Pocainta stil Vadim

"Dumnezeu sa o ierte si sa se odihneasca in pace linga parintele ei pe care l-a iubit atit. Eu am iertat-o de mult. Chiar daca a fost nedreapta cu mine si a facut-o de multe ori pe biata mea mama sa sufere cind asculta Europa Libera, iata ca viata le niveleaza pe toate. Am o stringere de inima acum, asa cum am avut cind s-a prapadit un alt adversar al meu, Moses Rosen".

Acestea sint cuvintele pe care le-a rostit Corneliu Vadim Tudor la aflarea mortii Monicai Lovinescu. In ele se simte, deopotriva, si orgoliu, si fariseism, si mila crestina, si regretul unui om pe care caracterul, dar si anumite circumstante l-au impins sa se puna de-a curmezisul mersului istoriei. Corneliu Vadim Tudor doreste sa apara in fata noastra drept un bun crestin. Mijloacele la care apeleaza, insa, tin de o recuzita ce ne trimite cu gindul la filmele indiene. "Dumnezeu s-o ierte – spune el -, ca eu am iertat-o de mult…". Am impresia ca, in sinea lui, senatorul se crede la fel de blajin la suflet ca insusi Domnul. Referindu-se la Monica Lovinescu, tribunul adauga, in stilul sau caracteristic: "Chiar daca a fost nedreapta cu mine si a facut-o de multe ori pe biata mama sa sufere cind asculta Europa Libera". Cum sa va spun, e posibil ca biata sa mama, pentru care am tot respectul, sa fi suferit. Poate ca-i era rusine ca fiu-sau, la care tinea ca la ochii din cap, scria poeme de lauda inchinate Ceausestilor, uriti de toata lumea. Frigul, foamea, intunericul si cultul desantat al personalitatii trezeau in populatie sentimente greu de stapinit. Ura era aproape generala. Chiar si o mare parte din cadrele de partid asteptau cu nerabdare, dar si cu teama sfirsitul regimului. Prin urmare, e posibil ca si mama senatorului, pe care eu mi-o inchipui ca pe o femeie de bun simt, sa nu-i aduleze pe Ceausesti. Senatorul adauga: "Iata ca viata le niveleaza pe toate…". Oare viata, nu moartea? Desigur ca moartea, care-i aduce la acelasi numitor si pe cei buni, si pe cei rai. Corneliu Vadim Tudor nu e lipsit, totusi, de sinceritate. "Am o stringere de inima – marturiseste el -, asa cum am avut cind s-a prapadit un alt adversar al meu, Moses Rosen…". Nu stiu, poate ca Moses Rosen a fost intr-adevar un adversar al senatorului. In ce-o priveste pe Monica Lovinescu, e vorba de altceva. Ea era, intr-adevar, un adversar de temut al regimului Ceausescu, nu al lui Corneliu Vadim Tudor. Nu e de mirare, deci, ca dictatorul a incercat, apelind la toate mijloacele, inclusiv teroarea, s-o elimine. Monica Lovinescu avea toate motivele sa urasca comunismul. Ura ei e rezultatul terorii la care i-au fost supusi parintii. Problemele au inceput inca din 1948, dupa debarcarea regelui si izgonirea lui din tara. Monica Lovinescu a cerut azil politic, publicind citeva articole dure la adresa noului regim. Comunistii au reactionat dur, mama, Ecaterina Balacioiu, sotia criticului Eugen Lovinescu, fata de care, pare-se, Corneliu Vadim Tudor, isi manifesta, cu onestitate, admiratia, a fost arestata si torturata bestial de organele de securitate, sfirsind intr-o groapa comuna, la inchisoarea de la Jilava. Episodul nu s-a incheiat aici. Regimul a impins lucrurile pina la absurd: procurorul care a instrumentat cazul a primit, drept recompensa pentru zelul de care a dat dovada, o repartitie, mutindu-se in apartamentul familiei Lovinescu, unde altadata se desfasurau sedintele cenaclului Sburatorul. Biblioteca a fost confiscata, transportata si arsa intr-o casa conspirativa. Probabil ca aceste amanunte din biografia Monicai Lovinescu mama senatorului Corneliu Vadim Tudor nu le cunostea. Daca ar fi cunoscut, s-ar fi amarit si mai mult, vazind ca fiul ei e angajat, cu toate armele si munitiile, la o campanie murdara. Securitatea a urmarit-o indeaproape de cind a ales exilul si pina la caderea lui Ceausescu… Si, probabil, si mult timp dupa. Dintr-un fel de reflex, dobindit in anii dictaturii, ea a continuat, pentru multi dintre slujitorii regimurilor ce s-au succedat de-a lungul acestor ani bulversati de tranzitie, sa fie considerata un dusman al Romaniei. Apogeul "supravegherii" a fost atins in anul 1977, cind Monica Lovinescu a fost atacata in curtea casei sale din Paris de catre doi teroristi palestinieni naimiti de oamenii regimului Ceausescu. Ordinul a fost dat, conform marturiilor generalului Pacepa, de insusi dictatorul Romaniei. Nicolae Ceausescu ar fi putut ordona ca Monica Lovienscu sa fie ucisa. Dictatorul nu a vrut insa s-o transforme intr-un martir. A dorit doar "sa-i inchida gura", "zdrobindu-i dintii, falca, bratele", ca sa nu mai "poata niciodata vorbi sau scrie". Agresiunea a fost condusa de un consilier pe probleme de terorism al lui Arafat, Hani Hassan, un colaborator al Securitatii statului roman, cu nume de cod "Annete". In urma atentatului, Monica Lovinescu a stat o zi in coma, cu un traumatism cranian, cu o fractura la baza nasului si un hematom intins pe tot bratul.

Probabil ca mama senatorului n-a cunoscut nici acest episod din viata Monicai Lovinescu, altfel l-ar oprit pe fiul ei, angajat la revista Saptamina, sa se lanseze intr-o campanie furibunda de denigrare a disidentilor romani din afara si din interiorul tarii. "Am o stringere de inima acum – spune Corneliu Vadim Tudor -, asa cum am avut cind s-a prapadit un alt adversar al meu, Moses Rosen. Nu e usor nici cind incep sa-ti dispara inamicii. Pot spune ca o parte din tineretea mea a murit odata cu ea…". M-as fi asteptat ca Vadim sa faca o marturisire mai bine trucata, cum obisnuieste sa faca presedintele Basescu, atunci cind e prins la inghesuiala. "Da, am gresit – ar fi putut spune el. Dar asa au fost vremurile si s-a intimplat ca eu sa ma aflu de cealalta parte a baricadei. Acum, regret, dar nu mai putem intoarce timpul inapoi". Printr-o astfel de marturisire, tribunul si-a fi putut spala o parte din pacate. Intr-adevar, cind iti dispar dusmanii, ramii singur cu trecutul tau. E si mai tragic cind "inamicii", dupa moarte, devin niste eroi.

Publicitate și alte recomandări video