Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pompierii, afectați după descoperirea cadavrelor celor patru frați arși

GALERIE
incendiu
  • incendiu
- +

Pompierii care i-au găsit pe cei patru copii carbonizaţi în casa arsă joi seara la Timişoara vor trăi cu imaginea acestei tragedii toată viaţa. Patru fraţi, cel mai mic de 4 luni, cel mai mare de 6 ani, au pierit înghiţiţi de flăcări, în timp ce părinţii lor erau plecaţi la vecini.

Alexandra avea 6 ani, Andrei, 4 ani, Antonia împlinise chiar ieri 2 ani, iar Adrian avea doar 4 luni. Au fost lăsaţi în casă în grija fratelui lor mai mare, care are 14 ani. În momentul izbucnirii incendiului, băiatul plecase la bucătărie să încălzească lapte fraţilor săi. Când s-a întors nu a mai putut nici măcar să intre în cameră. Disperat că fraţii lui au rămas captivi înăuntru, băiatul a ieşit în stradă şi a început să strige după ajutor.

Pompierii i-au găsit pe cei patru micuţi folosindu-se de o cameră cu termoviziune, dar şi de măşti cu oxigen. Pentru ei, acele imagini nu se vor şterge niciodată din memorie.

Pe pagina de Facebook a ISU Timiş, pompierii au povestit prin ce au trecut.

"Cât costă neglijența?

Credem că prețul este prea mare, iar intervenția de noaptea trecută ne-a confirmat acest lucru.

Alarma s-a dat în jurul orei 22:35, când o persoană a sunat la 112 și ne-a anunțat disperată că a luat foc casa vecinilor și că în interior sunt surprinși de incendiu 4 copii. La o astfel de veste nu mai stai să pui alte întrebări, ci te gândești cum să „zbori” mai repede ca să ajungi acolo și să poți fi de folos. Într-adevăr, colegii noștri aproape au zburat până la adresa indicată, deoarece în mai puțin de 5 minute primul echipaj de intervenție a și ajuns la incendiu.

Ce a urmat e un tablou sinistru și tragic care va rămâne adânc amprentat în memoriile salvatorilor care au intrat în casă în noaptea tragediei. Incendiul se manifesta violent pe holul imobilului și într-o cameră în care se aflau și cei 4 micuți. Lambriurile de lemn de pe pereții încăperilor au facilitat propagarea incendiului cu o repeziciune de nedescris, iar fumul era atât de dens că nu puteai să vezi nimic în fața ta nici măcar la jumătate de metru. Cu inima strânsă, salvatorii s-au organizat rapid prin constituirea unor echipe de căutare-salvare, concomitent cu acțiunea pentru localizarea și stingerea incendiului și ventilarea spațiului incendiat.

Cu toate eforturile, veștile tragice din interior au urmat una după alta. 4 la număr. 4 copii cu vârstele cuprinse între 7 luni și 6 ani au pierit într-un mod tragic, iar alte 4 persoane au ajuns la spital cu intoxicații. 4 destine frânte de un coș de fum care nu a fost verificat și izolat corespunzător.

Cât costă neglijența? Probabil colegii noștri care au copii acasă și care aseară i-au văzut pe acești micuți vă vor spune că neglijența ne costă enorm de mult. Pe unii îi costă propria viață, pe alții viețile celor mai dragi suflete iar pe alții agoniseala de o viață. Poate ești unul dintre acele persoane care gândesc că „Mie nu mi se poate întâmpla”. Într-adevăr, ție poate nu ți se va întâmpla, dar de ce să „testăm” această teorie, când putem doar să fim precauți și să ne luăm toate măsurile de siguranță pentru noi și pentru cei dragi ai noștri?!".

observator.tv

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri