anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Povestea dealer-ului de droguri „non-profit” din cluburile ieşene. S-a dat de gol filmându-se singur: 8 ani şi 8 luni

GALERIE
dealer_droguri
  • dealer_droguri
- +

Cum îşi recunoştea clienţii. Nici pe whatsapp nu se pomenea cocaina, ci „dero”, „glet” sau „tencuială”. Ar trebui să stea după gratii în România aproape un deceniu. Apoi va ajunge în Germania, unde este căutat pentru că ar fi furat 467 de colete.

Un ieşean a reuşit să-şi stabilească programul pentru cel puţin un deceniu, dacă nu chiar aproape două. Tribunalul l-a condamnat la 8 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri. Un alt dosar, pentru o faptă similară, se află în cercetări şi i-ar putea aduce un surplus de pedeapsă. După eliberare, este aşteptat în străinătate, riscând alţi 10 ani de închisoare în Germania.

Ciprian Gheorghiescu a fost trimis în judecată în ianuarie pentru două fapte de trafic de droguri comise în septembrie anul trecut. El a fost acuzat că şi-a procurat din Spania, cu ajutorul unui prieten, 20 de grame de cocaină şi 51,3 grame dintr-un amestec de drog cu cofeină şi Levamisol. Poliţiştii Biroului de Combatere a Crimei Organizate se sesizaseră din oficiu la sfârşitul lunii august, după ce aflaseră de preocupările lui Gheorghiescu. Ancheta a fost simplificată de rezultatele percheziţiei informatice efectuate la domiciliul din Alexandru cel Bun al ieşeanului. Se filmase în timp ce priza cocaină sau pe când „prezenta” produsul. Discuţiile purtate pe Whatsapp au reprezentat şi ele dovezi pentru procurori, drogurile fiind denumite „dero”, „zăpadă”, „glet” sau „tencuială”. În octombrie, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, bărbatul a recunoscut că achiziţiona cocaină cu 28-30 euro gramul, revânzând-o ulterior unor cunoscuţi sau prin cluburi. El a povestit că îşi recunoştea potenţialii clienţi şi era recunoscut de aceştia după urmele lăsate de consumul de droguri. „Semnele consumului de cocaină sunt evidente, întrucât modifică fizionomia, iar acest lucru poate fi determinat cu certitudine de către un consumator. În acest fel identificam şi eram identificat în diverse locaţii, ca de exemplu Clubul Skin de consumatorii de cocaină. Ulterior, aceştia îmi solicitau cantităţi de droguri contra cost”, a povestit traficantul.

Ulterior însă, el şi-a negat faptele, afirmând că nu vânduse niciodată droguri. „Eu nu am obţinut profit din droguri. Obişnuiam să consum droguri cu alte persoane, şi câteodată mai ofeream acelor cunoscuţi diverse cantităţi de droguri, însă nu în schimbul unor sume de bani. Urma ca, ulterior, acele persoane să îmi restituie aceeaşi cantitate de droguri, anume cocaină. Eu nu am vândut niciodată droguri, ci am făcut doar schimb, în sensul că mi se dădeau înapoi aceleaşi cantităţi pe care eu le consumam împreună cu cunoscuţii mei”, a spus acesta. El şi-a explicat declaraţiile iniţiale prin faptul că atunci când le dăduse tocmai consumase „3-4 grame de cocaină” şi, aflat sub influenţa drogului, fusese determinat de procurori să mărturisească. A explicat cantitatea mare de drog cumpărată din Spania prin faptul că se apropiau sărbătorile de iarnă şi urma să consume mai mult. Nu credea că faptele sale erau chiar grave.

Afirmaţiile sale au fost respinse de judecători ca nesincere. Unul dintre martori a povestit că fusese abordat de Gheorghiescu, care îl întrebase dacă nu vrea cocaină. Îi adusese iniţial o cantitate mică, de 0,2 grame, suficientă pentru o „linie” sau două, urmând ca ulterior să-i mai aducă, la preţul de 3-400 lei gramul. Un alt martor, investigator sub acoperire, a arătat că achiziţionase un gram de cocaină de la Gheorghiescu, contra sumei de 400 de lei. Apoi, declaraţiile în care povestise modul de operare nu fuseseră date în faţa procurorilor, ci a judecătorului de drepturi şi libertăţi, atunci când fusese pusă în discuţie propunerea de prelungire a arestării sale. În acel moment se afla deja în arest de 22 de zile, nefiind credibil că ar fi avut acces la droguri. Cantitatea cumpărată şi confiscată de la el era prea mare pentru a fi destinată exclusiv consumului propriu. Iar de gravitatea faptelor sigur era perfect conştient. Într-o discuţie pe Messenger cu un prieten, acesta îi atrage atenţia, spunând „E pericol acolo... ani mulţi”. „Grijă mare... Şi e ok”, i-a răspuns Gheorghiescu.

Ieşeanul a fost găsit vinovat şi condamnat la 8 ani şi 8 luni de închisoare. Mihai Năstasă, care îl ajutase să introducă în ţară cele două colete cu droguri, a fost condamnat la 4 ani şi o lună de închisoare. Amândoi au contestat sentinţa, dosarul intrând pe rolul Curţii de Apel. Dacă sentinţa va rămâne definitivă, cei doi tot nu vor avea linişte. La o zi după trimiterea lor în judecată pentru trafic de cocaină, percheziţiile domiciliare efectuate de poliţişti şi procurori au descoperit o cultură indoor de canabis, fiind ridicate aproximativ 900 de grame. În plus, în decembrie anul trecut, magistraţii Curţii de Apel au aprobat solicitarea autorităţilor germane de extrădare a lui Gheorghiescu. Acesta este acuzat că, în calitate de şofer la o companie de expediţii, ar fi furat 467 de colete, în valoare aproximativă de 114.000 euro. După executarea condamnării primite în România, el va fi extrădat în Germania, unde riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ultimele decizii și declarații ale Moscovei anunță o escaladare majoră a conflictului din Ucraina (II)

Alexandru LĂZESCU

Ultimele decizii și declarații ale Moscovei anunță o escaladare majoră a conflictului din Ucraina (II)

Mobilizarea generală decisă la Kremlin și mai ales așa-zisele „referendumuri”, un preambul la anexarea unei mari părți din Ucraina, la pachet cu amenințarea cu lovituri nucleare, cu efecte potențial incontrolabile, sunt privite cu îngrijorare nu doar în Occident, ci și la Beijing.

opinii

Experimentul Închisorii de la Stanford

Briscan ZARA

Experimentul Închisorii de la Stanford

Transformarea noastră odată cu evenimentele este inevitabilă. Vorbim despre destin? Nici vorbă, aşa îşi explică doar unii naivi neputinţa în faţa Marelui Val, atâta tot. E doar natura din care facem parte, nimic mai mult, trebuie să ne intre bine în cap asta.

Fascinanta şi invincibila prostie

Cristina DANILOV

Fascinanta şi invincibila prostie

Mulţi cred că naivitatea este un sinonim pentru prostie. Există o părere că prostia înseamnă a nu şti şi a nu înţelege ceva. De asemenea, atunci când vorbim despre prostie, vorbim despre un grad scăzut de inteligenţă, lipsă de inteligenţă, ilogicitatea acţiunilor unei persoane sau a cuvintelor sale. Dar credem că prostia este, în primul rând, lipsa de dorinţă a unei persoane de a gândi. Deci, un fel de lenea minţii.

Moş Ghiţă şi economia de piaţă

Mihai DORIN

Moş Ghiţă şi economia de piaţă

De când se ştiu, moş Ghiţă şi mătuşa Ileana au muncit în gospodărie, la pământ şi îngrijirea animalelor. Deşi amândoi au sărit binişor de 80 de ani, ei continuă să facă acelaşi lucru. 

pulspulspuls

Boala lui Calache face ravagii în partidoiul local. Iată ultimul exemplu

Boala lui Calache face ravagii în partidoiul local. Iată ultimul exemplu

Să tot fie vreo câteva luni, stimaţi telespectatori, de când unii observatori mai atenţi ai politichiei locale au început a semnala comportamentul ciudat al unui veteran al partidoiului, lăsat la vatră între timp, fost purtător de cuvânt al primarilor din comune, gură mare şi spartă la vremea sa, cu relaţii la Bucale şi alte celea. 

Caricatura zilei

Trafic

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.