vineri, 29.03.2024
Portretul regelui Charles III pentru viitoarele monede cu efigia lui a fost dezvăluit vineri, de monetăria britanică, Royal Mint.
Acest portret va apărea pe două monede dintr-o serie specială care sărbătoreşte viaţa reginei Elizabeth II: una pentru 5 lire sterline şi alta pentru 50 de pence.
Acestea vor intra în circulaţie „în următoarele luni”, probabil în jurul lunii decembrie, a spus Royal Mint într-un comunicat de presă.
Portretul oficial care va decora viitoarele monede purtând efigia lui Charles III, opera sculptorului Martin Jennings, a fost conceput dintr-o fotografie şi aprobat de rege.
"Este cea mai mică lucrare pe care am creat-o vreodată”, a afirmat el, spunând că este emoţionat "de faptul că va fi văzută şi ţinută de atât de mulţi oameni”, relatează AFP.
"Potrivit tradiţiei, regele priveşte în stânga, în direcţia opusă reginei Elizabeth II” pe portretul care apare monedele aflate în circulaţie pentru moment, precizează Royal Mint.
Monedele cu efigia regelui vor purta inscripţia în latină: „CHARLES III. D. G. REX. F. D. 5 lbs. 2022”, sau "Regele Charles III, prin harul lui Dumnezeu, apărător al credinţei” - unul dintre titlurile de suveran.
Reversul monedei comemorative de 5 lire va prezenta două noi portrete ale Reginei Elizabeth II, concepute de artistul John Bergdahl în colaborare cu Royal Mint. "Toate monedele britanice care poartă chipul lui Elizabeth II vor rămâne legale şi în circulaţie. Este obişnuit din punct de vedere istoric să existe în circulaţie monede după imaginea diferiţilor monarhi în acelaşi timp”, indică Royal Mint.
Organizaţia precizează că în Regatul Unit există în prezent 27 de miliarde de monede cu efigia Elizabeth II şi că acestea vor fi înlocuite în timp.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |