anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Politichie şi poveşti cu teancuri de coco ascunse printre panseluţe şi zarnacadele

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ehehei, apăi, dragi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe, dacă tot a venit vremea dezvăluirilor din lumea cea ascunsă a manevrelor cu otorizaţii de milioane de coco din târg, haideţi să vă mai spunem niscai chestiuni mai vechi, ţinute la beci până acuma, ca să capete buchet şi arome specifice, ştiţi voi de care. 

De-un par egzamplu, iaca ce se povesteşte pe la partidoi, în aceste zile cu zăngănit de cătuşe şi foşnet de bancnote fişic. Zice-se că pe vremea când era omul cu mălaiul pentru partiduţ, Electricianul şef de aicea, în calitatea lui de sforar la juridic în conţilul local, dar şi om cu curmeiele la comiţia urbanistică, tot el era şi cel care vămuia şi punea uium la tot ce mişca, chipurile pentru partid.

Gurile rele spun însă că da, dădea şi la partid, dar, cum nimeni nu ştia ce şi cum aduna, şi mai ales cât, mare parte omul ducea acasă, ca să fie pentru ăia micii şi piticii. Iar în ce priveşte capul de afiş din aceste zile, se spune că acesta era marele cotizant, evident printre mulţi alţii.

Aceleaşi guri rele dar slobode de prin partidoi zic că băiatul ăsta, ca să nu se curenteze la înalta tensiune la care lucra, punea cotizantul să-i arunce teancul cu mălai, numai câte 50 de mii de coco legaţi cu elastic, în pungă, peste gardul viluţei, în grădină. Unde el îi mai lăsa o vreme, la dospit, dar şi ca nu cumva să arate că ştie, în caz de venea Bau-bau peste gard, el să poată spune că habar n-am, dom’le, ce e cu teancurile astea printre panseluţe şi zarnacadele.

Ba chiar, mai zic gurile rele, cică uneori, dacă punga era prea la vedere, arunca două-trei pene de hârleţ cu pământ peste, să nu se vadă de la drum. Nu râdeţi, căci, din ce râd acuma colegii, zice-se că aşa ar fi adunat furnicuţa pe la vreo 5-6 sute de mii de coco. Ei, mai râdeţi acuma, dacă mai puteţi...

Cum se împacă politichia, biznisurile şi cafteluţele de club

Şi dacă tot suntem în zona asta a celor cu dare de mână la otorizaţii babane, haideţi să vă mai spunem una şi despre un băiat de bine de care, tot aşa, râde lumea pe la partidoi. Dar aicea, zice-se, pe motiv că vine la serviciu de ceva vreme cu un maşinoi cât Bugeagul CAP-ului.

În fine, nu asta voiam să dezbatem azi aicea, ci altceva: zice-se că şi acest personagiu, amic şi cu domn jupân leberal nou din spate, dar şi cu Electricianul de mai sus, coleg de partid pe vechi, ar fi din cei care iau la greu. Dar nu, nu vă gândiţi la mălai în fişicuri la pungă aruncate peste pârleaz, ci altceva: ar fi, din ce râde lumea, omul care aproape că nu e uichend în care să n-o ia peste scăfârlie prin cluburi, pe motiv că trage prea mult la măsea şi are el cusurul ăsta, devine instantaneu scandalagiu. Aşa că, vorba aia - lângă boi v-alăturaţi şi cuvântu’ ascultaţi: hăi, hăăăi! La anu’ şi la mulţ’ani!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Cosmin PAȘCA

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Din 2012 încoace, neîntrerupt (inclusiv în timpul Guvernului Cioloş) PSD- PRO România, UDMR şi ALDE au controlat jocul legislativ. Se apropie sfârşitul, iar această majorităte toxică a ales să-şi facă ieşirea din scenă cu un foc de artificii de povestit nepoţilor. Lăsat nesupravegheat, „focul” va părjoli o ţară, dar asta a fost ultima lor grijă.

Filmuletul zilei

opinii

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

Despre Iaşi (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre Iaşi (II)

În ciuda faptului că Iaşul a recuperat mult din deficitul de modernitate în raport cu oraşele Timişoara şi Cluj, au existat în aceste evoluţii şi numeroase sincope. 

Incremenirea în ignoranţă

Bogdan ILIESCU

Incremenirea în ignoranţă

sau Eşecul revoluţiei ştiinţifice

pulspulspuls

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

PULS

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

Noi veşti de pe vechiul front electoral, stimaţi telespectatori, acum la spartul târgului, cu trei zile înainte de alegeri. O păsărică ce îşi are cuibuleţul chiar sub streaşina unui vestit notar din târg ne-a ciripit zilele trecute că, într-o zi de dimineaţă, aşa mai pe răcoare, cine credeţi că a călcat pragul stabilimentului?

Caricatura zilei

Șoric

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.