Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Povestea emoționantă a preotului care de un an stă cu bolnavii Covid de la Spitalul Suceava: ”Dacă mă îmbolnăvesc, mă tratez”

GALERIE
preot diaconasu
  • preot diaconasu
- +

Preotul Constantin Diaconașu stă de un an, zi și noapte, cu bolnavii Covid de la Spitalul Județean Suceava și merge inclusiv la ATI, echipat ca orice angajat, ori de câte ori este chemat. Poartă trei măști odată și spune că nu îi este frică de boală.

 

Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava are propria biserică în curte, iar preotul Constantin Diaconașu este angajatul unității medicale, scrie Monitorul de Suceava.

Preotul echipat corespunzător și instruit în privința regulilor de protecție are acces în toate secțiile și oferă asistență spirituală bolnavilor de Covid-19 la orice oră din zi și din noapte din aprilie 2020, când Suceava era epicentrul pandemiei din România.

Numai la ATI a fost chemat la peste 100 de bolnavi, iar pacienții Covid au mereu întâietate.„Dacă te sună seara un bolnav care e internat la Ortopedie sau la Interne și nu este în stare foarte gravă, poți să-i mai spui că mergi la el mâine dimineață, dar la bolnavii de Covid m-am dus prompt, imediat, de fiecare dată când am fost solicitat. Când a fost nevoie, am mers și în ATI, fie că a fost zi, fie că a fost la miezul nopții. Mă echipez rapid și am plecat”, povestește părintele.

”Dacă moare cineva care m-a chemat și nu m-am dus, cum mai pot eu să dorm?”

Preotul poartă câte un echipament special de protecție, în funcție de secția pe care se află pacientul, pentru care are mai multe genți mereu pregătite. Dar de fiecare dată are trei ciupici, trei măști și trei perechi de mănuși.

„Dacă îmbrac halatul lung „170”, reverenda rămâne pe mine. Pun trei rânduri de ciupici, trei măști, trei perechi de mănuși și trei capeline. Când secția nu este de halat „170”, iau combinezon. Cu combinezon nu mai pot să îmbrac și reverenda. Patru genți port în mașină – geantă Covid, geanta non Covid pentru cronici, pentru maternitate și pentru ceilalți bolnavi. Au fost zile în care am mers și de șapte, opt ori la bolnavi. Acum vin de la Infecțioase, de la o doamnă”, povestește preotul Diaconașu, vineri seara, aproape de ora 21.00.

Părintele spune că își face doar datoria și nu-i este frică de Covid-19. 

Mai mult, pe monitorulsv.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri