anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Poliţistul „Dorel”, în acţiune - Ieşeancă amendată pentru că şi-a reparat scara propriei case

GALERIE
amenda, reparat, scara, politisti
  • amenda, reparat, scara, politisti
- +

O ieşeancă a fost amendată pentru că şi-a permis să efectueze reparaţii minore la casa pe care şi-o cumpărase. La un control efectuat în decembrie anul trecut, Poliţia Locală i-a reproşat lipsa autorizaţiei de construire pentru lucrările de extindere a trotuarelor de pe una dintre laturile curţii şi pentru scara din lemn ancorată de zidul de sprijin al casei. Cazul a ajuns în instanţă.

 

În acţiunea sa, M.B. reclamase faptul că în procesul-verbal nu se menţionase ora controlului, actul nu fusese semnat de un martor, nu se menţionase că poate plăti jumătate din minimul amenzii, iar actul fusese întocmit în lipsa ei. Aceste argumente au fost respinse de judecători, ca neatrăgând nulitatea procesului-verbal. Acesta era legal întocmit şi conţinea toate prevederile obligatorii, au apreciat judecătorii, doar că femeia nu se făcea vinovată de fapt cu nimic. „Din declaraţia martorului A.A., audiat de instanţă, rezultă că trotuarele erau degradate la momentul în care petenta a cumpărat casa, fiind necesar să le repare. Petenta a reparat trotuarul dintre casa sa şi gardul vecinului, acesta fiind din beton, precum şi pe cel din faţa casei, care este din pavele. De asemenea, din declaraţie mai rezultă faptul că vechea scară care cobora către demisolul casei putrezise, astfel încât era necesară realizarea uneia noi, aceasta fiind din lemn, mobilă şi demontabilă, în lipsa unei scări neexistând acces la demisol, din cauza diferenţei de nivel”, au rezumat judecătorii lucrările efectuate de M.B.

Or, legea permite efectuarea fără autorizaţie a lucrărilor care nu modifică structura de rezistenţă sau aspectul arhitectural al construcţiilor. Nu se putea spune că repararea unui trotuar sau înlocuirea unei scări ar afecta structura sau aspectul general al casei. Mai mult, legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie menţionează în mod expres, printre lucrările care nu necesită autorizaţie, cele vizând „trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces, terase exterioare”. Ca urmare, procesul-verbal întocmit de poliţistul local a fost anulat, iar M.B. a fost exonerată de sancţiuni.

În plus, Poliţia Locală a fost obligată să achite ieşencei suma de 770 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Banii nu vor fi plătiţi însă de poliţistul care nu s-a obosit să citească legea pe care era chemat să o aplice, ci de toţi ieşenii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Monstrii...

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.