Politehnica Iași: 80 de ani! File de poveste din istoria clubului. Mai mare rușinea: tezaurul Iașului sportiv stă uitat de lume și la ceas aniversar

Bazându-se pe povești ale unor oameni reprezentativi ai clubului, culese de autor, amintiri și arhiva personală a acestuia, precum și pe diferite surse de documentare, între care un volum scris de Romeo Ionescu și Mihai Olaru, Ziarul de Iași vă prezintă câteva dintre filele importante de istorie ale simbolului sportului local și al orașului. Într-un foarte amplu material de colecție, structurat în trei episoade, care vor fi publicate astăzi, mâine și poimâine, vom încerca să facem o succintă radiografie ale celor mai notabile episoade derulate în cele opt decenii trecute de când Politehnica s-a născut.

 Poli s-a născut în timpul celui de-al doilea război mondial!

Nu se încheiase oficial al doilea război mondial când un grup de profesori și studenți din Iași au uitat de prăpădul din lume și au pus bazele clubului care, peste ani, a devenit vectorul sportiv capital al orașului. Un vector pe care nu l-au învins nici războiul, nici comuniștii. Ci „democrații”…

La botezul de pe 27 aprilie 1945, „puiul” a primit numele Sportul Studențesc Iași, dar după circa o lună, pe 31 mai, în acte a devenit Asociația Sportivă (AS) Politehnica Iași, care s-a înscris peste un an în Divizia B. Printre „nașii” clubului se numărau profesorii universitari I. Opinceanu, N. Boțan, A. Popovici, V. Corlățean, precum și studentul Valerian Vîrlan, ultimul având legitimația cu numărul 1.

 Îmbrăcați în alb și negru

Schimbările de nume au continuat apoi pentru gruparea care în 1946, când în fruntea clubului erau profesorii V. Ivanovici, N. Vizireanu și N. Opinceanu, a fost înscrisă, în premieră, în Divizia B. Primul antrenor al echipei ieșene, îmbrăcate în tricouri negre și șorturi albe cu 11 litere, P O L I T E H N I C A, scrise pe pieptul celor 11 jucători, a fost doctorul Mircea Grădinaru, iar o mare parte din banii necesari participării în campionat au fost obținuți printr-un bal de caritate.

În 1948, Poli, care a trecut ulterior la consacratele culori „alb-albastru”, a devenit Clubul Sportiv Universitar (CSU) Iași, în 1950 – Știința Iași. Pe 2 august 1958, ca urmare a unei fuziuni cu o echipă muncitorească, Locomotiva, fostă CFR, care juca în Divizia B din 1947, rezultă două grupări, ambele de B: Clubul Sportiv Muncitoresc Studențesc (CSMS), al cărui vicepreședinte era rectorul Institutului Politehnica Iași, Cristofor Simionescu, și Unirea, practic echipa a doua.

 Primul meci oficial a avut loc în septembrie 1946

Prima partidă oficială a Politehnicii a avut loc pe 1 septembrie 1946, la Ploiești, 0-1 cu Feroemail, când echipa ieșeană a arătat astfel: Alexandru – Dârja, Nicolaescu, Matei, Popovici, Deac, Marchidan, Iacubovschi, Speiegel, Rășină, Talpă.

Primul meci oficial pe terenul din Copou, care nu avea tribune, nu era împrejmuit și nu era dotat cu teren gazonat, suprafața de joc având multe gropi, s-a derulat pe 8 septembrie 1946, când Poli a remizat, 2-2, cu FC Călărași.

La finalul primului sezon de activitate, Politehnica s-a clasat pe locul 12 într-una dintre cele trei serii de 14 echipe ale eșalonului doi.

Formată în mare majoritate din studenți, echipa locală a câștigat în 1948 Campionatul Național Studențesc, în finala de pe 18 aprilie, din Copou, Iașul trecând cu 4-0 de U Cluj.

 O medalie de bronz pierdută de Iași în 1952! Prima promovare – în 1960

De precizat că în 1951 Iașul a avut trei echipe de B, pe lângă Știința activând în eșalonul doi și Locomotiva, și CSA. Ultima, cu legendarul Costică Toma în poartă, a fost mutată în septembrie 1951 la Câmpulung Moldovenesc și a promovat în prima ligă! Mai mult, în 1952 fosta trupă ieșeană s-a clasat pe locul III în elită! Noua grupare a dispărut însă subit, în 1953, când regimul comunist a decis păstrarea unei singure echipe a Armatei, CCA, viitoarea Steaua București.

Revenim la Poli. După ani de zile în care nu a prins nici podiumul eșalonului doi, deși l-a avut pe bancă și pe Mircea David „Il Dio”, fost mare portar al naționalei, trupa de tradiție a Iașului urcă în premieră în elită, în 1960, sub denumirea CSMS. Sub bagheta antrenorului Ion Unguroiu jucau Ursache (Florea) – Scarlat, Păun, Buimistriuc – Don, Alexandrescu – Dram (Șișcă), Avasilichioaie, Voica, Unguroiu, Cruțiu (Demien).

Inaugurarea stadionului din Copou

Fotbalul ieșean a mai fost în sărbătoare în 1960 și ca urmare a inaugurării (după un an de lucrări capitale) stadionului din Copou, în urma unui eveniment organizat de Ziua Națională a României de atunci, 23 august.

Arena de 15.000 de locuri, care purta numele „23 August” de pe 1 martie 1948, după ce inițial era cunoscută drept Parcul Sportiv Regele Ferdinand, a primit „botezul” cu ocazia unui meci amical cu Moldova Chișinău, formație din RSS Moldovenească. Pe parcursul timpului, stadionul din Copou a adunat și peste 20 000 de spectatori la un meci, capacitatea lui actuală, după montarea de scaune, fiind de circa 11.400 de locuri.

 Prima echipă mare a Iașului l-a avut la mijloc pe Emil Alexandrescu, cel care dă numele stadionului din Copou

Primul mariaj cu liga întâi a Iașului a durat un singur an, însă, imediat după retrogradarea din 1961 a urmat revenirea în elită, cu Remus Ghiurițan pe banca tehnică, față de formația din 1960 mai apărând nume ca Moțoc, Dragomirescu, Danileț, V. Popescu, Milea, C. Matei.

CSMS a stat apoi cinci ani în A, în 1966 bifând și cea mai bună clasare din istorie, locul VI, sub comanda lui Augustin Botescu, după ce echipa era pe III cu o etapă înainte de finiș.

A fost, practic, prima trupă mare a Iașului, care l-a avut pe banca tehnică în perioada 1963-1965 pe celebrul „Titi” Teașcă (acesta a condus echipa spre cea mai clară victorie din istorie în A, 6-0 cu Crișul Oradea, pe 12 aprilie 1964), iar în echipă oameni de calitate, care au lăsat apoi urme adânci în Iași și ca ingineri, precum Constantin Humă sau Emil Alexandrescu. Ultimul dă din 1992 numele stadionului din Copou.

 Patru jucători în echipa campionatului!

Revenirea la numele Politehnica, adoptat pe 10 octombrie 1967, a fost de bun augur. Retrogradat în vara lui 1967, Iașul a bifat peste un an a treia promovare în prima ligă, cu antrenorul Ion Zaharia pe bancă și o formulă tip cu multe nume mari, ajunse apoi și la națională. M. Constantinescu (Iordache) – D. Romilă I, Ianul, Stoicescu, Deleanu – M. Ștefănescu, Vornicu – Incze IV, Lupulescu, Aurel Cuperman, Gavril (Andrioaie) a fost a doua echipă mare a Iașului, pentru unii – cea mai mare din istorie, care a dat în 1971 patru jucători în echipa campionatului întocmită de revista Fotbal (Ianul, Incze, Lupulescu și Cuperman), precum și unul dintre golgeterii campionatului, Costică Moldoveanu, ploieșteanul ajuns în 1969 în Copou.

Simionaș a băgat Rapidul în B

După patru ani de A, urmează încă un exil de un sezon în B, 1972-1973, după o retrogradare parafată în ultima etapă, urmare a unui eșec la Târgu Mureș, și a patra promovare, în 1973, cu Laurențiu Constantin și Ion Marica la timonă și cu un lot în care, alături de „greii” Ianul, Stoicescu, Incze IV, Lupulescu, Romilă I, a apărut fermentul următoarei echipe sonore a Iașului, tandemul Simionaș – Romilă II, alături de jucători precum Costaș, Dănilă, Sofian, Micloș, Costăchescu, Hanceriuc, Marica, Amarandei.

Politehnica a rezistat apoi opt sezoane consecutive în prima ligă, cu legendarul Ilie Oană la timonă în perioada 1973-1977. În această perioadă, de poveste a fost meciul din 1974 din ultima etapă, când Simionaș a dat, în minutul 80, golul victoriei cu Rapidul, în urma căruia Iașul s-a salvat, iar giuleștenii, cu Rică Răducanu în poartă, au retrogradat.

Am jucat cu o Cupă pe masă!

Și în 1976 Poli s-a salvat tot în ultima etapă, după un succes cu 3-1 în fața Constanței, la fel și în 1978, după o victorie cu 4-2 în fața FC Bihor. Scenariul nu a mai funcționat în 1981, când un eșec la Hunedoara, pe 29 iunie, 0-8 în ultima rundă, a dus Iașul (care a mai pierdut la opt goluri și în 1995, pe 9 septembrie, 1-9 la Timișoara) în B.

În această perioadă, Politehnica s-a descurcat bine în cupele interne, ajungând în semifinala Cupei României în 1978 (performanță atinsă și în 1948 și 1963, și, ulterior, în 1985 și 2020) după un succes în optimi în fața Steaua București.

Totodată, în 1979, Iașul, cu Leonid Antohi pe bancă, după ce a bătut pe Dinamo și Steaua și a surclasat pe Buzău (7-0) și Târgoviște (8-1), a ajuns în finala singurei ediții din istorie a Cupei Federației Române de Fotbal, în care a cedat în fața U Craiova. Competiția amintită, care a reunit doar cele 16 echipe de primă ligă de atunci, a revenit, după 1989, pentru o perioadă, sub denumirea Cupa Ligii.

Medie de peste 10 000 de oameni pe meci într-un sezon!

După un nou exil de un singur an în eșalonul doi, 1981-1982, s-a revenit în A, artizanul celei de-a cincea promovări, din 1983, fiind „Profesorul” Gheorghe Constantin, fost jucător la Iași în anii 1950, care s-a bazat pe un lot în care, alături de Simionaș și Romilă II, apăruseră alte nume apreciate de microbiștii locali, ca Naste, Bucu, Anton, Ciocîrlan, Cioacă, Nemțeanu, Florean, Paveliuc, Gheorghiu, Burdujan.

De notat că în acea perioadă media spectatorilor la partidele de la Iași dintr-un sezon depășea 10 000 de oameni pe meci!

După doi ani în elită, Poli, preluată de un antrenor cu ștaif, Constantin Oțet, care dusese Craiova în semifinalele Cupei UEFA, începe o coborâre ce a generat una dintre cele mai negre perioade din istoria fotbalului local: retrogradare în 1985, numeroase tentative ratate de promovare, de pomină fiind cea din 1987, când Suceava, cu Simionaș antrenor, a bătut în Copou, pe 7 iunie, și a urcat în A în detrimentul Politenicii, și zece ani de B!

Memorabilul baraj de la Brașov

Poli a străbătut cu greu anii tulburi de după 1989, când clubul a ieșit de sub pulpana Institutului Politehnic Iași, care, alături de fabricile locale, îi asigura susținerea în perioada comunistă. Separată de CS Politehnica în 1990, când foștii jucători Ion Bucu și Mircea Ursu s-au ocupat de echipa de fotbal, revenită apoi, pentru scurt timp, sub umbrela universității, formația din Copou a fost preluată în 1993 de doi patroni, Dan Cîrlan și regretatul Pavel Hodea. Aceștia l-au instalat președinte pe Gheorghe Nichita, cel care, ulterior, a devenit primar al Iașului.

Rezultatele au fost rapide: Poli a cucerit în 1993, în premieră, titlul de campioană națională la juniori și a promovat în Liga I în urma unui baraj disputat în 1995 la Brașov, 2-2 la finalul celor 90 de minute (după ce oltenii au condus cu 2-0, Kereszy și Dobrea au egalat, cu goluri în minutele 66 și 84) și ale prelungirilor, 4-3 la penalty-uri.

Echipa care a reușit promovarea, a șasea din istorie, sub bagheta lui Leonid Antohi și Mihai Dănilă, a fost compusă din Cîmpeanu – Abălașei (Urdaru), Petrache, Apachiței, C. Paraschiv, D. Munteanu – Căunei, Nemțanu, Kerezsy, Pancu (Cotan) – Dobrea.

• Citește și: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/eroica-de-sub-timpa–3ons.html

Picajul în C

Cum Cîrlan și Hodea nu au mai avut forță financiară, iar primarul de atunci, Constantin Simirad, a iubit fotbalul doar când echipa a revenit acasă de la Brașov, fiind așteptată de 10 000 de oameni în Piața Unirii, Poli, rămasă a nimănui, a rezistat un singur an în prima ligă.

În ciuda implicării ulterioare a unor oameni de afaceri cu renume, mai întâi reuniți lângă Mihai Vlasov, apoi, lângă Mihai Alexa și Costel Rădeanu, Politehnica nu a reușit să promoveze.

Mai mult, după ce toți privații au plecat din Copou, Iașul a ajuns, în 2001, pentru prima dată în eșalonul trei, la finalul unui sezon în care echipa nu avea bani decât pentru a merge în deplasări, cu o mulțime de juniori.

Renașterea și falimentul

Renașterea e rapidă. După ce, pentru a scăpa de o penalizare de 18 puncte, fuzionează cu o grupare înființată de Nichita, Unirea 2000, Poli Unirea, cum se chema noul club, promovează, sub conducerea lui Simionaș, în liga a doua în 2002 și în elită peste doi ani, în ambele sezoane fiind de pomină duelurile câștigate cu echipa din Vaslui.

Formula folosită în a șaptea promovare în prima divizie îi cuprindea, printre alții, pe Brăneț, Arcanu, Bernard, T. Petre, Mitruc, G. Paraschiv, Savu, Bîlbă (golgeterul echipei în acel sezon, dar și în următoarele trei, de primă ligă), M. Păcurar, dar și pe localnicii Ad. Cristea, Ad. Ilie, Ir. Ionescu, Gheban ori Chiper.

Politehnica a rezistat în Liga I, dar și în viață, până 2010, până în 2009 cu regretatul Ionuț Popa, care a venit la Iași în 2004, pe bancă. În 2010, an în care echipa a fost preluată de compania Mobilis, Iașul, cu „Țiți” Dumitriu pe bancă, a picat din nou în eșalonul doi.

• Citește și: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/poli-iasi-istorie-sentimentala-amintiri-din-epoca-de-aur–34958.html/

Noua Poli e, de fapt, Tricolorul Breaza

Pentru a scăpa de o datorie uriașă, de circa 3 milioane de euro, primarul Nichita, care conducea clubul din umbră după ce Mobilis s-a retras, a apelat la o stratagemă. Nu a înscris-o în Liga a II-a pe „adevărata” Poli, care a ajuns în faliment în 2011, și a pornit la drum, tot în eșalonul secund, cu o grupare „curată” financiar, adusă de Constantin Anghelache de la Breaza. Noul club, care, în planuri, urma să preia apoi palmaresul celui de tradiție, a fost botezat Clubul Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iași, Universitar fiind substituit de Studențesc peste un an.

Adunată de pe drumuri de Ionuț Popa, noua Poli a promovat în prima ligă în 2012, când „Popică” s-a bazat pe jucători precum Irimia, Ciucur, R. Tincu, Mitrea, Milea, Cl. Tudor, Bădic, Vladu, Herghelegiu, Gado, Onofraș.

A urmat o nouă retrogradare, cu Sorin Cîrțu pe bancă, și o nouă promovare, a noua, în 2014, când Florin Prunea, care era președinte din 2012, l-a ajutat enorm pe antrenorul Marius Lăcătuș. Acesta a contat pe formula Caparco – Bosoi, Mihalache, F. Plămadă, Țigănașu (Vladu) – Olah, Crețu – Herghelegiu, Novac, L. Mihai (Onofraș) – Pălimaru.

O participare în cupele europene

Prima și singura participare în cupele europene pentru fotbalul ieșean a fost în 2016, când clubul și-a schimbat iar denumirea, în ACSM Politehnica.

Clasată pe locul VII și profitând de faptul că două echipe din play-off, Dinamo și Târgu Mureș, nu au avut licență europeană, Poli s-a calificat în Europa League. Asta după ce, în meciul decisiv pentru viza de Europa, Ionuț Popa, care antrena atunci pe Poli Timișoara, a dat o consistentă mână de ajutor Iașului, bazându-se pe pe șase juniori… Chiar și așa bănățenii au avut 2-0 și două bare, iar Iașul a câștigat cu 3-2 după ce a înscris de două ori în ultimele zece minute.

Parcursul european al Iașului a fost scurt, dar onorabil. Cu Nicolo Napoli pe bancă, care a mizat pe Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu – Ciucur, Mitic, V. Gheorghe, Bole – A. Cristea, Piccioni, Poli a condus pe 14 iulie 2016, în Copou, cu 2-0 pe Hajduk Split, cu goluri înscrise de cel mai important jucător de după 1989, Andrei Cristea (19), și de Piccioni (23). Croații au revenit însă după pauză și au egalat în prelungiri, după o gafă incredibilă a lui Grahovac.

Soarta calificării a fost în cumpănă până în minutul 90 al meciului din retur, atunci când gazdele au marcat pentru 2-1, în condițiile în care Ciucur egalase în minutul 26, la patru minute după deschiderea scorului.

O nouă retrogradare, după un sezon plin de lupte interne

Pentru Poli a urmat încă o câștigare a play-out-ului, fără înfrângere în faza a doua a campionatului, și o calificare norocoasă în play-off, în 2018, când echipa, care nu fusese niciodată în primele șase în sezonul regulat, a urcat pe VI, ultimul calificant în prima grupă valorică, exact după ultima rundă, în care a pierdut acasă!

Regresul a apărut apoi din nou. În 2020, cu Mircea Rednic pe banca tehnică, Iașul s-a clasat pe un loc retrogradabil, dar s-a salvat deoarece Federația Română de Fotbal a decis trecerea la sistemul cu 16 echipe în loc de 14.

Retrogradarea nu a mai fost evitată în 2021, când puterea era în mâinile unui Consiliu Director în care rolurile principale le-au avut Leonid Antohi și Adrian Ambrosie. Cu Nicolo Napoli pe bancă, Poli a pierdut toate cele patru meciuri din play-out din Copou și a picat, deși se putea salva doar cu o victorie și un egal pe teren propriu în disputele amintite.

O nouă renaștere

După un sezon în Liga a II-a, Politehnica a revenit în 2023 în elită, la un an după implicarea omului de afaceri botoșănean Cornel Șfaițer la echipă. Cu Leo Grozavu pe banca tehnică, cu o formulă tip Jankov (Brînză) – Martac, Plămadă (R. Tincu), Katanec, Ștefanovici – Itu, Marchioni (Fr. Cristea), Roman – Hlistei, Harrison, Musi (R. Ion), Iașul a bifat lejer a zecea promovare în prima ligă (în total, în istorie au fost 11 promovări, cu tot cu cea din C în B), după ce în sezonul anterior terminase abia pe XIII în Liga a II-a.

În 2024, Politehnica s-a salvat direct de la retrogradare, iar în acest an are șanse de a se menține în Liga I.

Totuși, instabilitatea financiară rămâne la putere la un club care, silit de datorii de aproape 3 milioane de euro, a intrat în concordat preventiv la 1 decembrie 2024, perioada acordată pentru stingerea restanțelor fiind de patru ani.

• Citește și: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/poli-frumoasele-povesti-din-trecut-a-11a-promovare-a-iasului-a-sasea-de-dupa-1989–357524.html

Unde se odihnește Politehnica 1945?

Pe lângă instabilitatea financiară, o altă problemă uriașă actuală a fotbalului ieșean este faptul că tezaurul FC Politehnica Iași 1945 (marca și palmaresul) a fost achiziționat de la lichidatorul Eurobusiness, pe 11 februarie 2025, de o societate, Zecro, controlată de botoșănenii Ciprian Manolache, Răzvan Zetu și Cătălin Miron. Aceștia au profitat de pasivitatea Primăriei Iași, care a refuzat să se implice pentru a recupera tezaurul sportiv local, așa cum au făcut, de pildă, Clujul, Piteștiul, Ploieștiul și multe alte orașe, dar și a actualei Poli și au devenit „patronii” clubului de tradiție al orașului. Pentru aceasta, cei trei au achitat 85 455 de euro lichidatorului FC Politehnica 1945, Eurobusiness Iași.

Conform celor spuse de noii șefi, aceștia au în plan se folosească de consacrata titulatură FC Politehnica 1945 la o academie de juniori. Facem precizarea că în perioada 2018-2025, actualul club ieșean, de Liga I, a avut dreptul să se folosească de titulatura grupării de tradiție, conform unui contract de închiriere semnat inițial de Horia Sabo, manager la noua Poli în acea vreme, și prelungit apoi.

Numele purtate de principala echipă de fotbal a Iașului:

27 aprilie 1945: Sportul Studenţesc

31 mai 1945: AS Politehnica

noiembrie 1948: CSU

octombrie 1950: Ştiinţa

2 august 1958: CS Muncitoresc Studenţesc (fuziune între Ştiinţa şi CFR)

10 octombrie 1967: Politehnica

1990: FC Politehnica (numele Lynx şi Polynx, utilizate în perioada 1993-1995 nu au fost înregistrate la FRF)

1998: FCM Poli

2001: Poli Unirea (fuziune cu Unirea 2000)

2005: FC Politehnica

23 august 2010: CSMU Politehnica (preluare loc Tricolorul Breaza)

6 iulie 2011: Clubul Sportiv Municipal Studenţesc

29 iulie 2016: Asociația CSM Politehnica.

Cele mai bune performanțe:

 – locul VI în Liga I (1966, 2018).

– de cinci ori semifinalistă a Cupei României (1948, 1963, 1978, 1985, 2020).

– finalistă în Cupa FRF (1979).

– campioană națională de juniori (1993).

• Citește și: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/politehnica-iasi-la-75-de-ani-povesti-nemuritoare-reperele-fotbalului-din-copou–250718.html

Publicitate și alte recomandări video