Poezie şi nebunie

luni, 01 aprilie 2024, 02:52
1 MIN
 Poezie şi nebunie

„Fiecare individ are partea lui de inexprimabil, de necunoscut, de magie, de divin, numai că nu toată lumea este interesată de acest lucru, a trăi este un act deliberat, cu care nu e bine să te complici, să îl înţelegi. Poezia este o nebunie, da, în fond pentru că ea încearcă să taie în mici felii un univers infinit folosind o aripă de libelulă.”

*

Cu ceva timp în urmă am primit prin poştă un dar frumos: volumul de versuri al lui Tudor Cristian Roşca, intitulat „studiu de bărbat trăgând o sfoară”, apăru la Ed. Vinea, în 2023, sub îngrijirea lui Nicolae Ţone. E vorba de o antologie de autor, de o selecţie din versurile sale făcută cu mijloace chirurgicale pe cord deschis.

Pentru cei care nu-l cunosc, voi da câteva scurte informaţii despre Tudor Cristian Roşca. Poetul s-a născut la Suceava, pe 13 decembrie 1959, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi, iar în prezent practică medicina la Galaţi.

A debutat în 1976 în Convorbiri literare, a debutat editorial, la editura Junimea din Iaşi, în 1986, cu volumul de versuri „Memorii”, pentru care a luat Premiul Naţional de Poezie al UTC.

Volumul „studiu de bărbat trăgând o sfoară” a apărut iniţial la Editura Fundaţiei Culturale Antares, în 2002, urmat de alte câteva volume de versuri publicate la Antares, printre care „20/21”, „animale & plante”, „nişteversuri” şi „5 poezii fără sfârşit”. A tradus în colaborare cu regretatul poet gălăţean Viorel Ştefănescu din T.S. Eliot, şi singur, din Horaţiu, Marţial, Mallarmé, Erza Pound, Wislawa Szymborska.

Scrie o poezie decantată, cu accente expresioniste şi trimiteri la mari autori şi marile teme opere literare; printr-o răsucire paradoxală a versurilor, poeziile sale stârnesc în mintea şi sufletul cititorului o stare de angoasă, vecină cu nebunia. Poetul se simte vinovat pentru tot ce-l înconjoară, vinovat pentru fiinţele ce vin în lumină şi dispar în întunericul nopţii. Se simte vinovat mai ales pentru propria sa naştere: „te-ai născut vinovat/ eşti vinovat pentru că te-ai născut/ aşa/ atunci/ acolo/ şi nu altfel/ dl. tău ţi-a dat viaţă întru vinovăţie”. Vinovăţie care nu poate fi ispăşită decât prin scris şi prin poezie, căci, spune Tudor Cristian Roşca, „scrisul e ca apa/ roade totul de jur împrejur/ pe tine şi pe ceilalţi/ iar vina/ nici ea nu rezistă” şi se surpă în hău.

Şi aceasta fiindcă „cel mai răspândit lucru pe lumea asta – adaugă el – e poezia. Poezia e peste tot”. „24 de ore din 24 poezia potopeşte pământul din care încolţeşte/ la nesfârşit poezia ară şi seamănă se târâie zboară înoată/ poezia dă buzna rânjeşte precum prinţesa cea neagră cu poezia/ te trezeşti şi te culci cu poezia faci copii faci avere respiri poezie…”

Şi fiindcă există atât de multă poezie pe lumea asta, poate şi pe cealaltă, poetul se întreabă în sinea sa la ce foloseşte poezia, cum funcţionează şi de ce nu e pusă la punct odată ce are nenumărate vicii ascunse şi nu ajută la nimic?

„Cu poezia şi filozofia nu înnozi un capăt de aţă/ dar-mi-te să despici firul în patru”, poţi însă să-ţi înnozi propria viaţă şi s-o atârni în cui…

*

Scrisă în secolul VI î. Hr. şi atribuită lui Lao Tse, având în total 5000 de caractere, Tao Te Ching conţine chintesenţa taoismului şi a înţelepciunii lumii orientale; e cartea care a influenţat toate sistemele de gândire şi religiile Chinei şi nu numai ale Chinei.

„Tao desemnează realitatea ultimă, misterioasă şi insesizabilă a oricărei creaţii, temei al întregii existenţe”, spune Mircea Eliade. Această realitate ultimă nu poate fi cunoscută decât pin revelaţie.

Aş vrea să adaug aici că această cărticică de dimensiuni modeste pare a fi izvorul şi chintesenţa întregii înţelepciuni şi poezii a lumii.

Dar iată, câteva citate:

„Vorbiţi puţin, rămâneţi în repaus. O furtună nu dăinuie mai mult de o dimineaţă; o ploaie potopitoare nu ţine mai mult de o zi. Dacă Cerul şi Pământul nu le pot face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să dureze mereu tristeţea, cum ar putea el să rămână mereu în agitaţie? Cel ce urmează constant calea lui Tao, se uneşte în final cu Tao. Cel ce urmează mereu Virtutea, se uneşte până la urmă cu Virtutea. Cel ce urmează îndârjit Răul, se uneşte într-un jalnic sfârşit cu Răul. Cel ce se uneşte cu sine însuşi e primit în Tao; cel ce se uneşte cu Virtutea este unit în Virtute; cel ce se uneşte cu Răul, Răul îl primeşte şi, direct proporţional cu aceasta, suferă. A avea doar puţină credinţă, înseamnă a nu avea credinţă.”

Dar nu numai tristeţea poate dura veşnic, ci şi bucuria. Bucuria durează doar o clipă. Dar fără această clipă nimic nu ar avea rost în univers.

„Toate râurile – se spune în Tao – curg spre mare pentru că aceasta este mai joasă decât ele. Modestia îi dă această putere. Dacă doreşti să îi guvernezi pe oameni, tu trebuie să te aşezi pe tine sub aceştia. Dacă vrei să conduci oamenii, tu trebuie să înveţi cum să îi urmezi.”

„Treizeci de spiţe se unesc în butucul roţilor, însă golul din centru îngăduie folosirea. Argila este modelată în formă de oală, dar golul din interior face posibilă folosirea. Pereţii sunt străbătuţi de uşi şi ferestre, golul lor îngăduie folosirea casei. Tot astfel fiinţa constituie natura lucrurilor, dar Nefiinţa permite folosirea lor.”

„În vârful picioarelor – se mai spune în Tao – nu se poate sta neclintit. Cu picioarele încrucişate nu se poate merge. Atribuindu-şi valoare, nimeni nu străluceşte. Mulţumitul de sine ce stagnează nu este stimat. Prin laudă de sine nimeni nu are merite. Saturând ambiţia, se scurtează traiul. Ca schilodirea şi dejecţiile trupului sunt pentru Tao toate aceste lucruri.”

„Supraveghează-ţi gândurile căci ele devin cuvinte. Supraveghează-ţi cuvintele căci ele devin acţiuni. Supraveghează-ţi acţiunile căci ele devin obicei. Supraveghează-ţi obiceiurile căci ele devin caracter. Supraveghează-ţi caracterul pentru că acesta va deveni destinul tău.”

Cât adevăr, câtă poezie!

Dar iată şi un al pasaj sublim:

„Când un om fără putere infinită vrea să reformeze împărăţia şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Împărăţia este asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să îl modeleze. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică; de vrea să-l însuşească – îl pierde. Printre fiinţe, într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. Iată pentru ce, când conduce împărăţia, înţeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul şi vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.”

Deşi se află la polul opus al ideilor promovate de Lao Tse, cartea Tao Te Ching a avut o influenţă puternică asupra filosofiei lui Nietzsche. Probabil că Nietzsche n-ar fi ajuns să definească supraomul, dacă nu l-ar fi citit pe Lao Tse şi filosofia sa. Adăugăm totuşi aici că în ciuda imensului său talent, Nietzsche n-a atins nici pe departe limpezimea de cristal a scrierilor atribuite lui Lao Tse. Voinţa de putere, spune el, constituie: „esenţa cea mai intimă a existenţei”. În ce mă priveşte, prefer definiţia ce apare în Tao te Ching: „Tao este vid creator, dar acţiunea sa este fără de sfârşit. Este un abis esenţial unde se poate vedea izvorul tuturor energiilor şi fiinţelor lumii. Îşi îmblânzeşte duritatea, se desface din haos, îşi temperează strălucirea, se identifică celor mai mici atomi. O! Neprihănire! Fiinţarea sa este veşnică. Nu ştiu al cui fiu ar putea să fie. El este mai dintr-un început decât însuşi Domnul Cerurilor.”

Faţă de scrierea lui Lao Tse, Aşa grăit-a Zarathustra pare o lălăială.

*

Întrebat fiind de maramureşeanul Echim Vancea într-un interviu apărut în „Bucovina literară” dacă poetul mai este „o poartă spre transcendent şi un curtezan neobosit al nemuririi”, prietenul său, poetul nemţean Adrian Alui Gheorghe răspunde astfel, cântărind bine cuvintele în palmă: „În esenţă da, poetul aspiră tot spre un fel de nemurire, numai că în gălăgia generală nu i se mai aude nici glasul, nu i se mai citeşte nici aspiraţia în gesturi. În accepţia generală, poezia este un handicap pentru om, pentru cetăţean, iar poetul este, s-ar părea, un individ cu ceva probleme de orientare într-o lume care a trecut decisiv de partea maternităţii. Visătorii ar trebui izolaţi pe insule pustii, eventual exotice, ca să nu smintească pe indivizii sănătoşi şi bine orientaţi. De când mall-ul a devenit biserică, templu, raiul este un depozit uriaş cu lucruri colorate şi inutile.”

Visătorii, oricum am lua-o, sunt izolaţi. Ei nu trăiesc însă pe insule pustii. Trăiesc în lumea lor minunată de himere. Dar nu din pricina lor mulţimea „indivizilor sănătoşi şi bine orientaţi” intră în sminteală. Sminteala lor nu ţine de himere. Ei se smintesc tocmai din pricina oportunismului şi a orientării de care dau dovadă. A goanei permanente după bani şi a setei nestăvilite de putere. Din pricina lor lumea devine pe zi ce trece tot mai nocivă. Dumnezeu să-i aibă în paza lui.

Să ne întoarcem la poezie.

Citându-l pe G. Călinescu, poetul Echim Vancea îl întreabă pe colegul său de generaţie Adrian Alui Gheorghe dacă poezia mai este şi astăzi „un ceremonial, ineficient de-a comunica iraţionalul; este forma goală a activităţii intelectuale. Ca să se facă înţeleşi, poeţii se joacă, făcând, ca şi nebunii, gestul comunicării, fără să comunice în fond nimic decât nevoia fundamentală a sufletului uman de-a prinde sensul lumii”.

Şi iată răspunsul poetului Adrian Alui Gheorghe: „Ceea ce vedem dintr-un om este vârful anemic al unui aisberg uriaş, al cărui corp (hipnotic) este undeva în străfunduri. Ca să putem accede la Titanicul scufundat în noi, trebuie să coborâm cu ochii închişi în împărăţia nesfârşită a somnului, trecând din oceanul planetar înapoi în oceanul placentar.”

Şi după acest fileu, vine şi lovitura de graţie, răspunsul legat de transcendenţă: „Fiecare individ are partea lui de inexprimabil, de necunoscut, de magie, de divin, numai că nu toată lumea este interesată de acest lucru, a trăi este un act deliberat, cu care nu e bine să te complici, să îl înţelegi. Poezia este o nebunie, da, în fond pentru că ea încearcă să taie în mici felii un univers infinit folosind o aripă de libelulă.”

Superbă metaforă.

Un adevărat poem.

 

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii