Poliţia a arestat un medic suspectat de uciderea unor pacienţi Covid
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

Poliţia a arestat un medic suspectat de uciderea unor pacienţi Covid

GALERIE
medic arestat covid
  • medic arestat covid
- +

Poliţia germană a anunţat că a deschis o investigaţie împotriva unui doctor din oraşul Essen suspectat de uciderea cu injecţie letală a doi pacienţi care au dezvoltat o formă severă a COVID-19, transmite Reuters.

Doctorul în vârstă de 44 de ani, care lucra la Spitalul Universitar din Essen este suspectat că a ucis doi bărbaţi în vârstă de 47 şi 50 de ani care se aflau în secţia de terapie intensivă cu forme foarte grave ale bolii cauzate de coronavirus, potrivit poliţiei germane. Aceasta afirmă că medicul a recunoscut una din crime, afirmând că a vrut să cruţe pacientul şi rudele sale de mai multă suferinţă.

Cotidianul Bild a relatat că doctorul a informat familiile pacienţilor înainte de a-i ucide cu injecţia letală. Pacienţii bolnavi pot solicita asistenţă în terminarea vieţii sub o hotărâre judecătorească de anul trecut dar este neclar deocamdată dacă asta s-a întâmplat şi în cazul de faţă.

Toate formele de suicid asistat sunt un subiect sensibil în Germania datorită Holocaustului şi programelor de eutanasiere ale regimului nazist, implementate cu asistenţa medicilor. Spitalul din Essen a anunţat că doctorul a fost suspendat şi că ajută poliţia în ancheta sa.

Regiunea industrială Essen din vestul Germaniei se confruntă cu unul din cele mai severe focare ale pandemiei de COVID-19 din această ţară, raportând săptămâna trecută o rată a contagierilor de 166 de cazuri la suta de mii de locuitori, cu mult peste ţinta de 50 a guvernului.

SURSA: hotnews.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.