Alte poze! Dar până mi-am scos Lumixul, fotografiile mai spectaculoase deja se zburătăciseră: stolul aterizase aproape în totalitate. Iniţial, mi s-a părut că femeia le-a aruncat ceva grăunţe (am văzut tot mai des, în ultima vreme, grâu-grâu aruncat la porumbei - semn de bunăstare, nu?), acasă, după descărcarea pozei, parcă se putea vedea că nu era decât pâine mărunţită. A trebuit să mă mulţumesc cu o singură poză, deci, apoi mi-am văzut de drum, cu aparatul încă în mână. Când am ajuns în dreptul femeii, nu mă-ntrebaţi de ce (n-am obiceiul de-a intra în vorbă cu străini din proprie iniţiativă), mi-a venit să-i spun două vorbe, peste gardul viu dintre trotuar şi fâşia virană (încă neamenajată), cum că nu e tocmai bine ce face - nu ştiu cum e la Iaşi, dar în multe oraşe mari din Europa e interzisă hrănirea porumbeilor, pentru că un surplus de hrană negreşit duce la înmulţirea lor, porumbeii devenind realmente o plagă urbană publică (nu mai intru în detalii):

- Doamnă, dacă le daţi de mâncare, se-nmulţesc şi mai mult...

Se-ntoarce femeia spre mine şi a început cu o voce deja niţel iritată un mic discurs care m-a cam lăsat fără vorbe:

- Lasă-i să se-nmulţească! Şi oamenii se-nmulţesc! După o scurtă pauză, de-acum chiar răstit - pesemne realizase între timp că o criticasem, chiar dacă voalat, indirect:

- Omul a distrus planeta, nu animalele! Apoi, după altă mică pauză, în ciuda faptului că-mi „închisese” gura (n-am avut replică şi nici nu vedeam rostul vreuneia: ce să-i mai spui cuiva care crede că hrănind porumbeii salvează planeta?)

- Dumneata mănânci? Parcă a mai continuat cu un „Mănânci în fiecare zi?”, dar nu sunt chiar sigur.

- Da, mănânc, am îngăimat, înfrânt de „logica” doamnei Pidgeon din Galata, şi mi-am văzut de drum. M-am dus până la Penny, apoi la Lidl, iar pe urmă mi-am zis să aplic iar una din cele mai faine ultime replici dintr-un film, anume cea rostită de personajul jucat de Andy Garcia în filmul At Middleton (2013, alături de Vera Farmiga - o comedie oarecum romantică şi faină, chiar dacă cei de la Rotten Tomatoes l-au cam ciufulit): Let’s take the long way home! Hai să mergem spre casă pe drumul mai lung! Fac şi eu asta de ceva vreme, ori de câte ori am timp, pur şi simplu ca să lungesc plimbarea de dimineaţă.

Ei bine, ajungând până-n dreptul râului Nicolina înainte să se verse-n Bahlui, pregătindu-mă să cobor nişte trepte pe lângă containerele de gunoi din zonă, după ce-am tras în poză câteva ciori bătrâne (mai toate aşa par) şi o stâncuţă tânără (aş zice), ce văd? Altă femeie mai în vârstă, pesemne tot o pensionară, care deşartă o pungă cu tot felul de produse de panificaţie - o bucată de colac, o chiflă-ntreagă, resturi de pâine - în dreptul containerelor. Într-o clipită, s-au adunat cam toţi porumbeii din zona asta: mai puţini (decât pe Pan Halipa), dar tot mai mulţi şi aici.

Umblând des pe jos prin oraş (aproape exclusiv doar pe jos), vă pot spune că am văzut stoluri de proumbei ce-au crescut pe an ce trecea: în Podul de Piatră, în spatele Pieţei Nicolina, unde în septembrie anul trecut am făcut câteva fotografii cu, să zicem, doamna Pidgeon din Nicolina, care, din ce-am văzut eu, nu i-a hrănit în data respectivă, ci le-a turnat nişte apă într-un vas de plastic aşezat în mijlocul unui rond măricel, plin ochi de porumbei! Până şi pe Cerna, în Mircea, s-a format un mic stol, iar stratul de găinaţ de sub firele electrice de pe marginea trotuarului creşte binişor, dacă nu plouă o vreme...

Aştept ziua în care se vor găsi oameni care cred că hrănind şobolanii salvează planeta.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist