Politichie de Bahlui și socoteli electorale de Podu Roș. Gata, începe marea bubuială!

vineri, 14 iunie 2024, 03:00
1 MIN
 Politichie de Bahlui și socoteli electorale de Podu Roș. Gata, începe marea bubuială!

Câteva cifre interesante pe astăzi, stimați telespectatori, unele mai ascunse ochiului neexersat ani la rând pe date electorale de după alegeri.

De-un par egzamplu, nu știm câți dintre dumneavoastră ați numărat și adunat cu atenție câte voturi a obținut dom’ Costel în județ și câte în oraș. De ce spunem asta, căci noi firește că am făcut-o? Eheheii, apăi, aicea e o poveste mai lungă. Dar, s-o luăm cu ușurelul!

Vă mai amintiți de episodul de pe la începutul anului povestit de noi aicea, petrecut la sediul din Podu Roș la o întâlnire a șefilor filialei, când nea Mihăiță le-a spus celor de față că ar trebui toți să-i mulțumească lui, că el duce la Iași partidul în spate? Și când, nervos la auzul observației, căci el s-a simțit cel vizat ca fiind ținut în spate, dom’ Costel a sărit ca ars de pe scaun și a strigat nervos: „Băi, bip.bip.bip, (neinteligibil…) geam afară!”?

Ei bine, să revenim acuma la oile noastre, și în zilele noastre post-alegeri locale, și să amintim de cifrele de care ziceam la început. Dați așadar foaia la pulsulețul următor, apoi cetiți și vă cruciți!

Câteva deducții logice

Prima observațiune care trebuie pusă deoparte este aceea că, tura asta, candidatul liberal la cejău a obținut un pic sub scorul partidului pe munițip. Asta înseamnă, în termeni de expertiză sociologică, că respectiv candidatul la premărie al liberalilor, care a scos un scor superior partidului pe munițip, nu i-a adus niciun plus colegului lui candidat la județ. Logic, nu? Foarte logic.

Asta înseamnă, tot la fel de logic, că șeful ales de la județ (culmea, taman artizanul aducerii premarelui în partid, ca asta să ajute peneleul și la alegerea de șef la Cejeu) nu îi mai datorează în acest moment absolut nimica premarelui. De altfel, se pune întrebarea dacă a avut temei să-i datoreze vreodată ceva.

O altă întrebare care se pune acum în anumite medii liberale este dacă nu cumva s-a pus pe undeva, pe ici, pe colo, prin municipiu, vreo frână strategică, dar asta desigur o spun răutăcioșii. O socoteală pe care am făcut-o noi deocamdată, dar în mod sigur putem presupune rezonabil că șeful de cejău a făcut-o deja și el.

Ei bine, ce va însemna asta, mai concret? Aicea, la fel de logic, vă spunem noi: gata, băbăeț, începe bubuiala între cei doi, cât de curând. Ia, puțină liniște, pss: parcă se aud deja geamuri sparte dinspre Podu Roș, nu?

Fluturel a pierdut pe mâna lui

Și dacă tot veni vorba despre premare și aducerea lui la liberali, haideți să vă spunem la final două vorbe și despre alt liberal important care a pus umărul lui lat politic la această mișcare de la Iași: Fluturel bucovineanul, cel care tocmai a pierdut surprinzător pentru toată țara șefia cejeului sucevean.

Din ce se vorbește pe ici pe colo, cică Fluturel, unul din cei mai experimentați politicieni ai țării, totuși, ar fi comis-o absolut copchilărește, înainte de alegeri. Acesta ar fi făcut o contestație banală la adresa candidatului AUR la CJ, care a fost admisă în mod surprinzător în instanță, acest candidat fiind scos din cursă.

Urmarea? Candidatul PSD, un out-sider care nici măcar de tot partidul nu era susținut, a colectat la greu și voturile AUR din județ, ce era spre 20%. Uite-așa se face că Fluturel a oferit astfel pe tavă pesediștilor victoria, scoțând chiar el din cursă pe cel ce putea aspira voturi de la contracandidatul pesedist, care oricum a câtigat la mare mustață. Mno, uite-așa se întâmplă când ți se urcă la cap…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii