„Tortul” Guvernului pentru judeţ: cum se împart cele 1,5 miliarde între comune şi oraşe? Și Scânteia și Schitu Duca iau cât Iaşul
Primarii de comune au tras lozul câstigator în repartizarea banilor în cadrul Prog (...)
citeste totsambata, 13.08.2022
Parlamentul European şi-a exprimat joi “profunda preocupare” în legătură cu un proiect de lege din Polonia care ar introduce practic pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani pentru predarea educaţiei sexuale în şcoli şi a cerut parlamentului de la Varşovia să respingă acest proiect, relatează dpa.
O rezoluţie adoptată cu o largă majoritate de eurodeputaţi denunţă textul legii drept un “viraj către dezinformarea tinerilor şi stigmatizarea şi interzicerea sexualităţii în educaţie”. Rezoluţia “încurajează toate ţările UE să asigure o educaţie sexuală completă şi adecvată vârstei”.
Asociaţia poloneză “Stop Pedofiliei”, iniţiatoare a proiectului, susţine că acesta urmăreşte “protejarea copiilor şi tinerilor împotriva depravării sexuale”. Curtea Supremă a Poloniei a estimat în schimb într-o opinie că modul în care este formulat proiectul este incompatibil cu programa şcolară şi ar putea leza dreptul constituţional la educaţie şi sănătate.
Adoptarea acestei legi ar “împinge Polonia înapoi în evul mediu”, a apreciat eurodeputata socialistă Evelyn Regner, potrivit căreia conservatorii polonezi folosesc “falsul pretext de a preveni pedofilia” pentru a interzice educaţia sexuală şi a-şi “impune opiniile învechite privind sănătatea reproducerii”.
La jumătatea lunii trecute, mii de oameni au protestat la Varşovia şi în alte oraşe din Polonia împotriva proiectului, a cărui dezbatere urmează să fie reluată de noul parlament rezultat în urma alegerilor din 13 octombrie.AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Congresul SUA a adoptat planul vast pentru climat şi sănătate al preşedintelui Joe Biden
Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati
Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% faţă de trimestrul anterior
David Popovici evoluează, sâmbătă, pentru aurul la CE de nataţie, la 100 metri liber
Zelenski: Restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte
VIDEO - Două maşini s-au izbit puternic în faţa la Kaufland-ul din Tudor Vladimirescu
Simona Halep o va înfrunta pe Jessica Pegula în semifinale la Toronto
Cât mai câştigă din salariu şefii învăţământului ieşean? Declaraţii de avere actualizate
Ateliere de grădinărit mâine la Universitatea “Cuza”. Înscrierile se pot face online
Carambol provocat cu o alcoolemie de comă: 3,47 la mie. Ce l-a salvat de la o condamnare pe măsură?
Iulian Diaconu, medaliat cu aur la Europenele de haltere Under-17
Boris Johnson se declară ''consternat'' de atacul asupra lui Salman Rushdie
Reprezentant BNR: Preţurile la energie şi combustibili sunt cele care influenţează inflaţia
Atac armat în Muntenegru: Cel puţin 11 persoane au fost ucise
Modulul de intervenţie din România, pregătit să intervină pentru stingerea incendiilor din Franţa
Actriţa Anne Heche, 53 de ani, a murit. Ea a fost implicată într-un cumplit accident auto
Şoferiţa care a accidentat mortal două fete în capitală, condamnată la 4 ani şi 6 luni închisoare
Poliovirusul, detectat în eşantioane de apă uzată din New York. Autorităţile fac apel la vaccinare
Judecătoarea Gabriela Baltag (CSM): Nu mi-a fost dat niciodată să citesc legi mai retrograde
Benjamin Netanyahu obţine o victorie în alegerile primare ale Partidului Likud
Novak Djokovic s-a retras de la Cincinnati. Nevaccinat anti-covid, el nu poate intra în SUA
Ce spune şeful PSD despre faptul că UMDR primeşte bani din Ungaria: Este imoral? Foarte posibil!
UE va discuta luna aceasta interdicţia vizelor pentru toţi cetăţenii ruşi
Germania urmează să scadă la 19°C încălzirea în clădiri publice. ”Vom da decret”
Profitul net al Transelectrica a scăzut de aproape patru ori în primul semestru
Guvernul britanic declară stare de secetă într-o bună parte a Angliei
A murit Jean-Jacques Sempé. Părintele seriei pentru copii „Petit Nicolas” avea 89 de ani
Un grup de turişti români au devenit vedete în Bulgaria după o baie într-un lac protejat
Armata română deţine 54 instalaţii de lansare a rachetelor HIMARS
Universitatea privată a politicienilor renunţă la selecţia de dosare. Intră toţi care au luat BAC-ul
Războiul din Ucraina îl costă scump pe Putin. Economia, trimisă înapoi cu patru ani
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.