Populația României este în scădere comparativ cu 2023, arată INS. Femeile sunt majoritare, în proporţie de 51,2%
Populaţia, după domiciliu, a fost de 21,83 milioane persoane, în scădere cu 0,5% la 1 ianuarie 2024, faţă de 1 ianuarie 2023. Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (55,8%, respectiv 51,2%), arată datele INS.
”La 1 ianuarie 2024, populaţia după domiciliu a fost de 21.833.200 persoane, în scădere cu 0,5% faţă de 1 ianuarie 2023. Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (55,8%, respectiv 51,2%). Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu peste 27,5% populaţia tânără de 0-14 ani (3.966.000 faţă de 3.110.000 persoane)”, arată datele INS.
La 1 ianuarie 2024, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12.187.400 persoane, în scădere faţă 1 ianuarie 2023 (1%); cea din mediul rural a fost de 9.645.900 persoane, în creştere uşoară faţă 1 ianuarie 2023 (0,2%). Populaţia feminină la 1 ianuarie 2024 a fost de 11.181.200 persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent; aceeaşi evoluţie o înregistrează şi populaţia masculină, care a fost de 10.652.100 persoane, în scădere cu 0,5% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Procesul de îmbătrânire demografică a continuat în anul 2023, remarcându-se o scădere uşoară (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,4 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) în totalul populaţiei.
Vârsta medie a populaţiei a fost de 42,5 ani
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122 la 1 ianuarie 2023 la 127,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere la 1 ianuarie 2024. Vârsta medie a populaţiei a fost de 42,5 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2023.
La 1 ianuarie 2024, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,6%). Aceeaşi grupă de vârstă a avut cea mai mare pondere atât în rândul persoanelor de sex feminin (8,3%) cât şi în rândul persoanelor de sex masculin (9,0%).
Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,4%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (4,9%), 10-14 ani (5,0%) şi 15-19 ani (5,2%).
Sursa: StirilePROTV
Publicitate și alte recomandări video