Poli Iași se clatină și pârâie pe la încheieturi: transferuri blocate, salarii neplătite, bani neprimiți de la Primărie

vineri, 15 noiembrie 2024, 02:50
5 MIN
 Poli Iași se clatină și pârâie pe la încheieturi: transferuri blocate, salarii neplătite, bani neprimiți de la Primărie

Pe lângă problemele sportive, gruparea fotbalistică Politehnica Iași se confruntă și cu alte necazuri, mai grave. Acestea sunt generate de instabilitatea economică, capitol poate mai important decât cel sportiv, de vreme ce pune în pericol chiar existența clubului.

Datorii de peste 3 milioane de euro!

La ora actuală, peisajul la trupa din Copou e sumbru: transferurile sunt blocate, azi nu se vor plăti salariile pe octombrie, așa cum au fost promisiunile, banii așteptați de la Primărie nu au mai ajuns în conturi, iar datoriile depășesc trei milioane de euro. Reamintim, dacă nu respectă planul aprobat de Tribunal în ceea ce privește concordatul preventiv, Poli va fi „aruncată” în insolvență, anticamera falimentului.

Șefii clubului sunt însă optimiști că lucrurile se vor rederesa, iar scenariul prin care a trecut „adevărata” Poli în 2010, când gruparea înființată în 1945 s-a retras din campionat și apoi a intrat în faliment nu se va repeta.

Cauzele care au generat situația actuală

Ziarul de Iași vă prezintă cauzele care au generat sumbrul tablou existent, principalele fiind datoriile din trecut, nerecuperarea pagubelor generate de procesele pierdute, cheltuielile foarte mari făcute în ultimii ani, scurtcircuitul finanțării de la Primărie din acest an.

  1. Moștenirea datoriilor de 2 milioane de euro

În 2021, fostul Consiliu Director al Politehnicii, format din Leonida Antohi, Adrian Ambrosie, Ion Apostol, Ioan Melinte și Mircea Ursu, demisiona în bloc. Gestul a venit după numeroase scandaluri și după ce echipa a retrogradat în Liga a II-a. Asta ca urmare a faptului că antrenorul adus de CD, Nicolo Napoli, a dus echipa spre pierderea tuturor meciurilor de acasă din play-out, în condițiile în care Iașul se salva dacă obținea patru puncte în cele patru meciuri din Copou.

Ștafeta a fost preluată de un CD format din Cristi Amironesei, Vlad Ciobanu, Ilie Gheorghică, Cezar Honceriu și Vasile Simionaș, în organismul care conduce clubul fiind cooptat ulterior Cornel Șfaițer.

La momentul predării ștafetei, noul CD anunța că a găsit datorii de aproximativ 2,3 milioane de euro.

  1. Nerecuperarea pagubelor generate de procesele pierdute

Pe lângă datoriile mari, moștenirea lăsată de fostul CD a fost și un lung șir de procese, care au fost pierdute ulterior, după ce instanțele judecătorești au considerat că Tibor Selymes (fost director sportiv), Ciprian Paraschiv (fost președinte) și Sergiu Melinte (fost referent marketing) nu și-au primit drepturile, în cazul primului, sau au fost dați afară abuziv.

Cu tot cu taxele la stat, Poli a pierdut aproximativ 400 000 de euro de pe urma celor trei procese pierdute.

Deși managerul actual al Politehnicii, Florin Briaur, a declarat în mod repetat că gruparea pe care o conduce se va adresa judecătorilor pentru ca prejudiciul amintit să fie recuperat de la fostul CD, până la această oră nu s-a făcut vreun pas în direcția amintită. Motivul invocat este lipsa resurselor financiare.

  1. Cheltuielile foarte mari făcute în ultimii ani

Vremurile în care Daniel Pancu lucra la Poli cu seniori cu salarii de trei, patru mii de euro (au fost și de 1 500, iar maximul era 5 000) și acelea neplătite cu lunile (în toamna lui 2020 nu s-a plătit niciun salariu, în toată perioada competițională!) au apus de mult. Din 2021, salariile la Poli au crescut semnificativ. La Liga a II-a au fost chiar și peste cele din 2020, iar la Liga I au trecut chiar și de 8 000 de euro.

Drept urmare, Politehnica, cu nevoi foarte mari, nu a putut respecta eșalonarea datoriilor la bugetul statului, inițiată încă de pe vremea fostului manager Horia Sabo, din 2018, iar datoriile au crescut, anul trecut fiind încheiat cu noi pierderi, de peste 800 000 de euro.

  1. Finanțarea de la Primărie a devenit problematică. Sub un milion de euro primit de seniorii de la Poli în acest an

În ultimii ani, Primăria Iași s-a implicat serios în finanțarea clubului de fotbal. De pildă, și în 2022 și în 2023 municipalitatea a dat Politehnicii aproape două milioane de euro! Anul acesta, promisiunile au fost asemănătoare. Faptele au adus însă, până acum, sub un milion de euro în conturile echipei de seniori din Copou. Iar până la finalul anului mai e o lună și jumătate.

Nevoi urgente: 300 000 de euro pentru salarii și prime, 100 000 de euro pentru ridicarea interdicției la transferuri

Politehnica Iași are acum nevoie de circa 400 000 de euro: 300 000 de euro pentru a plăti salariile și primele pe luna octombrie, care ar fi trebuit să fie achitate astăzi, și 100 000 de euro pentru a ridica interdicția la transferuri. Aceasta a fost dictată de FIFA după ce Poli a pierdut litigiile cu foștii fotbaliști ieșeni Matija Katanec și Allanzinho, care au reclamat faptul că nu au fost plătiți în sezonul trecut. Cum și Rachid Bouhenna și Kevin Kabran sunt într-o situație asemănătoare și vor câștiga, sigur, la forul mondial, nici ei neprimind retribuțiile la care aveau dreptul, Iașul va avea nevoie de încă aproximativ 100 000 de euro pentru a nu mai avea transferurile blocate.

La acest capitol nu este însă o presiune ridicată, deoarece Poli va transfera în luna ianuarie 2025.

Când s-ar putea pierde puncte?

Politehnica nu este, la momentul actual, în pericol de a pierde puncte ca urmare a litigiilor pierdute la FIFA. Penalizarea în clasament ar putea apărea doar dacă Iașul nu rezolvă problemele de pe masa forului mondial în trei perioade de transferări, adică până în 2026. În acest interval, singura sancțiune este blocarea înregimentărilor jucătorilor străini.

Mai aspru pe tema amintită este regulamentul intern, care, în urma monitorizărilor repetate care se fac pe parcusul unui an, generează fie pierderea de puncte, dacă un club are datorii neeșalonate către stat, jucători sau alte cluburi, sau chiar retrogadarea, dacă nu sunt îndeplinite criteriile de licențiere.

Martie, luna critică

Dacă își va rezolva problemele actuale, Poli va avea două hopuri maxime de trecut în luna martie a anului viitor. Atunci, clubul va trebui să aibă dosarul de licențiere în regulă și să demonstreze că respectă programul asumat prin intrarea în concordat preventiv. Acesta va începe pe 1 decembrie 2024 și este evaluat la finalul fiecărui trimestru. După fiecare trei luni, Poli va trebui să dovedească faptul că a achitat și datoriile eșalonate, și plățile curente.

La intrarea în concordat, Poli a prezentat datorii de circa 2,8 milioane de euro. 800 000 de euro, către foști angajați și terți, trebuie achitate în primul an, iar restanțele către stat, de circa 2 milioane de euro, trebuie plătite în trei ani, al doilea, al treilea și al patrulea de concordat.

Șefii Politehnicii dau asigurări că lucrurile vor intra în normal

Managerul Politehnicii Iași, Florin Briaur, a dat asigurări că gruparea pe care o conduce nu va avea de suferit: „Dacă nu va apărea niciun scurtcircuit legat de toate sursele de finanțare pe care ne bazăm, Poli nu va avea probleme. Până în ianuarie avem timp să ridicăm interdicția la transferuri, penalitate prin care au trecut și alte cluburi. Săptămâna viitoare cred că vom putea plăti și salariile pe luna trecută. Apoi, sunt optimist că toți banii promiși ne vor intra în conturi, astfel încât să putem da și salariile pe noiembrie în decembrie și să respectăm planul de concordat preventiv, care începe luna viitoare”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii