Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ponta vrea sa taie 15% din banii ministrilor

GALERIE
victor ponta
  • victor ponta
- +

 

Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor să prezinte, în perioada următoare, propuneri pentru reducerea cu 15% a cheltuielilor cu personalul şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, solicitarea fiind formulată în şedinţa de miercuri a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

"Această măsură nu implică neapărat disponibilizări de personal, ci urmăreşte o eficientizare a activităţii în administraţie. Nu a fost stabilit un termen imediat, de 2-3 zile, deoarece mesajul va fi transmis în teritoriu, către structurile subordonate ministerelor", au arătat, joi, sursele citate.

Acestea au mai afirmat că un nivel mare al cheltuielilor se înregistrează în administraţie pentru consumabile şi alte produse, precum şi pentru servicii externalizate.

La sfârşitul anului trecut, premierul Ponta a transmis miniştrilor că au ocazia, prin restructurarea Guvernului în vederea stabilirii unei noi configuraţii, să constate care dintre instituţiile actuale au prea mulţi funcţionari angajaţi în ultimii ani ca o "sinecură politică" şi nu fac nimic, pentru a se despărţi de aceştia.

"Vor fi restructurări, reîmpărţiri ale portofoliilor, dar nu se sporeşte numărul de angajaţi nici măcar cu un singur om, dimpotrivă: aveţi ocazia, prin aceste restructurări, acolo unde sunt oameni prea mulţi, care nu fac nimic şi au fost angajaţi în ultimii ani doar ca o sinecură politică, să le mulţumiţi şi să îi trimiteţi la muncă. Nu se angajează niciun om, nu primiţi niciun leu în plus la fondul de salarii", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

Ulterior, şeful Guvernului a dispus înfiinţarea unui comitet condus de vicepremierul Liviu Dragnea care să propună măsuri pentru "creşterea atractivităţii" funcţiei publice şi eficientizarea utilizării resurselor umane în sectorul public, dar care va analiza şi numărul de personal necesar administraţie.

Noua structură a fost formată din miniştrii Finanţelor, Muncii, Justiţiei, Fondurilor Europene şi Bugetului, incluzându-i şi pe secretarul general al Guvernului şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Comitetul are ca atribuţii analizarea Legii salarizării unitare, a Statutului funcţionarului public şi a Codului Muncii, în vederea identificării "constrângerilor şi dificultăţilor în implementare", analizarea numărului de personal necesar pentru realizarea sarcinilor, identificarea domeniilor în care numărul de personal este insuficient, dar şi dezvoltarea unui set de indicatori de performanţă măsurabili în domeniul resurselor umane.

Comitetul analizează situaţia resurselor umane din fiecare minister, instituţie şi autoritate publică şi va prezenta Guvernului informări periodice.

Premierul a declarat de mai multe ori că noua configuraţie a Guvernului nu va presupune creşterea numărului de personal şi de buget în structurile centrale

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri