Portret – Povestea unei profesoare care a ieşit la pensie: 42 de ani a predat la Liceul „Eminescu”

„Eu nu am vrut să fiu profesoară, nu mi-am dorit deloc, am fost elevă la Racoviţă 11 ani, din clasa a II-a până în a XII-a şi în general am avut repulsie faţă de locul respectiv, dar am dus o viaţă de încărcătură culturală. A fost refugiul nostru ca elevi la Racoviţă că puteam să citim, ne adunam, aveam o familie bogată în cărţi, familia unei prietene, şi ne tratau cu egalitate şi discutam despre cărţile citite”, îşi aminteşte aceasta.

În 1980, Luminiţa Grădinariu a primit repartiţie guvernamentală la Liceul Naţional „Mihai Eminescu”, după ce absolvise Facultatea de Chimie la Iaşi. A făcut practică pedagogică, despre care spune că i-a plăcut, dar nu s-a gândit că va urma în domeniu.

“La Facultatea de Chimie de la Institutul Politehnic nu erau mai deloc posturi de profesor, poate în jur de 15% şi la ţară întotdeauna. În anul respectiv, 1980, toate facultăţile, şi de biologie, de engleză, de chimie, au scos posturi numai în marile oraşe. Aveam colegi care voiau în oraşele lor, care erau mai mici, şi nu aveau posturi. Se făcea repartiţia prin teleconferinţă, toate centrele universitare erau la conferinţă şi fiecare intra după media naţională. Dacă erai dintr-un anumit oraş şi aveai buletin de Iaşi, eram şi căsătorită cu un copil am fost prioritară. Aveam şi medie mare, dar şi priorităţi. În Iaşi erau trei posturi: la Negruzzi, pe care a reuşit să îl ia o colegă, Eminescu şi două licee industriale. Eu am fost prima care am ales şi am ales Eminescu pentru că era şcoala unde au învăţat fraţii mai mari ai soţului meu pentru că stăteau în preajmă şi mi l-au recomandat”, explică Luminiţa Grădinariu.   

A vrut să devină psiholog, la fel ca fratele şi cumnata sa. Din cauza politicii din vremea respectivă, Facultatea de Psihologie s-a desfiinţat. Însă, partea de psihologie a ajutat-o, a citit cărţi în domeniu care au ajutat-o să înţeleagp elevii. „Facultatea nu te învaţă absolut nimic legat de cum să fii profesor, deşi am făcut pedagogie şi practică pedagogică. A fi profesor nu este o chestie de ici, de colo, are şi ea o reţetă, de comportament şi de tactici pe care trebuie să ştii să le folosesşti”, afirmă aceasta.

Profesor la 24 de ani, au fluierat-o elevii mai mari

Prima clasă pe care profesoara a avut la dirigenţie, a fost de treapta a II-a, însemnând clasa XI-a şi a XII-a. Spune cu un zâmbet larg că diferenţa dintre ea şi elevii ei erau de şase, şapte ani, 20 de kg mai puţin şi un copil acasă. Îşi aminteşte că atunci când a intrat în curtea şcolii, în prima zi, stăteau cocoţaţi pe gard elevi mai mari.

„Credeau că sunt o absolventă şi m-au fluierat. Am aflat după 10 ani că cei care mă fluieraseră, erau majoritar din clasa mea”, afirmă profesoara. Activitatea acesteia a început într-o şcoală total diferită de Racoviţă, în care elevii aveau voie să iasă afară în pauză, să se plimbe. A fost uimită când a descoperit că profesorii erau diferiţi, elevii erau obligaţi să poarte uniformă, matricolă, pamblică, dar le purtau ca şi cum n-ar fi existat. Era altă atmosferă, care a generat educaţia, posibilitatea de a face ce îi trecea prin minte.

„Eu am prins şi anii de comunism şi am avut noroc că am fost în această şcoală, unde am fost extraordinar de liberă. Ce îmi trecea prin minte noaptea, puteam face la clasă pentru că toţi directorii care au fost până acum, actualul directorul, doamna profesor Săndulescu pe care o iubesc foarte mult, toţi au acceptat tot ce îmi doream să implementez. Atâta libertate nu se găseşte nicăieri, dar o libertate bine-înţeleasă.

Educaţie sexuală în clasă încă din 1995

Luminiţa Grădinariu spune că pe lângă orele de chimie pe care le-a predat cu multă pasiune elevilor săi, a încercat mereu să abordeze subiecte, la orele de dirigenţie, care să îi pregătească pe aceştia de viaţă: „i-am învăţat să facă contractul prenupţial, deşi unele eleve îmi spuneau că este suficientă dragostea, dar le explicam că este foarte util ca acesta să existe acolo, într-un sertar, pentru orice eventualitate. Mi-a făcut o doamnă, pe atunci procuror, un model şi de atunci l-am dat mereu elevilor, exact cu ce cuprinde, cu ce a venit fiecare în relaţia respectivă, ce facem în cazul unui divorţ, cine se ocupă de educaţia copiilor”, explică această.

Spune îngrijorată că la şcoală nu se învaţă despre subiecte importante pentru elevi precum educaţia economică, pensia privată, despre taxe şi impozite. Ea menţionează că a învăţat elevii despre educaţie sexuală încă din anul 1995. Aceasta a participat, în 1992, la Budapesta, la o întâlnire pe teme de educaţie pentru sănătate cu profesori şi medici din Europa Centrală şi de Est şi alături de coordonatori din Statele Unite.

Discuţiile presupuneau subiecte precum drogurile, fumatul, alimentaţie, educaţie sexuală, şi ecologică. Acolo a participat alături de doi medici şi o profesoară. A revenit în România unde a fost formator pentru elevii ei. „Ne dădea Fundaţia Soroş şi cărţi, şi bani de mâncare şi le arătam cum trebuie să fie mâncarea. Am venit la şcoală şi în 1994-1995, eu făceam educaţie sexuală cu prezervative, cu copii de a VII-a şi a IX-a, aveam o scrisoare tip adresată părinţilor şi o trimiteam lor. Scrisoarea e făcută tot de formatori americani în aşa fel încât nici nu puteau să refuze. Toţi părinţii au semnat”, spune Luminiţa Grădinariu.

Scrisul şi chimia s-au îmbinat perfect de-a lungul anilor

Timp de şapte ani, Luminiţa Grădinariu a fost coordonatorul revistei „Temperatura adolescenţei”. Alături de echipa sa formată din elevi, aceasta a scris, printre altele despre subiectele tabu ale vremii: metode de contracepţie şi despre prostituţie şi nu s-a dezis de la a prezenta adevărul, aşa cum era el.

Cursurile de jurnalism ar trebui să fie obligatorii în orice domeniu, mai ales pentru dezvoltare personală, consideră profesoara. Deşi nu a continuat în domeniul scrisului, ea îşi aminteşte cu plăcere de deplasările pe care le efectua în Borşa pentru a realiza ediţiile TAB (Temperatura Adolescenţei de Borşa). De asemenea, a scris singurul manual de jurnalistică şcolară din România, publicat la Humanitas Educational în 2002.

Manager de cros montan: disciplină şi perfomanţă

Soţul Luminiţei Grădinariu participă la concursuri de triatlon şi în ultimii ani la competiţii de cros montan. Aceştia se pregăteau de triatlonul de la Târgu Mureş şi de un maraton montan, 42 de km pe munţi. Dorinţa acestuia a determinat-o să îi devină manager. Ea se ocupă acum de organizarea şi pregătirea competiţiilor, de antrenamente şi mese, cu vorbe de încurajare, atunci când este cazul, dar spune că îl şi mustră, ca un antrenor devotat.

„Este ceva foarte serios, asta înseamnă că eu mă ocup de alimentaţia lui care este una specială, cu trei zile măcar înainte. Îl însoţesc, uneori îl mai şi cert pentru că în unele situaţii secundele respective contau.” 

Luminiţa Grădinariu, despre punctele forte şi punctele slabe ale învăţământului actual

Puncte forte:

• Libertatea de exprimare valabilă şi pentru elevi şi pentru dascăli;
• Lipsa înregimentării politice;
• Deschiderea faţă de restul lumii: schimburi de experienţă între şcolile din alte ţări, vestul Europei, SUA, etc.

Puncte slabe:

• Şcoala actuală, în cei 30 de ani care au trecut, nu a depăşit nevoia de schimbare de la nivel declarativ la cel faptic:

1. Programele şcolare au rămas aproximativ aceleaşi, uneori chiar mai încâlcite şi sigur prea încărcate;
2. Calitatea învăţământului superior care pregăteşte dascăli este inferioară altor ţări şi nu se bazează pe conceptul: cadru didactic este la dispoziţia elevului şi nu invers;
3. Pregătirea pentru viaţă, pentru piaţa muncii, prin discipline şi activităţi adecvate, nu sunt priorităţi de interes naţional;
4. Discriminarea dintre şcolile din centru şi periferie, dintre cele din urban şi rural este foarte accentuată şi dăunătoare tuturor;
5. Scorurile scăzute la testele PISA şi altele demonstrează că şcoala românească actuală este departe de a se deosebi cu mult de cea comunistă şi departe de şcolile moderne la care visăm.

Publicitate și alte recomandări video