Poliţia olandeză a găsit un pitic de grădină fabricat din MDMA în timpul unei percheziţii antidrog
Ofiţerii de poliţie din sudul Olandei au descoperit un pitic de grădină care cântărea aproape două kilograme şi era fabricat din MDMA în timpul unei capturi de droguri, relatează AFP.
„Drogurile sunt de multe forme şi mărimi, dar din când în când dăm peste ceva special”, au explicat poliţiştii din Dongemond, împărtăşind un instantaneu pe contul lor de Facebook.
Ei explică faptul că au descoperit piticul printre „mai multe tipuri de narcotice” în timpul investigaţiilor lor. „În sine, acesta este un loc ciudat pentru a păstra un pitic de grădină, motiv pentru care am decis să îl testăm pentru eventuala prezenţă a narcoticelor”, scriu poliţiştii.
Ei au descoperit că era vorba de două kilograme de MDMA, o substanţă ilegală în Olanda – cunoscută şi sub numele de ecstasy. „Piticul era el însuşi vizibil şocat…”, se încheie postarea, indicând postura piticului, cu mâinile la gură.
Poliţia nu a precizat unde au fost găsite, dar are jurisdicţie în localităţile Oosterhout, Geertruidenberg, Drimmelen şi Altena, situate între Rotterdam şi Eindhoven.
Traficanţii se întrec în ingeniozitate pentru a înşela anchetatorii. În aprilie anul trecut, iepuraşi de ciocolată falşi care conţineau MDMA au fost interceptaţi de vameşi la terminalul cargo al aeroportului din Bruxelles.
Publicitate și alte recomandări video