rând, o echipă liberală care a fost vreme de patru ani orientată spre proiecte.
Partidul Național Liberal are ca obiectiv bunăstarea ieșenilor și are credința că mijlocul prin care poate fi atins acest obiectiv este dezvoltarea infrastructurii în domeniile cheie: educațional, sanitar, rutier și de transport, precum și deschiderea generală pentru atragerea investițiilor.
Lăsând deoparte criticile adversarilor care sunt inerente și fac parte din jocul democratic chiar și atunci când sunt departe de adevăr, PNL Iași și-a îndeplinit acest obiectiv în acești patru ani de când județul a intrat sub administrație liberală.
Reamintesc doar că în urmă cu patru ani nimeni nu mai spera ca Aeroportul Iași să își poată reveni după ce fusese redus de fosta administrație PSD la o haltă, cu destinații tot mai puține, cu lipsa investițiilor și nicio perspectivă.
Astăzi putem fi mândri că T4 arată impecabil, un terminal ultramodern, iar numărul de pasageri în mare creștere este un indicator că Aeroportul Iași este pe calea cea bună.
Infrastructura de sănătate a fost resuscitată vizibil, cu investiții în spitale, cu proiecte noi, cu demararea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență.
Comparativ cu nivelul redus de atenție și cu închistarea din perioada anterioară, echipa PNL ca deschidere, implicare și realizări a adus județul Iași la un cu totul alt nivel.
Aș putea veni cu o listă lungă, dar am să mă opresc doar asupra unui singur lucru: Filarmonica din Iași suferă din cauza unui sediu impracticabil încă din 1990.
Anul acesta eforturile echipei liberale au dat roade și au început lucrările de reabilitare la sediul Filarmonicii.
Înțeleg criticile generice, mai ales că suntem într-o campanie electorală, dar la proiecte semnificative nimeni din Iași nu se poate compara cu echipa PNL!
Publicitate și alte recomandări video