anunturi
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 18.05.2022

O lecţie de viaţă predată de câţiva tineri deosebiţi

Poveste impresionantă de iubire în lumea umbrelor

GALERIE
iubire
  • iubire
- +

Pentru zeci de copii, vederea este singurul lucru pe care şi-l doresc. Le-a fost răpită la naştere sau au pierdut-o încă din primele luni de viaţă, dar asta nu i-a făcut să se descurajeze şi să nu-şi mai dorească să trăiască. Ba chiar au reuşit performanţa de a avea note bune la şcoală, de a se integra în societate şi de a-şi croi un viitor la fel ca persoanele sănătoase. Săptămânal, doi copii ajung la Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon”, acolo unde merg pentru comisia care stabileşte gradul de handicap, pe baza căruia primesc ajutor financiar de la stat. Pentru mulţi, viitorul este umbrit de gândul că într-o zi nu vor mai putea să vadă niciodată.

Le-a fost luată vederea, dar nu şi puterea de a zâmbi. Chiar dacă abia reuşesc să distingă ceea ce văd în faţa ochilor, au sentimente şi trăiesc aceleaşi bucurii şi zbuciumuri sufleteşti, ca cei de vârsta lor, care s-au născut cu ochi sănătoşi. Lucian şi Oana trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Amândoi sunt aproape orbi, văd cu un singur ochi, iar priveliştea pe care au au este mereu în ceaţă. S-au cunoscut la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, acolo unde învaţă să scrie şi să socotească copiii care şi-au pierdut vederea. S-au îndrăgostit şi au planuri mari de viitor. Lucian Butnaru are 18 ani şi se pregăteşte de Bacalaureat. Locuieşte în Vlădeni şi învaţă în Târgu Frumos. A fost diagnosticat cu cataractă congenitală şi a trecut prin şapte operaţii complicate. Ochiul drept este mai mare decât cel stâng, iar în el este permanent întuneric. Singura luminiţă se mai zăreşte în ochiul stâng, cu care vede slab. A avut loc dezlipirea de retină, iar medicii spun că nu va vedea niciodată mai bine de atât. Singura veste bună pentru Lucian este că boala nu se va agrava, iar cu un ochi va putea să vadă mereu puţină lumină. „Totul s-a petrecut deodată. Mergeam cu bicicleta şi am observat că în dreapta nu zăresc nimic, ci trebuie să întorc capul pentru a vedea. M-am născut cu cataractă, dar în timp a apărut orbirea”, a afirmat tânărul.

Deşi este diferit de ceilalţi copii, nu şi-a pierdut încrederea şi-şi doreşte o viaţă mai bună. Handicapul său nu l-a făcut să renunţe la bucurie şi la dorinţa de a-şi face părinţii mândri. Are note bune la şcoală, a terminat cu o medie peste nota opt, iar după bacalaureat va merge şi la facultate. „Nu sunt hotărât ce vreau să devin. Aş vrea să fac Balneofizioterapie, poate chiar Kinetoterapie. Nu ştiu încă, aştept să văd rezultatele de la bacalaureat”, spune băiatul.

„Am programe adaptate la calculator, iar în acest fel reuşesc să-mi fac temele”

 
Alături îi este mereu Oana Băiceanu, studentă la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Tânăra în vârstă de 21 de ani, din Hârlău, locuieşte într-un cămin studenţesc, acolo unde s-a acomodat şi a reuşit să-şi facă prieteni, chiar dacă vede cu un singur ochi. „M-am născut cu miopie, iar boala avansează de la an la an. Văd doar de aproape şi nu foarte clar. Port minus 24 la ochelari, dar mă descurc. La facultate scriu ceea ce predă profesorul, pentru că nimeni nu scrie la tablă. Am programe adaptate la calculator, iar în acest fel reuşesc să-mi fac temele”, susţine studenta. Cei doi au învăţat împreună în Târgu Frumos şi au fost cei mai buni prieteni. În timp, relaţia de prietenie s-a transformat într-una de iubire. Niciunul dintre ei nu are în familie alte rude care să nu vadă. Semnele orbirii se arată şi pentru Constantin Hlihor, în vârstă de 17 ani, din satul ieşean Deleni. S-a născut cu cataractă şi a fost operat prima dată la doar nouă luni. Vede cât de cât cu un singur ochi. A avut implant de cristalin, care nu a reuşit însă, iar la ochiul stâng a fost scos atât cristalinul natural, cât şi cel artificial pe care l-a primit în 2010. Boala avansează, iar medicii i-au spus că în cele din urmă îşi va pierde vederea de tot.
 
„Probleme sunt atunci când trebuie să stea cu cei sănătoşi”
 
Faptul că nu poate citi bine nu l-a oprit pe Constantin din învăţat. A terminat clasa a noua cu media 9.45 la un profil de profesională. „Mai am cinci copii, dar niciunul nu este bolnav la ochi. Nici eu şi nici tatăl lui nu avem probleme. Toţii copiii pe care îi am sunt premianţi”, susţine Elena Hlihor, mama lui Constantin. Băiatul ştie să citească şi a învăţat să se descurce singur în societate. Cu toate acestea, este nevoit de multe ori să suporte jigniri din partea copiilor care văd şi să se lupte cu sentimentul de stigmatizare. „În familie nimeni nu se comportă urât cu el. Probleme sunt atunci când trebuie să stea cu cei sănătoşi, pentru că îi este greu să se integreze şi să se adapteze”, adaugă mama. Una dintre marile pasiuni ale lui Constantin este privitul la televizor. Deşi abia reuşeşte să vadă ceva, îi place să audă voci şi să asculte diferite emisiuni. „Ştiu toate emisiunile. Văd ceva la televizor doar dacă stau aproape, la mai puţin de un metru”, povesteşte adolescentul. Astfel, el stă lipit de televizor, atunci când vrea să urmărească o emisiune, aceasta fiind singura posibilitate pentru a distinge ceva. Victime ale orbirii sunt nenumărate. Medicii susţin că unii se nasc cu probleme de vedere, în timp ce alţii le capătă pe parcurs, pentru că părinţii nu îi aduc la timp la specialist. „Cea mai gravă este cataracta congenitală. Orbirea apare şi din cauza viciilor necorectate, atunci când copiii nu poartă la timp ochelari. Riscuri majore are şi strabismul neoperat la timp. Părinţii trebuie să înveţe că unele probleme pot fi evitate dacă aduc copiii la medic până la vârsta de trei ani. După această vârstă, este greu să se mai corecteze ceva”, a declarat dr. Camelia Bogdănici, medic oftalmolog în cadrul Clinicii de Oftalmologie a Spitalului „Sfântul Spiridon”.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spaima Constituţiei

Cătălin ONOFREI

Spaima Constituţiei

Asta-i pohta ce-au pohtit?

opinii

Omnia Vincit Amor

Florin CÎNTIC

Omnia Vincit Amor

Ca cercetător care a lucrat pe arhiva Mircea Eliade existentă la Colecţiile Speciale ale bibliotecii Regenstein a Universităţii din Chicago, mă întreb în fiecare an, pe 22 aprilie, ce mai rămâne din amintirea marelui istoric al religiilor azi, când discursul demolator este atât de hotărât cu predecesorii „incorecţi politic”. Însă, oricât de înverşunaţi ar fi detractorii lui, un singur lucru nu i-l pot lua: iubirea pe care i-a purtat-o Christinel.

Dorul şi amintirea de-a pururi

Grigore ILISEI

Dorul şi amintirea de-a pururi

În acest Floral 2022, în ziua de 18, cu 80 de ani în urmă, a venit pe lume în Bălăbăneşti, judeţul Covurlui, Ecaterina Şerbu, din 22 noiembrie 1965 Ecaterina Ilisei. S-a petrecut acea naştere de prunc în locul cu pricina, pentru că aici, în aşezarea dintre dealuri şi văi ameţitoare, îi duseseră soarta şi misia pe Constantin Şerbu, subofiţer de jandarmi şi şef de post, şi pe soţia lui Aneta, născută Moldoveanu, din părţile Constanţei, părinţii Ecaterinei. 

Enescu în presa română (I)

Alex VASILIU

Enescu în presa română (I)

Selecţii din interviurile acordate în România de George Enescu au fost publicate sporadic de-a lungul timpului, însă muzicologul şi compozitorul Laura Manolache a avut iniţiativa ordonării cronologice în două volume a unui număr impresionant de răspunsuri la întrebările jurnaliştilor. 

pulspulspuls

Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari

Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari

La sfârşitul săptămânii trecute, mai precis vineri, spre seară, consilierul de taină al primarului Chirica, inegalabilul Radu Botez, a produs o cugetare care a zguduit gândirea geoeconomică actuală în contextul războiului din Ucraina. 

Caricatura zilei

Grătar la bloc, în balcon

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X