Advertorial

Povestea competitorilor deveniti colaboratori

marți, 07 octombrie 2014, 15:00
3 MIN

Breasla Constructorilor Ieseni este un proiect ce a luat nastere în luna noiembrie a anului trecut. De la un număr initial de 16 firme, s-a ajuns la 22 de companii cu o cifră totală de afaceri de peste 80 de milioane de euro si mai mult de 2000 de angajati care s-au decis că pot să caute împreună solutii la probleme comune, dar si să identifice noi directii de dezvoltare. Un aspect important este că mediul academic are un reprezentant de marcă în componenta acestui cluster prin "Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi", dar si că în curând vor fi semnate parteneriate cu reprezentanții autoritătilor locale. Astfel, această asociatie este dovada vie că oameni, institutii publice, universităti si firme se pot  aduna în jurul unei idei ce vrea să pună lucrurile în miscare.

    Cadrul armonios pe care această structură asociativă îsi propune să îl aducă într-un peisaj concurential si extrem de dinamic precum cel al contructiilor este o noutate nu doar pentru Iasi, ci pentru întreaga regiune a Moldovei, iar membrii cluster-ului au planuri mari pentru viitor  Acestia vor să aibă un impact real la nivelul comunitătii din Iasi prin proiecte concrete. Unul dintre ele este să ofere gratuit  un ghid care să explice toti pasii ce trebuie făcuti atunci când dorim să construim. Acesta va fi disponibil în curând pe site-ul asociatiei (www.breaslacosntructorilor.com), dar si în format fizic la sediile companiilor ce fac parte din cluster: Adimet, Apolodor, Casa Invest, Clima Ter, Conest, Constructii Hidrotehnice, Constructii Unu, Dadm Pilars, Dao Construct, Ecodil Management, Grup 5, Grup Constructii Est, Iasicon, Impex Romcatel Cercetare Proiectare, Izo Construct Trading, Lis Affair, Melcret, Nilgom, Nord Consulting, Radan Construct, Termocolor si  TVI Construct.

     "Ne bucurăm că am reusit să ne unim într-o formă care să dezvolte atât potentialul individual cât si pe cel colectiv. Breala Constuctorulor Ieseni este de fapt o o initiativă care vorbeste despre colaborare si diveristate în manifestări. Acest cluster  demostrează că în constructii nu e vorba doar despre  case, concurentă si utilaje, ci e vorba despre oameni si dorinta de a evolua împreună ", au declarat reprezentantii mediului de afaceri din structura clusterului.

     Conferinta de promovare a Clusterului Breasla Constructorilor Ieseni va avea loc în data de 9 octombrie, ora 16,  la Hotel Unirea, în sala Mezanin, sub numele "Împreună, în Iasi si în afaceri" si face parte din proiectului POS CCE "Dezvoltarea clusterului Breasla Constructorilor Ieseni, în vederea consolidării mediului de afaceri si îmbunătătirii competitivitătii pe plan intern si international", componentă a programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice. Agenda evenimentului cuprinde prezentarea clusterului, urmată de mesajele partenerilor si a invitatilor, dar si o discuție pe teme de interes din domeniul constructiilor. Mai multe detalii despre eveniment puteti găsi pe www.breaslaconstructorilor.ro.

*** Despre Breasla Constructorilor Ieseni
Breasla Constructorilor Ieseni este asociatia care uneste firmele locale din domeniul constructiilor, în scopul creării şi întreţinerii unor relaţii profesionale fructuoase. Ea reprezintă o platformă de colaborare, dezvoltare, cercetare si inovare în industria constructiilor civile si individuale. Mai multe informatii despre activitatea Breaslei Constructorilor Ieseni  sunt disponibile pe www.breaslaconstructorilor.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii