Despre fotbal se spune des că este oglinda fidelă a societăţii. Ceea ce se întâmplă la noi confirmă din plin alegaţia anterioară. Într-o ţară în care anunţarea unei infectări cu COVID-19 nu poate fi făcută decât după cazne multiple, în condiţiile în care ai nevoie de mare şansă pentru a dialoga cu un specialist la numerele de telefon speciale puse la dispoziţie de autorităţi, nu pare ieşit din comun ca finalistele Cupei României la fotbal să nu fie cele care ar fi trebuit să fie stabilite de „Biblia” Federaţiei de Fotbal, ROAF. Şi nu pare ieşit din tipare ca la un meci de campionat, decisiv pentru titlul de campioană, s-ar fi putut ivi o premieră mondială prin apariţia de prelungiri şi chiar executarea unor lovituri de departajare, după o decizie arbitrară, luată în ziua partidei!

Brambureala fotbalistică inimaginabilă, unică într-un peisaj european în care România e ultima ţară care şi-a desemnat, cu chiu, cu vai, campioana, a atins direct şi Politehnica Iaşi. Asta pentru că deciziile luate de azi pe mâine, pe genunchi, în ceea ce priveşte Cupa României şi play-off-ul s-au extins şi spre play-out. Cu nici o săptămână înainte de final a fost anulată programarea restanţelor lui Dinamo, iar cu o zi înainte de ultima rundă s-a schimbat modalitatea de alcătuire a ierarhiei finale a grupei a doua valorice. Uluitor pentru mulţi, Poli a bătut de două ori Dinamo în lupta din culise (după ce nu au mai primit dreptul de a juca restanţele, care, probabil, le permitea să rămână în elită în dauna Politehnicii, „câinii” au ratat, la un vot, şi alcătuirea clasamentului după un criteriu care-i salva şi ducea Iaşul în Liga a II-a), prestaţia din culise a preşedintelui moldovenilor, Ciprian Paraschiv, fiind mai eficientă decât cea a celor care conduc acum gloriosul brand bucureştean. Astfel, ieri, după redactarea acestui articol, Poli mai avea nevoie doar de o remiză la Sibiu pentru a se salva, chiar dacă în elită vor juca la anul 14 sau 16 echipe.

Indiferent de rezultatele de miercuri, din ultima rundă a grupei a doua valorice a Ligii I şi indiferent de hotărârile definitive care vor fi luate, foarte probabil astăzi, de bezmeticii capi ai fotbalului românesc, ieşenii ar trebui să recunoască faptul că Politehnica nu a demonstrat pe teren că merită să rămână în Liga I! În acest an, Poli a jucat rar mediocru, navigând în rest între slab şi foarte slab. În ciuda aducerii în iarnă a unui antrenor cu ştaif, Mircea Rednic, echipa ieşeană a căzut, conform clasamentului „normal”, de pe ultima poziţie care asigura salvarea, pe care o ocupa la finalul anului trecut, pe locul de baraj. Iar dacă la Dinamo nu ar fi apărut probleme de natură medicală, Politehnica ar fi fost, foarte probabil, pe un loc retrogradant, alături de Chindia Târgovişte, singura echipă care a produs un fotbal mai modest decât al ieşenilor. Care i-au bătut pe târgovişteni cu ajutorul arbitrului în Copou şi care, de pildă, au pierdut de două ori în faţa unei echipe comunale, Clinceni, în Ilfov, chiar la scor de neprezentare.

Traseul singurei echipe locale rămasă în primul eşalon este surprinzător doar pentru cei care nu au urmărit îndeaproape ceea ce s-a întâmplat la Politehnica în ultimii trei ani. Cei care ştiu ce s-a semănat în Copou în ultima perioadă se aşteptau însă la recul, decontarea strategiilor dezastruoase şi a imposturii care a guvernat mult timp clubul simbol al Iaşului fiind inevitabilă. Iar faptul că probabila retrogradare a Politehnicii nu mâhnea pe toată lumea, unii văzând mariajul cu Liga a II-a ca pe o posibilitate de a avea sinecurile actuale garantate de Primărie, care nu mai avea motive de a nu finanţa echipa, spune multe despre peisajul existent la un club despre care se vorbeşte de mult timp că trebuie reformat total.

Ceea ce s-a întâmplat ar trebui să fie o lecţie din care să se tragă învăţăminte. Dacă nu se va conştientiza măcar în ceasul al doisprezecelea că nu se poate merge la nesfârşit fără o strategie clară, coerentă, care să fie implementată de oameni profesionişti, Politehnica Iaşi va rămâne un echilibrist care se plimbă haotic, fără plasă de protecţie, deasupra unei prăpastii adânci. Cocoşată în continuare de datorii, fără surse de finanţare clare, cu foarte puţini jucători decenţi sub contract şi cu mulţi salariaţi care consumă degeaba banii clubului, Poli poate cădea oricând în abis dacă nu schimbă radical modul de lucru.