Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Mă duc la cumpărături. Ajuns la intersecţia Lidl - Policlinica Galata, văd o femeie mai în vârstă care tocmai se pregătea să hrănească... porumbeii. Care porumbei, zeci, poate chiar sute (s-a format un stol uriaş în zonă, stol ce acum câţiva ani nu exista), evident că au început să coboare şi să se adune pe terenul viran dintre trotuar şi gardul Policlinicii.
Alte poze! Dar până mi-am scos Lumixul, fotografiile mai spectaculoase deja se zburătăciseră: stolul aterizase aproape în totalitate. Iniţial, mi s-a părut că femeia le-a aruncat ceva grăunţe (am văzut tot mai des, în ultima vreme, grâu-grâu aruncat la porumbei - semn de bunăstare, nu?), acasă, după descărcarea pozei, parcă se putea vedea că nu era decât pâine mărunţită. A trebuit să mă mulţumesc cu o singură poză, deci, apoi mi-am văzut de drum, cu aparatul încă în mână. Când am ajuns în dreptul femeii, nu mă-ntrebaţi de ce (n-am obiceiul de-a intra în vorbă cu străini din proprie iniţiativă), mi-a venit să-i spun două vorbe, peste gardul viu dintre trotuar şi fâşia virană (încă neamenajată), cum că nu e tocmai bine ce face - nu ştiu cum e la Iaşi, dar în multe oraşe mari din Europa e interzisă hrănirea porumbeilor, pentru că un surplus de hrană negreşit duce la înmulţirea lor, porumbeii devenind realmente o plagă urbană publică (nu mai intru în detalii):
- Doamnă, dacă le daţi de mâncare, se-nmulţesc şi mai mult...
Se-ntoarce femeia spre mine şi a început cu o voce deja niţel iritată un mic discurs care m-a cam lăsat fără vorbe:
- Lasă-i să se-nmulţească! Şi oamenii se-nmulţesc! După o scurtă pauză, de-acum chiar răstit - pesemne realizase între timp că o criticasem, chiar dacă voalat, indirect:
- Omul a distrus planeta, nu animalele! Apoi, după altă mică pauză, în ciuda faptului că-mi „închisese” gura (n-am avut replică şi nici nu vedeam rostul vreuneia: ce să-i mai spui cuiva care crede că hrănind porumbeii salvează planeta?)
- Dumneata mănânci? Parcă a mai continuat cu un „Mănânci în fiecare zi?”, dar nu sunt chiar sigur.
- Da, mănânc, am îngăimat, înfrânt de „logica” doamnei Pidgeon din Galata, şi mi-am văzut de drum. M-am dus până la Penny, apoi la Lidl, iar pe urmă mi-am zis să aplic iar una din cele mai faine ultime replici dintr-un film, anume cea rostită de personajul jucat de Andy Garcia în filmul At Middleton (2013, alături de Vera Farmiga - o comedie oarecum romantică şi faină, chiar dacă cei de la Rotten Tomatoes l-au cam ciufulit): Let’s take the long way home! Hai să mergem spre casă pe drumul mai lung! Fac şi eu asta de ceva vreme, ori de câte ori am timp, pur şi simplu ca să lungesc plimbarea de dimineaţă.
Ei bine, ajungând până-n dreptul râului Nicolina înainte să se verse-n Bahlui, pregătindu-mă să cobor nişte trepte pe lângă containerele de gunoi din zonă, după ce-am tras în poză câteva ciori bătrâne (mai toate aşa par) şi o stâncuţă tânără (aş zice), ce văd? Altă femeie mai în vârstă, pesemne tot o pensionară, care deşartă o pungă cu tot felul de produse de panificaţie - o bucată de colac, o chiflă-ntreagă, resturi de pâine - în dreptul containerelor. Într-o clipită, s-au adunat cam toţi porumbeii din zona asta: mai puţini (decât pe Pan Halipa), dar tot mai mulţi şi aici.
Umblând des pe jos prin oraş (aproape exclusiv doar pe jos), vă pot spune că am văzut stoluri de proumbei ce-au crescut pe an ce trecea: în Podul de Piatră, în spatele Pieţei Nicolina, unde în septembrie anul trecut am făcut câteva fotografii cu, să zicem, doamna Pidgeon din Nicolina, care, din ce-am văzut eu, nu i-a hrănit în data respectivă, ci le-a turnat nişte apă într-un vas de plastic aşezat în mijlocul unui rond măricel, plin ochi de porumbei! Până şi pe Cerna, în Mircea, s-a format un mic stol, iar stratul de găinaţ de sub firele electrice de pe marginea trotuarului creşte binişor, dacă nu plouă o vreme...
Aştept ziua în care se vor găsi oameni care cred că hrănind şobolanii salvează planeta.
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
Cuvinte cheie: + porumbei Iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
3 mituri despre videochatul în Iași. Ce este și ce nu este jobul ăsta (P)
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Trump a fost reprimit pe Facebook şi Instagram. Meta anunţă că îi va restabili conturile suspendate
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.