anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 10.07.2020

Poate călători „liber“, dar cu bilet: infirmieră dată jos din autobuz şi amendată

GALERIE
transport in comun
  • transport in comun
- +

Un cadru medical de la spitalul de Pneumoftiziologie care se întorcea acasă de la serviciu a fost dat jos dintr-un autobuz şi amendat de către controlori deoarece nu avea bilet. 

Crezând că poate călători gratis, femeia le-a arătat o legitimaţie că activează ca şI cadru medical, adică infirmieră, însă controlorii au râs de ea spunându-i că nu poate călători fără bilet. „Eram într- un autobuz 41, în jurul orei 13, iar pe Independenţei m-au dat jos controlorii. Eu ştiam că pot călători fără bilet, fiind cadrul medical, cel puţin aşa am înţeles majoritatea celor care lucrăm în sistem. Controlorul mi-a râs în nas, spunându-mi că autobuzele au nevoie de carburant pentru a funcţiona. Le-am dat documentele pentru a fi amendată“, ne-a spus femeia.

Curios este faptul că cei doi controlori nu au dorit să le fie achitată amenda pe loc, precizându-I că vor trimite amenda la domiciliu. „Le-am spus că vreau să o plătesc pe loc, însă nu au dorit. M-au amendat cu suma de 50 de lei, nu sunt mulţI bani. Dar m-a deranjat atitudinea unuia dintre ei. Acum ştiu că avem doar voie să circulăm cu mijloacele de transport, însă cu bilet. Nu am ştiut“, a adăugat aceasta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Chiar sunt jocurile făcute pentru Primărie?

Florin NICULA

Chiar sunt jocurile făcute pentru Primărie?

Dansul practicat de tandemul Alexe - Chirica pare să-i fi hipnotizat pe oamenii lui Popa. Dacă până acum puseseră cruce fotoliului de primar, deodată s-au reactivat când la orizont a apărut şi înfrângerea de la judeţ.

Filmuletul zilei

opinii

Nostalgii

Alexandru CĂLINESCU

Nostalgii

Toată zona - cartierul se numeşte La Goutte d Or - e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti - dacă mergi la Gara de Nord - să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper...

Cristofor I. Simionescu (I)

Neculai SEGHEDIN

Cristofor I. Simionescu (I)

L-am văzut pentru prima oară pe academicianul Cristofor Simionescu la televizor, la o emisiune „Prim-Plan”, pe care o realiza Alexandru Stark. Era prin anii '70. Cadrul era neobişnuit, într-o sală maiestuoasă, cei doi fiind aşezaţi la parter, în stal, filmarea făcându-se de undeva de sus. Această imagine m-a urmărit multă vreme. Ceva ani mai târziu aveam să descifrez enigma: se filma în Aula Institutului Politehnic din Iaşi, de la balcon.

C(i)olacul careului de „aşi”

Nicolae CREŢU

C(i)olacul careului de „aşi”

Cu una, cu alta, cu… „reluări” (în economie), „relaxări” ale noastre (nu şi ale ţeposului Covid), cu „dezvăluiri” ale inculpatului Dragnea (Teldrum) şi episoade ale meciului Nicuşor Dan vs. Firea, calendarul ne apropie de vremea urnelor. 

pulspulspuls

Primele ciorne ale listelor liberale de Iaşi: cine este pe scut şi cine stă sub el?

Primele ciorne ale listelor liberale de Iaşi: cine este pe scut şi cine stă sub el?

Pentru că începe să devină interesant, haideţi să aruncăm pe astăzi una bucată privire iscoditoare şi înspre loviturile la gioale care se dau în aceste zile pe lângă ciorna liberalilor ieşeni cu nume de pus pe listele electorale în zona eligibilă pentru parlamentarele de la sfârşitul acestui an, stimaţi telespectatori! 

Caricatura zilei

Fără mască

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.