Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Politică şi cultură

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

În ultimele trei decenii, instituţiile ieşene de cultură au avut parte de finanţări fluctuante şi disproporţionate. Aşa că nu au mai contat elitele, ci aleşii.

Când a fost impus cu forţa în Europa de Est, şi apoi în ţări subdezvoltate, de invadatoarele armate sovietice (militare sau ideologice), comunismul a început prin dinamitarea Vechiului Regim. Doctrină a resentimentului şi a violenţei „revoluţionare”, această plagă totalitară care a lăsat în urma sa, numai în secolul XX, peste o sută de milioane de morţi, a pretins a fi vocea proletariatului industrial şi agricol, adică, cu un termen manipulator, a celor „exploataţi”. Astfel încât primul lucru pe care l-au făcut a fost să distrugă fizic elitele, adică cei care făceau performanţă în domeniile lor, fie ele economice, medicale, educaţionale, meşteşugăreşti sau culturale. Ura plebee a mitocanilor a fost astfel canalizată în doctrină şi transformată în violenţă guvernamentală sub stindardul calp al unei pretinse „lupte de clasă”. Cu excepţia colaboraţioniştilor care erau folosiţi ca fantoşe de vitrină, pentru imaginea partidului, restul oamenilor gospodari şi de succes au fost lapidaţi public, trimişi în lagăre sau asasinaţi pur şi simplu în numele unei noi ordini sociale dominate de „omul nou” pretins „constructor conştient al societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi al înaintării României spre comunism” (în zbor, ar fi spus poetul). Controlul direct şi brutal al tuturor domeniilor societăţii de către propagandişti (armata fidelă de specialişti în vorbe goale a partidului) a făcut ca impostura profesională să se difuzeze implacabil şi insidios asupra întregului corp social generând ineficienţă economică, control politic, îngrădirea libertăţii cetăţeanului şi domnia nonvalorii. Unul dintre cele mai ruinate sectoare ale vieţii publice, unde s-au văzut efecte catastrofale pe termen lung a fost, neîndoielnic, sectorul cultural, al creaţiei şi excelenţei artistice, în ciuda paradoxului că s-au mai putut totuşi afirma sporadic în jumatatea de secol de apăsare comunistă şi unele valori naţionale. Voi vorbi altă dată despre pretinsa „rezistenţă prin cultură” a celor acomodanţi cu puterea sau despre reuşitele culturale fără impact politic, care mai erau lăsate să supravieţuiască, pe ici, pe colo, cu voie de la poliţie, căci aş vrea să subliniez acum altceva.

Şi comuniştii, la fel precum fac şi guvernele capitaliste, studiază cu mare atenţie impactul produselor culturale asupra majorităţii publicului. Comuniştii o fac din perspectiva maximizării efectului ideologic (de aceea controlau piaţa de carte şi lăsau la îndemână numai produse utile dictaturii, precum poeziile lui Adrian Păunescu tipărite în tiraje de peste 100.000 de exemplare), în timp ce negustorii travestiţi în politicieni din lumea „pieţei libere” tratează cultura ca pe o prostituată adusă la produs, respingând şi ei, cu oroare, ideea de a subvenţiona cultura de elită, cea care a făcut din lumea europeană o putere a spiritului. În lumea comunistă, propagandiştii culturali erau plătiţi regeşte (de unde şi războaiele necruţătoare dintre ei care să fie primul la linguşeala stăpânului), iar în lumea sublunară a capitalismului de cumătrie artiştii autentici mor de foame dacă nu sunt preluaţi şi umflaţi de maşinăria de propagandă comercială a vreunui antreprenor care îi vinde profitabil pe piaţă ca o marfă de succes. La noi, cele două direcţii nu sunt clar identificabile încă. Era oare fatal să se întâmple aşa, având în vedere caracterul heteroclit al democratizării noastre?

