Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Poliţiştii ieşeni au rupt pixurile de câte amenzi au scris ieri în traficul ieşean

GALERIE
politisti rutieri, iasi
  • politisti rutieri, iasi
- +

Poliţiştii ieşeni întocmesc procese verbale ca pe bandă rulantă. La acţiunile de ieri, desfăşurate în tot judeţul, s-au scris sute de procese verbale de contravenţie şi s-au aplicat amenzi de zeci de mii de lei. Atât şoferii, cât şi pietonii au fost cotizanţi, motivul fiind încălcarea regulilor de circulaţie.

Astfel, ieri, în miezul zilei, poliţiştii din Victoria au oprit pentru control şoferul unui autoturism, G. Petrică, de 40 ani, din municipiul Iaşi.În urma verificărilor efectuate, a rezultat că persoana nu posedă permis de conducere. Totodată, în autoturism se afla şi Y. Gheorghe, de 45 de ani, din municipiul Iaşi, care i-ar fi încredinţat autoturismul spre a fi condus pe drumurile publice.S-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism, de către o persoană care nu deţine permis de conducere, respectiv încredinţarea unui autoturism spre a fi condus, unei persoane care nu deţine permis de conducere.

 
Tot ieri, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au verificat autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului rutier de elevi la unităţile şcolare. Au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.105 de lei, dintre care 20 au fost pentru vitezomani, două pentru depăşiri neregulamentare, restul fiind pentru alte abateri. Totodată, au fost reţinute şase permise de conducere. Printre cei sancţionaţi a fost şi un tânăr de 27 de ani, Gabriel C., din municipiul Iaşi, care a condus un microbuz şcolar, în localitatea Uricani,  fără a purta centura de siguranţă.

Şi la Paşcani a fost control organizat de poliţişti. Au fost date 76 de sancţiuni, în valoare totală de 10.791 de lei. A fost depistat C. Ion, de 46 ani, din comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava, în timp ce  conducea un autoturism pe DN 2, pe raza localităţii Cristeşti, cu viteza de 95 Km/h, control radar. A fost sancţionat contraven ţ ional cu amendă de 510 lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri