Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ponta va discuta cu Isărescu despre termenul realist pentru adoptarea euro

GALERIE
isarescu ponta
  • isarescu ponta
- +

Premierul Victor Ponta a declarat că va avea o discuţie cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, referitoare la declaraţia acestuia în care arată că termenul de 2019 pentru adoptarea euro trebuie bine analizat, iar în discuţie se va stabili "ce este realist şi ce nu".

Întrebat de jurnalişti cum comentează afirmaţia guvernatorului Băncii Naţionale a României(BNR), potrivit căreia România nu poate intra în Zona Euro, în 2019, aşa cum şi-a propus Guvernul, premierul Victor Ponta a spus că va avea o discuţie în acest sens cu Mugur Isărescu.

“Dacă Guvernatorul spune <>... Oricum nu putem intra în euro decât cu un efort Guvern, Parlament, Banca Naţională. N-am văzut exact declaraţiile, eu am discutat cu guvernatorul acum o săptămână sau două, dar cu siguranţă trebuie să ne vedem încă o dată şi să stabilim ce e realist şi ce nu”, a spus Ponta.

El a amintit că, în materie de convergenţă monetară, expertiza BNR este mult mai mare decât a Guvernului.

Totodată, şeful Executivului a afirmat că România îndeplineşte criteriile nominale de aderare la Zona Euro, dar pentru a fi cu adevărat pregătită pentru aderare trebuie să aibă îndeplinite şi criteriile reale, cum ar fi, de exemplu, o economie competitivă.

„Şi mai trebuie un al treilea lucru, pe care nu-l spunem niciodată, pentru că nu e politicos să-l spunem: mai trebuie să fie de acord şi toate ţările din Zona Euro care în aceste zile sunt preocupate mai puţin de România, Polonia, cine urmează să intre în euro, cred că sunt mai preocupate de cine s-ar putea să iasă din Zona Euro”, a explicat premierul.

În finalul declaraţiei sale, premierul a reluat ideea că solicitarea ca România să adere la Zona Euro nu va fi făcută în absenţa unei stategii a BNR.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, luni, la o conferină pe teme economice, că autorităţile române trebuie să se gândească bine dacă menţin data de 1 ianuarie 2019 pentru adoptarea euro, deoarece acest obiectiv este unul foarte ambiţios.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri