
În două zile, polițiștii ieșeni au depistat numeroși șoferi băuți la volan. Aceștia au rămas fără permisul de conducere, urmând să fie anulate.
„În data de 26 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier Iași au oprit pentru control, în municipiul Iași, un autoturism condus de o femeie de 43 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
În aceeași zi, polițiștii din Golăiești au oprit în trafic un autoturism, iar șoferul a „suflat” o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de 26 spre 27, polițiștii Secției 1 Dacia au oprit pentru control, în municipiul Iași, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La Hârlău, agenții de poliție au mers la un apel 112 unde era reclamat faptul că un șofer băut a lovit un gard al unei case din Belcești, cu autoturismul pe care îl conducea.
„Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că la data de 27 ianuarie, un bărbat de 46 de ani ar fi condus un autoturism, în localitatea Belcești și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un gard. În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge. În cauză cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
Publicitate și alte recomandări video