Politica externă: bilanţ şi proiecte (I)

joi, 19 ianuarie 2023, 02:50
4 MIN
 Politica externă: bilanţ şi proiecte (I)

Nu este nimic condamnabil în a evita să ieşi în arenă cu discursuri spectaculoase, cu condiţia să faci ceea ce trebuie – şi cât trebuie – în chestiunile cu adevărat importante. Ceea ce ne duce la subiectul numărul unu din lista de teme enunţate de preşedinte (şi, în fond, subiectul numărul unu din orice discurs de politică externă al zilei): sprijinul pentru Ucraina. Aşadar, dincolo de rubricile bifate de preşedinte, face România tot ceea ce trebuie – şi cât trebuie –  în această privinţă? Citind discursul preşedintelui, plus alte numeroase comunicări oficiale, există un singur răspuns: nu.

În condiţiile în care discursurile de politică externă ale autorităţilor române sunt rare şi nu foarte consistente, merită notată şi comentată recenta alocuţiune a preşedintelui Klaus Iohannis, cu ocazia primirii şefilor de misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti. După cum se ştie, este o practică utilizată în multe capitale ale lumii, întâlnirile de acest gen oferind ţării-gazdă prilejul de a face un bilanţ al anului precedent şi, totodată, de a enunţa priorităţile pentru anul în curs.

Discursul şefului statului, accesibil pe pagina de web a instituţiei prezidenţiale, se înscrie în nota obişnuită a ultimilor ani. Discreţia a fost cuvântul de ordine al administraţiei Iohannis, încă din primul an de mandat. Dată fiind şi situaţia din momentul de faţă, în care preşedintele patronează o coaliţie guvernamentală neinteresată prea mult – cel puţin pentru moment – de politica externă, era de aşteptat ca domnul Iohannis să bifeze rubricile aşteptate, să utilizeze cuvintele-cheie ale momentului, dar fără a enunţa ceva cu adevărat interesant. România nu caută să inoveze, nu încearcă să puncteze „deasupra” categoriei sale – din contra, s-ar putea spune că suntem o ţară mică ce se ambiţionează să ducă o politică externă şi mai mică.

Nu este nimic condamnabil în a evita să ieşi în arenă cu discursuri spectaculoase, cu condiţia să faci ceea ce trebuie – şi cât trebuie – în chestiunile cu adevărat importante. Ceea ce ne duce la subiectul numărul unu din lista de teme enunţate de preşedinte (şi, în fond, subiectul numărul unu din orice discurs de politică externă al zilei): sprijinul pentru Ucraina. Aşadar, dincolo de rubricile bifate de preşedinte, face România tot ceea ce trebuie – şi cât trebuie –  în această privinţă? Citind discursul preşedintelui, plus alte numeroase comunicări oficiale, există un singur răspuns: nu. Să sperăm, însă, că mai târziu vom afla că Bucureştiul, asemenea Sofiei, a găsit căi inteligente, eventual indirecte, de a acorda Ucrainei ajutorul de care aceasta are cea mai mare nevoie – material militar.

Oricine îşi dă seama că România nu doreşte să se afle în fruntea contestatarilor Moscovei, în primul rând pentru că avem o vulnerabilitate pe care Rusia o poate uşor specula: sensibilitatea faţă de Republica Moldova. Dar, din punct de vedere politic, trebuie să observăm şi teama autorităţilor de la Bucureşti de a nu alimenta acele forţe interne care se opun liniei occidentale în criza ucraineană. S-ar putea ca, până la urmă, această precauţie să se dovedească adecvată. Până atunci, însă, nu ne rămâne decât să observăm diferenţa între reacţia Bucureştiului şi cea a Varşoviei – capitală cu care, altfel, ne place să ne comparăm.

Alocuţiunea domnului Iohannis include un (prea) scurt fragment despre acţiunile noastre în cadrul unei structuri de cooperare regională ce poate creşte în importanţă, la nivelul Europei Centrale şi de Est – este vorba despre Iniţiativa celor Trei Mări (I3M). După cum se ştie, Polonia a fost motorul I3M, secondată de Croaţia. Dar, spre meritul ei, România s-a raliat rapid acestei formule, chiar la începutul primului mandat al preşedintelui Iohannis. Chiar dacă, politic şi financiar, I3M este dependentă de susţinerea Occidentului, iar o parte dintre obiectivele sale s-au văzut amânate în urma invaziei ruse în Ucraina, ar trebui ca liderii români să explice mai bine aşteptările pe care le putem avea de pe urma acestei colaborări.

Stilul de comunicare mult prea economicos al domnului Iohannis pare nepotrivit şi în chestiunea recentului acord semnat de România alături de Azerbaijan, Georgia şi Ungaria, pentru amplasarea unui cablu submarin de transport al energiei electrică din surse regenerabile prin Marea Neagră. Este adevărat că acest subiect nu era neapărat unul crucial pentru ambasadorii străini invitaţi la întâlnire, însă preşedintele României se adresează întotdeauna şi publicului intern. Iar acest public, nu neapărat foarte bine familiarizat cu problematica tranziţiei energetice, trebuie să-şi poată contura o părere în privinţa semnificaţiei reale a acestei colaborări.

Dincolo de aceste teme, era de aşteptat ca pilonii discursului prezidenţial să fie NATO, Uniunea Europeană şi relaţia cu SUA. Acestea sunt cele mai importante arii ale demersului nostru de politică externă şi, din perspectivă politică, cele mai semnificative criterii de evaluare a performanţei. Ele vor fi discutate, succint, în textul de săptămâna viitoare. (Va urma)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii