Povestea Dianei Bordeianu, dascălul navetist care a făcut lumină în privința numerelor într-un sat îndepărtat din județul Iași

marți, 01 octombrie 2024, 03:08
6 MIN

Într-un sat izolat din județul Iași, o tânără educatoare a reușit să schimbe viața copiilor printr-un proiect inovator de numerație, denumit „Curioși în lumea matematicii”. Diana Bordeianu, pe atunci educatoare la structura Roșu din cadrul Liceului Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni, și-a dedicat timpul și energia pentru a ajuta copiii din mediul rural să dezvolte abilități esențiale de orientare în spațiu și timp, concepte de asociere și grupare, noțiuni care lipseau din formarea lor.

Diana Bordeianu a fost educatoare la o grupă mixtă (mică și mijlocie) la structura Roșu din cadrul Liceului Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni, județul Iași. Înainte, a fost învățătoare la o clasă mixtă, tot în satul Roșu. În prezent, are 27 ani și este Manager pentru partea de alumni la Teach for Romania. Diana Bordeianu a terminat Științe Politice și un master în Politici Publice și Managementul Instituțiilor, iar apoi am făcut programul de conversie profesională, pentru a deveni calificată.

Naveta de la Iași la Roșu, zi de zi

Naveta de la Iași la Roșu a fost una dintre cele mai mari provocări pentru Diana Bordeianu. Școala din Roșu se află într-un sat destul de izolat de civilizație, cu un singur drum de acces, care este neasfaltat pe o distanță de aproximativ șase kilometri. Dificultatea majoră este atunci când plouă sau când ninge, fiindcă devine inaccesibil. Timp de doi ani, Diana Bordeianu a parcurs zilnic acest drum, în condiții grele, fie pe jos, fie cu ajutorul localnicilor sau al colegilor, parcurgând uneori pe jos cei șase kilometri de drum neasfaltat.

„Naveta a fost foarte dificilă, pentru că, dacă nu era mașina personală, trebuia să merg cu un microbuz, din Nicolina până în Răducăneni, iar de acolo, uneori, vorbeam cu anumiți oameni să mă ducă sau erau alți colegi care puteau să mă ia până la școală. Câteodată nu aveam mijloc de transport la întoarcere și trebuia să rămân până terminau colegii de după-amiază, pentru a mă duce acasă. Drumul era asflatat doar până la un magazin din Răducăneni, iar apoi începeau dealurile și nu mai era nicio urmă de asflat. Am rămas și înzăpeziți și în mocirlă. De câteva ori am parcurs drumul prin locuri diferite pentru a vedea pe unde este mai scurt. Am ajuns să merg de la școală până în Răducăneni pe jos, am mers și din Roșu până în Cozia pe jos”, a declarat cadrul didactic.

Din Iași până la școala din Roșu drumul dura în jur de o oră jumătate sau chiar două, în funcție de mijloacele de transport pe care le folosea. La un moment dat, Diana a primit o mașină de la Teach for Romania, care a ajutat-o să parcurgă respectivul drum.

 

A adus conceptele de numerație la școala din Roșu

Inițial, Diana Bordeianu a vrut să creeze un loc de lectură pentru școala din Roșu. Însă, observând dificultățile copiilor de a înțelege concepte esențiale, a decis să își concentreze eforturile pe numerație, dezvoltând proiectul „Curioși în lumea matematicii”. În cadrul acestui proiect, au fost implicați 56 de copii, de la nivel preșcolar până la ciclul gimnazial, pe care i-a ajutat să dezvolte abilități de numerație prin activități interactive.

„Pentru că am văzut că majoritatea copiilor au probleme spațiu-timp sau nu legau anumite cuvinte, am zis să facem o activitate de numerație. Cele mai multe activități au fost în Săptămâna Verde, unde a fost un proiect de final de an. Am văzut o dificultate în înțelegerea conceptelor de numerație de la nivelul preșcolar până la nivelul gimnazial, iar astfel am hotărât să lucrăm împreună, pentru ca toate generațiile să fie cot la cot”, a precizat educatoarea.

Copiii au fost învățați să facă asocieri între culori, mărimi și forme, să ordoneze obiecte și să înțeleagă concepte matematice simple aplicabile în viața de zi cu zi. Activitățile au fost realizate atât în clasă, cât și în spațiul exterior al școlii, unde au fost amenajate zone de joacă și învățare senzorială, precum un șotron, o ladă de nisip și jocuri de motricitate.

„Numerația se referă la faptul că nu disting sau nu fac asocieri. Totodată, se referă la matematică și la concepte de asociere a spațiului și timpului, adică să aplice concepte matematice în viața de zi cu zi. Prin acest proiect, am stârnit mai multă curiozitate în procesul de învățare a numerației, pentru că cei mici nu reușeau să identifice și să asocieze culori, să facă anumite grupări și să ordoneze după diverse criterii. Prin aceste amenajări în curtea exterioară și activități, cei mici au reușit să fie mai activi, să înțeleagă noțiunile și de ce este necesar să facem niște asocieri, de ce avem nevoie de o anumită culoare, de ce un obiect este mai mare sau mai mic”, a declarat aceasta.

Diana a dat ca exemplu asocierea simplă „cerul este albastru și este sus”, asociere care reprezintă un concept de numerație și care arată că acel copil știe să facă o distincție, o alegere, întrucât își dă seama de ce este cerul albastru și unde este situat, înțelegând mai bine realitatea.

„În urma acestui proiect, elevii au început să distingă numerele, să înțeleagă formele, să vadă de ce se face o grupă de culoare, mărime sau formă, să își dea seama mai bine ce zi a săptămânii sunt. Elevii mai mari au înțeles mai bine unitățile de măsură”, a completat Diana Bordeianu.

Pe scurt, proiectul „Curioși în lumea matematicii” a însemnat realizarea a cinci ateliere despre numerație în școală, o dezbatere referitoare la amenajarea spațiului exterior și 81 de participanți (56 elevi, 10 cadre didactice, 5 părinți, 10 voluntari).

 

Educatoare, învățătoare, iar apoi parte din echipa Teach for Romania

Înainte de a deveni educatoare la grupa mixtă de preșcolari, Diana Bordeianu a fost învățătoare la o clasă mixtă, formată din elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a III-a.

„În anul școlar 2022-2023 am avut o clasă cu 12 copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a III-a. I-am grupat în funcție de nevoile lor, astfel încât cei mai mari să poată lucra cu cei mici. A fost o provocare să gestionez patru clase diferite, dar, cu timpul, am reușit să creez un mediu sigur, unde copiii învățau unii de la alții și unde și-au dezvoltat calitățile de leadership”, a explicat aceasta.

După această experiență, Diana a ales să devină educatoare la o grupă mixtă de preșcolari, unde a lucrat cu copii între 3 și 5 ani, la structura Roșu din cadrul Liceului Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni.

„În anul școlar 2023-2024, am fost educatoare la o grupă mixtă – mică și mijlocie. A fost foarte provocator, pentru că unii copii, deși aveau vârsta necesară, nu reușeau să vorbească sau să aibă deprinderile necesare pentru grădiniță. Programul remedial oferit de Teach for Romania m-a ajutat să lucrez individual cu acei copii, pentru a-i aduce la nivelul grupei lor”, a menționat tânăra.

În cariera sa, Diana a trecut printr-o serie de tranziții, de la educație socială la predare în învățământul primar și preșcolar.

„Când am început programul în învățământul preuniversitar, eu eram calificată pe altă materie, educație socială, dar erau foarte puține posturi. Am ales să lucrez ca necalificată, întâi ca învățătoare și apoi ca educatoare. Între timp, am terminat conversia și acum sunt calificată să predau și la primar, și la preșcolar”, a transmis aceasta.

După cariera sa de doi ani în învățământul preuniversitar din mediul rural, Diana Bordeianu a decis să se alăture echipei Teach for Romania, unde este manager pe partea de alumni.

„A fost o muncă aprigă, dar plină de satisfacții. Acum, însă, prin rolul meu la Teach for Romania, pot să sprijin și mai mulți profesori să facă schimbări în comunitățile lor”, a spus Diana despre noua ei direcție profesională.

 

Citește și: 

Etichete: invatatoare, Raducaneni

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii