luni, 23.05.2022
PNL ar urma să pregătească o demisie în masă a parlamentarilor formaţiunii pentru a declanşa alegeri anticipate, au declarat surse din partid.
Adriana Săftoiu este unul dintre parlamentarii care au luat în calcul această variantă:
"Cred că doar alte alegeri mai pot restabili situatia! Partidele care nu sunt de acord cu acest gest incalificabil al PSD, care domină Parlamentul, trebuie să demisioneze ducând la alegeri anticipate! PNL are maine de decis parcursul!", a scris aceasta.
Guvernul Grindeanu a adoptat graţierea unor pedepse ca proiect de lege, dar şi Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale. Cele două acte normative nu erau pe ordinea de zi publicată pe site-ul Guvernului, şi nici pe cea suplimentară. După doar trei ore, Ordonanţa de Urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial, iar aşa cum a precizat Florin Iordache, prevederile intră în vigoare, de îndată, dar există o singură excepţie: dezincriminarea abuzului în serviciu intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. În orice formă, OUG salvează mulţi lideri PSD cu dosare, printre care: Liviu Dragnea, Gabriel Oprea sau Nicuşor Constantinescu. Dar oamenii nu au rămas indiferenţi faţă de acest abuz: în jurul orei 00.40, aproximativ 12 000 de persoane erau deja în Piaţa Victoriei, pentru a protesta. Aceştia au scandat: "Demisia" şi "DNA, să vină să vă ia". În jurul Guvernului, jandarmii au pus garduri, pentru a proteja clădirea Guvernului, în care jurnaliştii au rămas baricadaţi.
Cuvinte cheie: + alegeri anticipate, demisie parlamentari pnl
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Becali spune din nou că Poli Iași i-a cerut 200.000 de euro ca să-i dea un meci
Rușii nu au refăcut aerodromul din Transnistria. Echipamentele ar fi fost furate
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen
Bilanțul morților ruși în Ucraina este "similar" cu cel al războiului sovietic din Afganistan
Poezie pe piatră, conceptul lui Ion Barbu. Instalația poetică unică expusă la Iași
Militar rus condamnat la închisoare pe viaţă din cauza crimelor din Ucraina
Zelenski: Până la 100 de oameni sunt ucişi în fiecare zi în luptele din estul Ucrainei
Preţul gazelor din import a urcat de patru ori în ultimul an
Ce se mai întâmplă azi la Romanian Creative Week (RCW) - Musicalling
Medicul care a ”descoperit” variola maimuței la Rădăuți, dus din mașina de gunoi la Psihiatrie
Portarul Manuel Neuer şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen
Trei ieșeni arestați: unul pentru trafic de droguri, doi pentru trafic cu produse psihoactive
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Program de spectacole la Teatrul Luceafărul în săptămâna 24-29 mai 2022
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Emblematica chitară a lui Kurt Cobain, adjudecată la 4,5 milioane de dolari
Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea
Fenechiu: PNL nu este dispus să renunţe la cota unică. Este una din liniile roşii
Un tânăr de 21 de ani a murit sub privirile tatălui său. Cei doi lucrau împreună
Militar rus: „Eram murdari şi obosiţi. Oamenii din jurul nostru mureau”
Schimbare majoră la admiterea la liceu. Notele din gimnaziu nu vor mai fi luate în calcul
Editura JUNIMEA şi revista SCRIPTOR invită publicul marţi la un dialog cultural
Cum a făcut România jocurile politice ale Rusiei. Abia de acum vine greul!
Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari
Canalul de Suez aduce Egiptului venituri de circa 7 miliarde de dolari în actualul an fiscal
Alarmă falsă în Grecia. Turistul englez bănuit ca ar fi avut variola maimuţei are de fapt varicelă
Echipa FC Porto a câştigat duminică a XVIII-a oară Cupa Portugaliei
Cannes 2022: Cristian Mungiu radiografiază xenofobia care macină Europa
Cum iroseşte România o importantă sursă de energie în aşteptarea legislaţiei privind investiţiile
Un feribot a luat foc în Filipine: cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa (VIDEO)
WhatsApp nu va mai funcţiona pe versiunile de iOS lansate în 2016 şi 2017
Primul abandon important în proba mersului fără mâncare, după 660 km parcurși
Fondul de salarii lunar din Iaşi cu tot cu taxe şi impozite se ridică la circa 900 milioane de lei
Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)
300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie
Licitaţie majoră a ApaVital: extindere înspre Mogoşeşti şi Scânteia
Doar 15 cazuri de COVID-19 peste weekend la Iaşi. Recorduri negative şi la nivel naţional
Spitalul Mitropoliei s-a extins: o investiţie de 2 milioane de euro
Nichita DANILOVBiberonul |
Ciprian IFTIMOAEIDespre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II) |
Michael ASTNERMamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.