Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Poliţiştii nu vor mai răspunde penal când vor trage după infractori

GALERIE
politisti, arme
  • politisti, arme
- +

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi legea care modifică folosirea armei şi înlăturară răspunderea penală în cazul polițiștilor și jandarmilor care deschid focul. Noua lege aduce completări şi legate de situațiile în care persoanele pot face uz de arme de foc.Poliţiştii nu mai răspund penal dacă folosesc armele de foc pe care le au în dotare, potrivit noii legi. 

„Uzul de armă executat în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială”, se arată în noua lege a armelor.
 
Cu alte cuvinte, cei care vor trage cu pistoalele sau puştile vor da explicaţii şefilor şi procurorilor, dar nu vor mai putea fi daţi în judecată dacă anchetatorii constată că au respectat legea.
 
De asemenea, în situaţii excepţionale, precum ameninţările teroriste, armamentul poate fi folosit fără somaţie, potrivit noii legi.
 
Cei care au gândit noile prevederi au susţinut că România era printre singurele ţări din Uniunea Europeană în care poliţiştii aflaţi în pericol ezitau să folosească armele de foc pentru a nu li se întocmi dosare penale.
 
Ofiţerii de poliţie îşi foloseau armele mai mult în poligon până acum. Dacă o făceau şi în misiune, erau obligaţi să scrie zeci de pagini în care să-şi explice gestul.
 
„Aceste noi prevederi sunt ancorate în realitatea anului 2016. Acel uz de armă din 1996 era o prevedere comunistă. Dacă aveam vătămare, era cercetat pentru vătămare, dacă era deces, era cercetat pentru omor calificat”, a explicat vicepreședintele SNPPC, Dumitru Coarnă.
 
Sute de poliţişti, jandarmi, ofiţeri SPP şi militari au fost cercetaţi pentru că şi-au folosit armele în timpul serviciului. Unii au fost chiar condamnaţi. Un poliţist din Galaţi de exemplu a fost găsit vinovat pentru omor după ce a împuşcat un suspect care l-ar fi atacat. Înainte ca legea să se schimbe, poliţistul mărturisea.
 
„Cel care are curajul să efectueze această acţiune, să tragă, e privit de colegi ca un pic nebun, mulţi n-ar face-o”, a spus atunci polițistul.
 
Proiectul a fost iniţiat de deputatul Ştefan Burlacu, fost ofiţer SPP din garda preşedintelui.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri