Post de director general cu salariu de top, scos la concurs de Primăria Iași

miercuri, 11 iunie 2025, 04:00
2 MIN
 Post de director general cu salariu de top, scos la concurs de Primăria Iași

Unul dintre cele mai bine plătite posturi din administrația locală a fost scos la concurs. În prezent, funcția este ocupată de un apropiat al primarului, detașat din instituție în contextul unei anchete penale.

Postul de director general al Ecopiața poate fi remunerat cu o sumă netă de cel puțin 13.000 lei/lună în viitorul mandat. În prezent, actualul director încasează circa 11.000 lei, conform propriilor precizări. Vasile Tiron, fost director de relații publice în Primărie, ocupă interimar funcția din 1 ianuarie 2025.

„Nu m-am hotărât încă dacă îmi voi depune dosarul de candidatură”, a declarat ieri șeful Ecopiața. Tiron a fost numit la Ecopiața în mod inopinat la finalul anului trecut, în condițiile în care acesta este cercetat într-un dosar instrumentat de DNA privind modul în care a fost organizat Revelionul în stradă din anul 2022.

Care este profilul candidatului

Persoanele interesate să participe la concurs trebuie să-și depună dosarul până pe 7 iulie la Registratura Ecopiața, iar o copie trebuie trimisă obligatoriu și expertului independent Fox Management Consultants SRL. Detalii AICI

Cerințele generale minime arată că un candidat trebuie să fi absolvit studii superioare economice, inginerești, administrative sau juridice de lungă durată. De asemenea, trebuie să aibă „o experiență relevantă” în consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor autorități publice, întreprinderi publice sau firme private. În același timp, este solicitată o experiență profesională de minimum 10 ani. Alte cerințe vizează: cunoștințe despre domeniul guvernanței corporative, capacitate deplină de exercițiu și să nu aibă înscrieri în cazierul fiscal și cel judiciar.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Nu a fost destituit dintr-o funcție publică, nu i-a fost revocat contractul de mandat pentru neîndeplinirea indicatorilor cheie de performanță sau nu i-a încetat contractul individual demuncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani”, este o altă cerință minimă obligatorie.

Prima etapă a concursului presupune selecția dosarelor de candidatură depuse până la 7 iulie. Ulterior, va fi stabilită o listă scurtă de candidați, iar departajarea va fi făcută în urma probei interviului.

Ecopiața stă pe un butoi cu pulbere

După plecarea lui Cristi Stărică din funcția de director, pe care o ocupat-o de la înființarea societății (2010 – 2022), societatea a fost condusă interimar de fostul viceprimar Radu Botez (2022 – 2025). La momentul plecării, Stărică era unul dintre cei mai bine plătiți bugetari din Iași: indemnizația sa (cea fixă și cea variabilă) trecea pragul de 4.000 euro/lună. În schimb, Botez a ales să nu încaseze componenta variabilă, iar indemnizația sa a fost de 2.000 euro/lună, similară cu cea a lui Tiron din prezent.

Ecopiața stă pe un butoi cu pulbere: de-a lungul anilor investițiile au fost minime, iar creșterile de taxe din acest an au scos în stradă comercianții din piețele agroalimentare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii