anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

sambata, 25.03.2023

Poimâine aflăm cât de lungă va fi iarna, spune tradiţia. Creştinii sărbătoresc joi Întâmpinarea Domnului

GALERIE
intampinarea-domnului-163081
  • intampinarea-domnului-163081
- +

Creştinii ortodocşi sărbătoresc joi Întâmpinarea Domnului, împlinindu-se 40 de zile de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, pe 2 februarie. Conform dogmelor creştine, în această zi, el este dus la templu de către Fecioara Maria şi Iosif „pentru împlinirea legii”, care spunea că orice întâi născut de parte bărbătească trebuie să fie dedicat lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naştere, când se făce şi curăţirea mamei. 

Obiceiul este păstrat şi astăzi, când mamele duc pruncii la biserică la aproximativ 40 de zile după naştere pentru molifta de curăţire şi pentru închinarea lor la sfintele icoane. Există însă şi o serie de credinţe populare legate de ziua de 2 februarie care s-au păstrat, în special la sate, de-a lungul anilor. Ziua de 2 februarie este cunoscută şi ca Ziua Ursului, iar copiii erau unşi cu grăsime de urs pentru că se credea că, astfel, puterea animalului era transferată asupra copiilor.

Totodată, „bolnavii de sperietoare” se tratau în acestă zi prin afumare cu păr de urs. Există şi o tradiţie care se leagă direct de activitatea urşilor - dacă este soare se spune că ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, ceea ce înseamnă că iarna va mai dura încă şase săptămâni. Dacă însă cerul este acoperit de nori, ursul nu îşi va mai vedea umbra, va rămâne afară, iar frigul se va retrage şi primăvara va veni mai repede. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Revin tricolorii, oameni buni!

Nicolae GRECU

Revin tricolorii, oameni buni!

Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text.

opinii

Eufemismele (IV)

Eugen MUNTEANU

Eufemismele (IV)

Discuția despre eufemisme continuă cu exemple comentate din diferite sfere de desemnare (anatomie umană, homosexualitate, însușiri umane, profesii și meserii).

Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială

Utilizând exclusiv conceptul de religie în sens occidental, Japonia este percepută ca fiind o țară cu o populație nereligioasă, care adoptă ideea de mushukyo - lipsa unor convingeri religioase. 

Să ne bucurăm!

prof. dr. Gheorghe POPA

Să ne bucurăm!

Da, să ne bucurăm și să fim mulțumiți de reușita comunității ieșene pentru inaugurarea în municipiul nostru a primului Centru Cultural European din țară!

pulspulspuls

Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!

Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!

Pe astăzi, stimaţi participanţi la trafic, avem o premieră absolută pentru domniile voastre: pentru prima dată de când se ştie, dom’ premare Mihai Chirica şi-a parcat alaltăieri Dusterul (IS 14 DST) cu care circulă în parcarea din curtea interioară a instituţiunii, după cum se vede şi în imaginea de mai jos.

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.