Urmăresc cu atenţie, de trei decenii, finanţarea culturii şi politicile publice în domeniu aplicate la nivel central şi local. Prin activitatea pe care am desfăşurat-o instituţional la Direcţia pentru Cultură, prin experienţele mele internaţionale, inclusiv în comitete de conducere, prin proiectele pe care le-am câştigat sau generat, unele de succes, altele nu, dar toate cu spor de cunoaştere şi perfecţionare profesională, pot spune că sunt în măsură să trag câteva concluzii pe acest subiect. Din punct de vedere diacronic, sunt mari diferenţe între cele trei decenii scurse de la momentul alungării tovarăşului Ţăranu din sediul Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă a judeţului Iaşi (sediu ocupat imediat de Uniunea Artiştilor Plastici şi de Partidul Naţional Ţărănesc - căruia i s-a lipit mai târziu şi creştin-democraţia în coadă!) din strada Cuza-Vodă, ocazie cu care a fost distrusă o bună parte din arhiva instituţiei. În primul deceniu, în anii '90, cuvântul de ordine a fost „nu sunt bani, nu ne mai putem permite să finanţăm atâtea instituţii!”. Sărăcia şi lipsa de preocupare a autorităţilor locale pentru acest sector (de-ar fi să amintim doar nemulţumirile artiştilor cărora Constantin Simirad refuza la un moment dat să le plătească salariile - salvaţi de către Liviu Antonesei, la rugămintea mea, cel care a preluat instituţiile artistice în finanţarea Consiliului Judeţean) a făcut ca viaţa culturală a Iaşului să sărăcească. La nivel naţional, singurul lucru pozitiv petrecut a fost lansarea de către ministrul Ion Caramitru a Planului Naţional de Restaurare pentru care a primit finalmente fonduri după ce a ameninţat cu demisia. Şi, de asemenea, atribuirea de statut de interes public şi de finanţări pe măsură, uniunilor de creaţie (devenite apoi fiefuri personale ale preşedinţilor care s-au eternizat în funcţie!). În rest, anii '90 au fost foarte grei pentru supravieţuirea culturii în ciuda unor performanţe artistice şi a câtorva turnee internaţionale care au atras cumva atenţia asupra României. Anii 2000 au însemnat o directă şi violentă intruziune a politicului în viaţa instituţiilor culturale. Numirile politice, unele hilare, recompensarea unor clienţi de partid sau plasarea dezinvoltă de impostori în poziţii cheie au fost preludiul pentru începerea sarabandei finanţărilor uriaşe pentru reabilitarea de clădiri istorice, bani către care politicienii aruncau ocheade lacome. Cu excepţia lansării de către Toader Paleologu, ca ministru al Culturii, a singurului mecanism funcţional de finanţare a sectorului independent (AFCN), acest deceniu e marcat de o decădere a ofertei publice direct proporţional cu creşterea finanţărilor pentru infrastructură culturală. După acceptarea nostră în UE, linii externe de finanţare au permis Ministerului Culturii deschiderea de şantiere de restaurări la monumente de interes naţional unde funcţionau instituţii aflate în subordinea sa, cum a fost cazul la Iaşi cu Muzeul Unirii, Teatrul Naţional, Palatul Culturii. Dincolo de toate controversele pe care le-au stârnit, Relu Fenechiu şi apoi Cristian Adomniţei (la BCU) au adus aceste finanţări care au schimbat faţa Iaşului şi care au deschis oportunităţi de accesare de fonduri europene şi pentru autorităţile locale, în deceniul următor. Pentru că se dădeau fonduri consistente pentru restaurarea caselor de patrimoniu care vor primi apoi o destinaţie culturală, a început în acest ultim deceniu o pletoră de şantiere deschise pentru instituţii mai mult sau mai puţin ficţionale, de regulă muzee închipuite, lipsite de orice urmă de colecţie de piese de patrimoniu în baza căreia să se poată omologa ca instituţie de interes public care, conform legii, „conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii, mărturii materiale şi spirituale”. Potemkin însuşi ar fi mort de invidie azi văzând aceste ţanţoşe instituţii goale. Oricum, volumul finanţărilor pentru cultură a crescut la instituţiile naţionale şi la unele dintre cele finanţate de autorităţile locale făcând posibile lansarea la Iaşi a celor două exemple de reuşită de rang internaţional: FITPT şi FILIT. Totuşi, în funcţie de finanţator, instituţiile ieşene s-au trezit în situaţii diferite: unele cu bugete nejustificat de mari pentru calitatea serviciilor culturale oferite, altele persecutate, cu bugete insuficiente, cu jecmănirea veniturilor proprii sau cu spectrul anulării festivalurilor internaţionale de succes. Acestea din urmă primesc în schimb controale peste controale, care caută, steril şi obsesiv, noduri în papură. Pe scurt, fără o politică coerentă pe termen lung, care să genereze conţinut de calitate şi să formeze audienţe educate, vom rămâne prizonieri într-o realitate unde totul e improvizaţie şi alocare clientelară.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri