anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

vineri, 27.01.2023

Povestea frumoasă a unor destine triste. O cunoscută femeie de afaceri din Iaşi vorbeşte în premieră pe larg despre durerea vieţii ei

GALERIE
surasul_albastru_and_Nicolas_and_Sofia
  • surasul_albastru_and_Nicolas_and_Sofia
- +

„Mi-am dat seama imediat ce am primit diagnosticul lui Ştefan că eu, pe copilul meu, în lumea asta îl voi lăsa. Şi dacă vreau să îl las într-o lume mai bună, mă duc în lume şi în fiecare zi din viaţa mea fac o faptă bună”. Aşa îşi începe povestea cunoscuta creatoare de modă şi antreprenoare Cristina Nichita. Asociaţia Surâsul Albastru din Iaşi are în grijă în jur de 40 de copii cu autism, pentru care doreşte implementarea celor mai moderne metode de educaţie, îngrijire şi formare.

În opt ani de existenţă, 300 de copii au primit terapie la Surâsul Albastru, centru creat de antreprenoarea ieşeană. Pentru a putea crea un nou centru, Casa Albastră, care ar asigura 9.000 de ore de terapie pe an pentru copiii cu autism, Asociaţia Surâsul Albastru organizează un spectacol caritabil realizat de actori ai Ateneului Naţional din Iaşi.

Sâmbătă, 10 decembrie, începând cu ora 18:30, la Ateneul Naţional din Iaşi, puteţi participa la spectacolul „Take, Ianke şi Cadîr”, organizat în cadrul campaniei „Dăruieşte! Vino la Teatru!”. Invitaţiile pot fi achiziţionate în urma unei donaţii de 150 de lei, printr-un apel la numărul 0772.165.010. Cei care doresc să ajute pot achiziţiona felicitări de Crăciun – „Îngeri” – realizate de Felix Aftene la preţul de 15 lei.

Pentru o lume mai bună, trebuie făcută zilnic o faptă bună

Ştefan, băiatul Cristinei Nichita, a fost diagnosticat cu autism la o vârsta fragedă, iar din acel moment ea trăieşte într-o lume socială continuă. Ea mărturiseşte că nu mai poate ieşi din sfera socială, trăind pentru a face bine cât mai multor copii. A creat centrul Surâsul Albastru pentru a ajuta, dar, mai ales, din dorinţa de a atrage atenţia asupra nevoii de schimbare şi de schimbare a mentalităţii oamenilor.

Imagine din interiorul centrului "Surâsul Albastru"

„Mi-am dat seama imediat ce am primit diagnosticul lui Ştefan că eu, pe copilul meu, în lumea asta îl voi lăsa. Şi dacă vreau să îl las într-o lume mai bună, mă duc în lume şi în fiecare zi din viaţa mea fac o faptă bună. Astfel, voi lăsa copiilor mei o mai incluzivă, în care ne iubim şi ne respectăm atât de mult pe noi, încât vom reuşi să îi vedem, să îi respectăm şi să îi susţinem şi pe ceilalţi. Mi-am dorit o lume în care ne pasă şi de ceilalţi, care s-ar putea să nu fie la fel de perfecţi şi frumoşi ca noi, oamenii tipici. Normalitatea e dată de majoritate”, explică Cristina Nichita. Copiii diagnosticaţi cu autism au nevoie de mult suport, adică de protecţie socială din partea insituţiilor şi autorităţilor, de alocări bugetare din partea instituţiilor ministerelor, de oameni specializaţi care să lucreze cu ei şi de centre de terapie. Surâsul Albastru este un centru prestator de servicii sociale acreditat de către Ministerul Muncii.

Nevoia unei Case Albastre

La început, întâlnirile Asociaţiei Surâsul Albastru aveau loc acasă la Cristina Nichita. „Am creat-o cu o mână de terapeuţi care lucrau cu copilul meu, dar care nu aveau contract de muncă. Ei băteau din poartă în poartă şi făceau minuni cu copiii diagnosticaţi cu autism. Ulterior, mi-am dat seama că avem nevoie de un centru, fiindcă noi ne adunam la mine acasă. Acum, după 8 ani de zile, peste 300 de copii au primit terapie şi avem rezultate extraordinare”, povesteşte creatoarea de modă.

Imagine din interiorul centrului "Surâsul Albastru"

În prezent, sunt în jur de 40 de copii înscrişi în asociaţie, care vin zilnic la centru, şi o echipă multidisciplinară formată 15 angajaţi în asociaţie. Dintre aceşti copii, sunt care merg chiar singuri, neînsoţiţi, la grădiniţă sau la şcoală, iar acestea sunt rezultate extraordinare pentru ei. Însă, pentru aceste rezultate, centrul a avut nevoie de susţinerea comunităţii, de contribuţia părinţilor care plătesc pentru terapie, de campanii umanitare şi de donaţii. „Avem nevoie în continuare de susţinere, pentru că noi vrem să mai deschidem încă un centru. Evenimentele desfăşurate acum – Dăruieşte! Vino la Teatru! şi Dăruieşte unul din îngerii lui Felix Aftene pentru îngerii de la Surâsul –, la care donaţia minimă este de 15 lei pentru o felicitare şi 150 de lei pentru un loc la teatru, reprezintă o campanie din programul pe care noi îl desfăşurăm pentru a construi împreună Casa Albastră. Strângem bani pentru a deschide un nou centru, atât de necesar în comunitatea ieşeană”, explică Cristina Nichita.

Aceasta mărturiseşte că zilnic se gândeşte ce va face cu adolescentul ei, care anul viitor va termina liceul: „Acum încă am copil de dus la şcoală. Zi de zi îl duc la şcoală. Dar ce voi face de la anul când nu îl voi mai duce pe Ştefan la şcoală? Pentru că ar trebui să avem ateliere protejate, ar trebui să le dăm posibilitate să fie integraţi şi să lucreze”.

Învingerea fricilor

Lorena lucrează de aproape doi ani jumătate la Surâsul Albastru. Când am ajuns la centru, aceasta făcea terapie cu Sofia, o fetiţă de aproape 4 ani, care vine la “Surâsul” de maxim două luni. Sofiei îi este frică de animale, dar cum acestea se găsesc peste tot, ea trebuie să îşi învingă această teamă, iar Lorena lucrează cu ea în acest sens. „Animăluţele sunt peste tot, nu le putem evita şi trebuie să o expunem uşor, uşor. Momentan nu o să îi spun onomatopeele, pentru că se sperie foarte tare şi încerc doar să i le arăt”, explică terapeuta.

„Când a venit pentru prima dată la terapie, în urmă cu aproximativ două luni, era mult mai absentă, mult mai distrasă de tot, nu stătea nici măcar un minut la masă. Nu făcea nici puzzle din două piese. Acum îi place să facă şi puzzle din mai multe piese, iar eu o las să încerce şi o ajut dacă nu reuşeşte. Este bine că nu mai renunţă atunci când vede că nu reuşeşte, răsuceşte piesele şi le învârte până le potriveşte pe toate, spre deosebire de primele şedinţe, când nu avea răbdare deloc”, îşi aminteşte Lorena.

Activităţile pe care terapeuţii le fac depind de nivelul de achiziţie al copiilor. De exemplu, Sofia este acum la partea de interacţiune, de creare a relaţiilor. Lorena încearcă să o facă să conştientizeze că este cu ea şi că se joacă. „Până acum nu era atentă, se juca singură. Acum vine, îmi cere ajutorul, vrea să îmi arate ce face”, spune terapeuta.

Astăzi a fost pentru prima dată când s-a jucat cu un set de bucătărie din lemn, în care trebuie să taie legumele. A învăţat că trebuie să lipească cele două piese între ele şi că trebuie să apese cu un cuţit de jucărie pentru a le tăia.

Terapia transformă copilul diagnosticat cu autism

Alexandru Nicolas are 3 ani şi 10 luni, vine la Centrul Surâsul Albastru de la vârsta de 2 ani şi este cel mai mic copil care a avut un parcurs atât de bun. Daniela, mama sa, este asistentă medicală în Iaşi şi îşi creşte băieţelul împreună cu părinţii ei. „După ce a fost diagnosticat la 1 an şi 11 luni, am vrut să îi găsesc un centru foarte bun din Iaşi şi am ajuns la Surâsul Albastru. După doi ani de terapie a avut un progres foarte bun din multe puncte de vedere. Şi-a dat drumul atât la limbaj, cât şi la comportament. Când a venit aici nu ştia să spună mama, nu ştia ce înseamnă mama, dar acum îmi spune: mami, vreau apămami, vreau culorile”, povesteşte Daniela.

Alexandru Nicolas (3 ani şi 10 luni) alaturi de creatoarea de moda Cristina Nichita (dreapta jos)

La Surâsul Albastru, nu doar copiii sunt ghidaţi de specialişti, ci şi părinţii, care învaţă care sunt nevoile unei persoane cu autism. „Am fost învăţată şi cum să mă comport acasă cu el, pentru că nu ştiam. Cu ajutorul terapeuţilor şi a doamnei coordonatoare am învăţat cum să mă comport atât eu, cât şi bunicii. Am continuat împreună ca o echipă, ca o familie, pentru binele lui Alexandru”, spune mama lui Alexandru.

Daniela îşi aminteşte cât de greu i-a fost la început, atunci când a aflat diagnosticul, însă le transmite tuturor părinţilor că sfaturile profesioniştilor trebuie ascultate. „Trebuie să ia totul pas cu pas, să avanseze încet, pentru că uşor, copilul va ajunge mai sus şi mai bine, chiar dacă la început există acea frică. În primul rând, trebuie să înscrie copilul la un centru de terapie, fiindcă îl ajută nespus de mult, se transformă”, precizează aceasta.

La început, nici nu reacţiona

Atunci când Nicolas s-a întors din Spania, era mai mult absent şi nu reacţiona. Acum, după doi ani de terapie, rezultatele sunt uimitoare, iar mama sa, Andreea Graţiela, consideră că Surâsul Albastru a fost cea mai bună alegere.

„Acest centru înseamnă foarte mult pentru noi. De când am venit din străinătate – de aproape 2 ani de zile – copilul vine aici. Terapeuţii sunt dedicaţi copiilor şi văd cum băiatul meu vine cu bucurie la terapie. Când am venit, copilul meu nici nu întorcea capul, putea să explodeze o bombă în spatele lui, că el nu reacţiona. În schimb, acum vorbeşte dacă i se cere, iar atunci când îi spun să zică ceva, repetă şi el. Dacă îi spun să îmi aducă, îmi aduce. Dacă îi spun să îmi arate, îmi arată”, spune mama băiatului.

Micuta Sofia la "Surâsul Albastru"

Andreea consideră că cea mai importantă este conexiunea dintre copil şi terapeut, iar dorinţa ei cea mai mare este ca Nicolas să vorbească singur. „Cel mai mult îmi doresc să vorbească, să îl aud că îmi cere, că vrea. Merg prin magazine, prin oraş cu el şi văd alţi copii. Lipseşte ceva când văd că nu îmi spune: mama, vreaumama, dă-mi”, menţionează aceasta.

Lucrul în echipă

Vârstele copiilor care vin acum la centru variază între 2 şi 11 ani. Majoritatea fac terapie pentru o perioadă mai lungă de timp, iar aproape toţi cei care vin merg fie la grădiniţă, fie la şcoală. Copiii mai mari, care merg la şcoală, pot face la centru şi activităţi precum matematica, limba română sau lectura. De exemplu, sunt care întâmpină dificultăţi la scriere şi terapeuţii lucrează la aceste aspecte pentru a-i ajuta. În plus, majoritatea au înclinaţii spre anumite lucruri, precum numere, maşini, dinozauri, bufniţe sau multe altele.

Imagine din interiorul centrului "Surâsul Albastru"

Terapeuţii lucrează în echipă, câte doi la un copil, rânduindu-se pe zile, pentru ca acesta să înveţe să răspundă cât mai multor persoane. „Ei pot dezvolta o obişnuiţă de a face activităţi doar cu o persoană, iar atunci când altcineva le pune o întrebare, să refuze colaborarea. Astfel, prin metoda de lucru în echipă încercăm să evităm această situaţie”, explică o terapeută de la Surâsul Albastru. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Ioan Alexandru TOFAN

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Cumva, punctişorul ne readuce la realitate: adică cu capul în nori, acolo unde le şade bine celor care pornesc pe drumul cunoaşterii. Ne provoacă, aşadar, să căutăm sensul şi nu informaţia, culoarea şi nu doar forma lumii. Să înţelegem în profunzime, nu să stăpânim, mongolic, depărtările. Cum spunea Marin Tarangul, să privim lumea, nu doar să o vedem.

opinii

Conservator? De ce nu…

Alexandru CĂLINESCU

Conservator? De ce nu…

Dacă odinioară mi se reproşa că eram prea atras de „nou”, iată că recent am fost etichetat drept „conservator”. Cum termenul are, pentru cei care l-au folosit, o conotaţie negativă, m-am întrebat în ce măsură mi se potriveşte şi dacă trebuie numaidecât să văd în asta un defect. Nu sunt, în mod clar, un „tradiţionalist”, nu mă cramponez de valori ce par - şi adesea chiar sunt - anacronice, am oroare de închistările dogmatice şi de tezismul rudimentar. În acelaşi timp constat că da, sunt zone unde agresivitatea „progresistă” mă crispează şi unde dispariţia unor criterii (morale, estetice etc.) mă deprimă.

IoT

Neculai SEGHEDIN

IoT

Adică Internet of Things (IoT), adică Internetul lucrurilor, sau, mai convingător spus, Internetul tuturor lucrurilor. Acest concept desemnează reţeaua de obiecte fizice, care conţin senzori, software şi alte tehnologii, în scopul conectării şi schimbului de date cu alte dispozitive şi sisteme de pe Internet. Lucrurile care se conectează pe Internet sunt, de exemplu, autoturisme, obiecte de uz casnic, sisteme de iluminat, sisteme de alarmă, sisteme de producţie industrială etc.

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

pr. Constantin STURZU

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

Într-un text publicat acum zece ani, atrăgeam atenţia asupra unor tendinţe extrem de îngrijorătoare pentru viitorul umanităţii. Din păcate, ele se adeveresc pe zi ce trece. Enumeram atunci, nu neapărat într-o ordine anume: promiscuitatea şi vulgaritatea, violenţa şi decăderea morală, transformarea omului în utilizator de tehnică performantă, concomitent cu pierderea accentuată a intimităţii, înmulţirea alimentelor tot mai chimizate şi creşterea gradului de dependenţă faţă de medicamente şi multe, multe alte elemente care indică un anumit grad de dezumanizare programată.

pulspulspuls

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

La cererea publicului continuăm pe astăzi miniseria de întâmplări haioase petrecute la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii, dragi telespectatori. 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.