Apăi, dragilor, haideți pe astăzi, că tot e uichend, să răsuflăm și noi olecuță mai ușurați după ce în ultimele zile tot am relatat și întors pe toate fețele cotonogeala cu icnete și gemete de la partidoiul ieșean.
Cum care? Aia din pricina alcătuirii listelor pentru parlamentare și mai ales a faptului că, pe lângă apariția reftorului politehnistplantat pe liste din neantul negocierilor secrete ale lui Ciolacu, se pare că va mai fi impus un om de la București pe listele locale.
În fine, haideți să dăm așadar foaia mai departe, ca să vedem ce probleme sunt și pe la liberali. Acolo nu listele sunt problema, căci acestea s-au cam bătut în cuie, ci altceva: durerea lui dom’ Costel că, din cauza scorului de la votul de la locale, el ar putea rămâne fără niciun vice din cei actuali la șefia județului.
Cum știți, pe finul Sorinel l-a pus pe listele de la parlamentare în poziție eligibilă, spunând cu jumate de gură însă în partid că îl va retrage de acolo ca să urce madama de pe locul 4. În fapt, gurile rele din partid zic că l-a pus acolo ca să fie sigur că nu-l lasă pe finul Sorinel complet pe dinafară, căci negocierile ce vor avea loc pentru configurarea unei noi majorități la CJ rezultate din alegerile din iunie ar putea forța pe dom’ Costel să ofere viitorilor aliați ambele posturi de vici, că altceva nu are de dat.
O chestiune pe care nu multă lume o știe, dar dom’ Costel e tare-n clanță politică, e bun orator despre proiecte, bani evropenești, tăiat panglici, inaugurări, alea, alea, dar cănd e vorba de practică, de urmărit proiecte, de discutat concret etc., omul zice-se că e zero barat, și că dacă nu i-ar avea pe finul Sorinel și pe celălalt vice, Mariusel, atunci ar fi vai și-amar de finansurile și proiectele județului.
Asta ca să înțelegeți de ce dom’ Costel chiar vrea sincer să-l retragă de pe liste pe fin, auzim că inclusiv finul ar dori asta, dar s-ar putea să n-o mai facă căci nu are ce să-i dea în loc la județ. Ba chiar, dacă aștrii politici se aliniază aiurea, s-ar putea să nu-i poată da nici lui Mariusel nimica nimicuța. Vă dați voi seama ce dramă se consumă aicea?
Filmulețul săptămânii: iacătă cum ni se mai relaxează aleșii la serviciu!
Ei bine, și dacă tot veni vorba de vicii de la județ, iacătă pe astăzi un făinuț filmuleț despre cum se mai relaxează unul dintre aceștia, la birou! Sincer, noi ne-am uitat de vreo 3-4 ori la el, am studiat dinamica mingii, a mâinilor etc., dar tot nu ne-am prins ce voia dom’ vice să facă acolo.
Iacătă filmulețul, poate vă prindeți voi: Relaxare de vice de județ, la birou, AICI
Campania asta chiar pare că începe bine, zău așa!
Una scurtă, la final, și despre campania pentru prezidențiale. Pentru că s-a tot dat trunchiat pe ici pe colo, după interes, iaca, de-un par egzamplu, declarația haioasă dar completă, mot a mot, a lui Băsescu după ce, fără nicio logică politică, Mircea Geoană l-a atacat pe acesta gratuit pe seama stării lui de sănătate, zicând despre acesta că se află „într-o stare de degradare biologică”. Iaca ce a răspuns marinerul, complect:
„În ceea ce privește degradarea, sunt un om de 72 de ani, în mod categoric nu mai am sănătatea unuia de 30 de ani. Am o operație pe coloană, operație de tiroidă, operație pe aortă, câteva internări pentru infecții la plămâni. Dar acest lucru nu mă face să fiu la nivelul de degradare la care să doresc sănătate Regelui Mihai I. Probabil a ajuns acasă și doamna Mihaela i-a dat una peste ceafă și i-a spus ‘Mă, nătărăule, vezi că a murit’.
Oricum, nu mi-am propus să fiu parte a acestei campanii, dar nici nu vreau să mă pună în situația să-l bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez.”
Vorba cuiva: ce prostănac tre’ să fii ca să te iei gratuit de Băse, care nici nu candidează? Sau, vorba altcuiva: asta și pentru cei care au pretenții de la Geoană, care se prezintă ca un diplomat… Bun, e campanie, mai dai jos haina de diplomat, dar așa, aiurea-n tramvai?
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video